"Utilizarea biomarkerilor cardiaci în patologia cardiacă congenitală și dobândită la copil" - Dr. Doroș Gabriela Simona

Aplicații: 09/05/2017 - 09/05/2018

Malformațiile congenitale de cord reprezintă o problemă de sănătate publică, știind că prevalența lor este de aproape 1 la 100 de nou născuți. De multe ori malformațiile congenitale de cord trec nedepistate la naștere, ajungând ca la momentul depistării să fie depășită posibilitatea de corecție chirurgicală, cu apariția complicațiilor, precum insuficiența cardiacă și hipertensiunea pulmonară. Dacă malformația de cord este cianogenă, apare o suferință cronică a pacientului, determinată de hipoxia cronică. În malformațiile de cord necianogene cu șunt stânga – dreapta, se produce o încărcare de volum și de presiune, care poate fi detectată cu ajutorul biomarkerilor cardiaci.

Biomarkerii cardiaci sunt indicatori de boală și sunt foarte bine investigați în populația adultă cu suferință cardiacă. Ei și-au găsit deja locul în ghidurile internaționale de diagnostic și tratament al afecțiunilor cardiovasculare la adult. La copii, interesul pentru studiul biomarkerilor, la început a fost timid, prin translație de la adulţi, dar când rezultatele au început să apară, în special în ultimii ani, interesul a crescut vertiginos, fiecare studiu, prin rezultatele aduse, contribuind la piatra de temelie a ghidului preconizat de utilizare a biomarkerilor cardiaci și la copiii cu malformații congenitale de cord.

Studiile comunicate până în prezent au demonstrat clar implicarea NT proBNP–ului, ca biomarker al încărcării de volum și presiune cardiacă și al insuficienței cardiace, Troponina ca și biomarker al afectării și injuriei miocardice și CRP ultrasensibil ca marker de inflamație miocardică.

Înţelegerea biomarkerilor cardiaci la copiii cu malformații congenitale de cord a avut o contribuție inestimabilă în diagnosticul bolii, în managementul acesteia, permiţând aprecierea gravității cazurilor și grăbind terapia chirurgicală, acolo unde a fost posibilă, dar și în prognosticul bolii, prin evaluarea în dinamică a biomarkerilor cardiaci, permiţând modularea tratamentului, pentru asigurarea unei bune calități a vieții.

Primul ghid, superpozabil copiilor, în care este menționat NT proBNP-ul, ca biomarker care trebuie monitorizat, având rol prognostic în evoluția bolii este ghidul de hipertensiune arterială pulmonară al Societății Europene de Cardiologie. Aici se încadrează și copiii cu malformații congenitale de cord care, fie nu au fost depistați la vreme, fie s-au prezentat tardiv la medic și au dezvoltat ca și complicație hipertensiunea arterială pulmonară și nu au mai putut fi operați, fie au fost corectați chirurgical, dar au rămas postoperator cu hipertensiune pulmonară arterială, afecțiune cronică, severă, a cărei medicații și prognostic pot fi monitorizare prin evaluarea NT proBNP-ului, alături de alte semne clinice și ecocardiografice. Studiul biomarkerilor în cardiopatille congenitale ale copilului ar fi unul de pionoierat în arealul nostru geografic, contribuind la diagnostic, modelarea tratamentului și influențând prin tratament, prognosticul pacienților, dar în același timp contribuind cu datele demografice ale pacienților noștri la metaanalizele acestor biomarkeri, ce în final vor aduce şi pacienților de vârstă pediatrică, ghiduri exacte, similare cu ale adulților.

Înţelegerea evoluției bolilor congenitale de cord și a complicațiilor acestora se va face cu ajutorul biomarkerilor cardiaci, permițând modularea tratamentului, pentru creșterea calității vieții acestor copii, iar în acest scop, Bioclinica pune la dispoziție un grant de 10.000 lei.

Indicatorii urmăriți:

  • implicarea biomarkerilor cardiaci în malformațiile congenitale de cord;
  • depistarea precoce a complicațiilor la pacienții cu malformații congenitale de cord și monitorizarea acestora cu ajutorul biomarkerilor cardiaci evaluați în dinamică;
  • corelații între biomarkeri și datele paraclinice;
  • definirea unui protocol de urmărire prin biomarkeri a patologiei cardiace malformative la copil și a complicațiilor;
  • creșterea calității vieții pacienților cu malformații congenitale de cord.

Rezultate

În urma evaluări documentelor depuse în perioada 18.04.2017 - 24.04.2017 președintele comisiei declară câștigator următorul proiect:

Dr. DOROȘ GABRIELA SIMONA - Rolul biomarkerilor cardiaci NT proBNP, Troponina T hs și CRP hs îdiagnosticul, tratamentul și prognosticul copiiilor cu patologie cardiacă congenitală și dobandită


Sus