Pericolul bolilor parodontale

Pentru sănătatea întregului nostru organism, trebuie avute în vedere și eventualele probleme dentar, igiena și sănătatea orală afectând echilibrul general al corpului uman. Analizele de laborator pot ajuta la diagnosticarea unor probleme stomatologice ascunse dar grave, cum sunt paradontitele. De cele mai multe ori, depistate în stadii avansate ale evoluției bolii, aceste afecțiuni ale cavității orale pot fi prevenite sau controlate cu succes, în cazul în care sunt depistate din timp. În cadrul laboratoarelor Bioclinica se pot efectua analize de laborator amănunțite, specifice bolilor paradontale, acestea fiind cel mai bun instrument de diagnostic și control al evoluției bolii.

Paradontoza reprezintă o boală inflamatorie a țesuturilor gingivale, boală care se manifestă prin distrucția osului care susține dintele. Cu toate că avem o igienă orală satisfăcătoare, afecțiunile parodonatale de cele mai multe ori nu țin cont de acest lucru. Moștenirea genetică, alimentația necorespunzătoare și placa bacteriană sunt factori declanșatori ai bolii parodontale, care se instalează lent, dar cronic și care poate duce în timp la pierderea dinților. Fiind declanșată de bacterii, analizele de laborator care se pot efectua sunt de mare ajutor în acționarea pentru ținerea bolii sub control.

Prelevatul subgingial este analizat în laboratoarele Bioclinica, fiind urmărită identificarea microorganismelor înalt patogene și condiționat patogene, implicate în parodontite. Analizele identifică germenii utilizând ADN-ul bacterian, fiind un mod excelent de a depista parodontite cu adâncimea pungii parodontale mai mare de 4 mm.

Genotipul IL-1 a fost identificat ca responsabil gentic în instalarea și evoluția paradontozei. Acesta determină un puternic răspuns inflamator la nivelul parodonţiului, în ciuda numărului scăzut de bacterii prezente, osteoclastele fiind activate în exces şi producând resorbţie osoasă. Analiza de laborator utilizează PCR-ul (polymerase chain reaction), metodă de diagnostic cu precizie înaltă, pentru diagnosticarea diverselor infecții în corp. Analiza polimorfismului IL-1 este recomandată în cazurile de parodontite agresive, pentru stabilirea tratamentului, dar și rudelor pacienților cu polimorfismului genei IL-1, ajutând la prevenția sau amânarea declanșării bolii.

Pe baza rezultatelor de laborator, medicul stomatolog va stabili tratamentul adecvat combaterii afecțiunii bacteriene (de cele mai multe ori, antibioticul corect ales poate ameliora starea de sănătate a gingiilor afectate).

Este foarte important ca afecţiunile parodontale să fie ținute sub control, alimentația și igiena orală să fie corespunzătoare, iar în cazul de predispoziție genetică, alcoolul și mai ales tutunul să fie evitate. Aceste afecțiuni pot fi destul de periculoase, netratarea lor poate determina inclusiv la pierderea dinților.

Analize medicale recomandate


Sus