Human Papillomavirus (HPV) - ARNm E6/E7

Human Papilloma Virus (HPV) genital este responsabil pentru cea mai frecventă infecție transmisă sexual, care afectează tegumentele şi membranele mucoase.

Peste 100 tipuri de HPV au fost identificate.

  • LR-HPV (produc veruci genitale benigne)
  • HR-HPV (produc cancer cervical)

Cancerul cervical constituie o cauză importantă de mortalitate la nivel mondial, fiind că frecvenţă al doilea tip de cancer la femei, după cel de sân.

Progresia infecţiei către cancer poate dura în jur de 10-20 de ani, în majoritatea cazurilor nu există simptomatologie manifestă.

Diagnosticul de laborator

Reacţia PCR depistează ARNm, confirmând prezența infecţiei la nivelul celulelor cervicale. Doar 20% din aceste infecţii sunt persistente, dintre care 3-10% determină cancer cervical. Pentru a pune în evidenţă activitatea oncogenă a HPV s-au dezvoltat teste care se bazează pe detectarea ARN-ului mesager pentru proteinele E6, E7.

Infecţia cu HPV este necesară dar nu suficientă pentru dezvoltarea leziunilor severe, în timp ce persistența virusului la nivelul epiteliului este crucială în procesul de eliminare sau progresie a afecţiunii. Această capacitate de progresie este determinată de expresia necontrolată a oncoproteinelor E6 şi E7 ale HPV. Infecţia persistenta cu HR-HPV este cauza recunoscută a 99,7% din cazurile de cancer cervical.

Motivul pentru care se alege determinarea E6, E7 ARNm, este de a exclude acele rezultate pozitive pentru ADN HPV, pentru care sistemul imun al gazdei contribuie la remiterea leziunilor şi de a pune în evidenţă numai acele leziuni cu risc de malignizare.

De ce detectăm E6, E7?

  • Detectia HPV E6/E7 indică activitatea oncogenică a HPV şi nu numai prezenţa virusului
  • Este cel mai important indicator pentru dezvoltarea cancerului cervical şi poate fi utilizat ca marker predictiv pentru identificarea acelor femei care prezintă risc de a dezvolta leziuni displazice de grad înalt şi cancer
  • În timpul integrării şi al fragmentarii ADN HPV, testele bazate pe detectarea ADN pot furniza rezultate fals negative (4-25% din cazuri)

Din aceste motive, putem afirma că HPV E6/E7, este o metodă ideală de screening, având ca ţintă detecţia transcripţiei active a proteinelor oncogene ale HPV şi expresiei lor.

Analize recomandate

Bibliografie:

Referințele metodei de lucru


Sus