Ce trebuie să știi despre trigliceride: care este rolul lor și de ce trebuie să le menții la valoarea normală

Ce sunt trigliceridele

Trigliceridele sunt, mai exact, lipide, adică grăsimi care se regăsesc în sânge. Acestea sunt necesare organismului uman deoarece îi oferă energia de care are nevoie pe parcursul zilei. În timp ce mănânci, caloriile pe care le consumi, dar de care organismul nu are nevoie sunt transformate în trigliceride. Când nivelul acestora depășește limita normală trebuie luate măsuri pentru reducerea lor și pentru ca organismul să poată funcționa normal.

  • Cum afli care este nivelul de trigliceride din corpul tău
  • Nivel ridicat de trigliceride: cauze, riscuri, tratament
  • Nivel scăzut de trigliceride: cauze și riscuri

Cum afli care este nivelul de trigliceride din corpul tău

Este bine să știi care este nivelul de trigliceride din organismul tău pentru a preveni eventualele complicații în cazul în care acesta nu se află în limitele normale.

Valoarea normală a trigliceridelor

În mod normal, nivelul de trigliceride din corpul tău ar trebui să fie sub 150 de miligrame pe decilitru (mg/dl). Dacă valoarea este mai mare de atât, dar mai mică de 199 mg/dl, nivelul este unul la limită, deci încă nu trebuie să te îngrijorezi. Nivelul de trigliceride este considerat crescut când se află între 200 și 499 mg/dl și alarmant când depășește 500 mg/dl.

Analiza de sânge pentru verificarea nivelului de trigliceride

Pentru a afla care este nivelul de trigliceride din corpul tău trebuie să îți faci o analiza de sânge care se numește profil lipidic. Aceasta se face dimineața, iar pacientul căruia urmează să îi fie recoltat sângele trebuie să nu fi mâncat nimic cu 8-12 ore înainte. De asemenea, acesta trebuie să nu fi consumat niciun fel de băutură îndulcită cu zahăr, inclusiv cafea sau suc, deoarece ar putea influența rezultatul analizelor.

Nivel ridicat de trigliceride: cauze, riscuri, tratament

Un nivel ridicat de trigliceride în corp este între 200 și 499 mg/dl sau peste 500. Aceste valori au anumite cauze și prezintă riscuri, dar prin tratament nivelul poate reveni la normal. Persoanele cu un nivel mai mare de trigliceride decât normalul nu prezintă simptome fizice.

Cauze

Principala cauză a nivelului prea mare de trigliceride este obezitatea, dar aceasta nu este singura. O altă cauză frecvent întâlnită este hipotiroidismul - afecțiune care presupune că glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni necesari organismului.

Persoanele care suferă de afecțiuni renale și cele care consumă alcool în cantități mari frecvent sunt predispuse, de asemenea, să aibă un nivel ridicat de trigliceride în corp.

Și unele medicamente au ca efect advers creșterea valorii de trigliceride din organism. Printre acestea se numără diureticele, estrogenul, progesteronul, steroizii, dar și altele.

Riscuri

Un nivel mare de trigliceride în organism prezintă anumite riscuri pentru persoana în cauză. Astfel, aceasta este predispusă să sufere accidente vasculare, să se îmbolnăvească de diabet de tip 2 sau să dezvolte afecțiuni ale ficatului, ale pancreasului sau afectiuni cardiace.

Tratament

Dacă în urma analizei de sânge afli că în corpul tău nivelul de trigliceride este prea mare este recomandat să încerci să îl reduci.

În primul rând, adoptă un stil de viață sănătos, în care să mănânci echilibrat și să faci sport. Există alimente care contribuie la reducerea nivelului de trigliceride din corp, printre acestea numărându-se peștele, soia, nucile, semințele, fasolea, precum și unele fructe, așa cum sunt căpșunele sau merele. Încearcă să eviți alimentele care cresc nivelul de trigliceride: mâncarea de tip fast-food și cea care conține zahăr, legumele bogate în amidon precum cartofii, alimentele bogate în grăsimi de origine animală, produsele de cofetărie și de patiserie.

Este, de asemenea, necesar să renunți la a bea alcool și la a consuma băuturi dulci pentru că acestea cresc nivelul de zahăr din sânge.

Dacă prin alimentatie corectă și sport nivelul de trigliceride totuși nu scade, cel mai bine este să ceri părerea unui medic.

Analize pentru a afla nivelul trigliceridelor

Nivel scăzut de trigliceride: cauze și riscuri

Un nivel prea scăzut de trigliceride nu prezintă simptome, dar poate fi efectul unor afecțiuni ale organismului pe care nu le-ai descoperit încă. De aceea, trebuie să afli care sunt cauzele care au dus la acest deficit de trigliceride și să încerci să crești nivelul acestora pentru a fi în limitele normale.

Cauze

Dacă nivelul de trigliceride din organismul tău este prea mic este posibil ca alimentația pe care o ai să nu fie chiar cea mai sănătoasă pentru organismul tău. Cel mai probabil, produsele pe care le consumi sunt sărace în grăsimi sănătoase.

Nivelul scăzut de trigliceride poate fi, de asemenea, un efect al diabetului de tip 2, al hipotiroidismului sau al malabsorbției. Aceasta din urmă se referă la situația în care absorbția de componente nutritive care are loc la nivelul intestinului subțire este tulburată și nu are loc așa cum ar fi normal.

Riscuri

Chiar dacă un nivel scăzut al trigliceridelor din corp nu se manifestă prin simptome este bine să încerci să descoperi care sunt motivele pentru care valoarea acestora este sub limita normală pentru că poate fi semnul unor afecțiuni grave, precum diabetul, de care încă nu știi. Cel mai bine este să descoperi afecțiunea cât mai repede pentru a o putea trata înainte să se agraveze.

Fără trigliceridele din corp nu ai putea să îți duci zi de zi sarcinile la bun sfârșit. De aceea, recomandat este să îți faci periodic analize pentru a verifica nivelul acestora, dar și a celorlalte substanțe vitale din sânge.

Mihaela Apostolache Publicat de Mihaela Apostolache
la data de 24/07/2019.
Ultima actualizare 12/11/2019.

Articole similare

Pentru pacienți


Sus