Cortizol salivar - instrucțiuni de recoltare

Colectarea salivei pentru determinarea cortizolului salivar se va face între orele 6.00 - 10.00, 16.00-20.00 sau la ora 24.00 (± 30 minute). Se recomandă evitarea fumatului.

Dimineaţa, saliva se colectează înainte de efectuarea igienei dentare, iar în timpul zilei după cel puţin 30 de minute de la consumul de alimente sau lichide.

Colectarea salivei la ora 24.00: consum de alimente sau lichide şi igiena dentară înainte de ora 20.00; evitarea efortului fizic intens după ora 20.00; clătirea cavităţii bucale cu apă înainte de colectarea salivei.

Materiale necesare: recipient Salivette

Recoltarea probei

  1. Deşurubaţi capacul tubului Salivette pentru a expune tamponul din interior. Nu îndepărtaţi recipientul suspendat, în care se găseşte tamponul, din tubul Salivette!
  2. Introduceţi direct în cavitatea bucală tamponul, prin bascularea uşoară a recipientului, fără a-l atinge cu mâna.
  3. Mestecaţi uşor tamponul pentru aproximativ 2 minute în scopul saturării acestuia cu salivă, apoi îl reintroduceţi în recipient (fără a-l atinge cu mâna) şi închideţi tubul.

IMPORTANT

Dispozitivul Salivette nu trebuie utilizat în cazul copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de înghiţire) !


Sus