Endometrioza: definiție, stadii, diagnostic și tratament
Endometrioza este o condiție cronică care afectează aproximativ 10% din femeile cu vârste cuprinse între 15 și 44 ani (conform institutului de medicină Johns Hopkins). Aceasta este cea mai frecventă cauză a infertilității, deoarece poate cauza chisturi ovariene, precum și aderența sau obturația trompelor uterine.
Endometrioza este una dintre cele mai frecvent nediagnosticate afecțiuni feminine, instaurate la vârsta reproductivă. După apariția primelor simptome trec, de regulă, mai mulți ani până când se pune un diagnostic corect pentru această afecțiune și până se se inițiează o terapie adecvată, personalizată pentru fiecare caz în parte.
Endometrioza este o patologie benignă, capabilă să inducă un dezechilibriu al calității vieții cu răsunet asupra vieții profesionale și mai ales asupra planificării familiale.
Ce este endometrioza?
Endometrioza este o boală cronică, benignă, care se manifestă atunci când endometrul, țesutul care acoperă cavitatea uterină, începe să crească și pe alte organe, precum ovare, trompe uterine, sau chiar pe vezică și pe intestine. Ulterior, începe să se comporte ca și în interiorul mucoasei uterine, ceea ce înseamnă că în perioada menstruației pot apărea simptome clinice dureroase. Pentru foarte multe femei această boală reprezintă un factor major de stres psihic și fizic.
Cuprins articol
Simptome endometrioză
Simptomele cele mai frecvente, în cazul endometriozei, sunt crampele sau durerile localizate în abdomenul inferior, atât înainte cât și în timpul menstruației, sau chiar independent de aceasta.
Principalele simptome ale endometriozei sunt:
- Dureri menstruale intense
- Durere în timpul contactului sexual
- Dureri în timpul urinării și a scaunului
- Dureri cronice la nivelul abdomenului inferior – independent de ciclul menstrual
- Sângerarea menstruală devine din ce în ce mai lungă și mai dureroasă
Simptomatologia dată de endometrioză se caracterizează preponderent prin două mari acuze: durerea pelvină (dismenoree, durere pelvină ciclică sau dispareunia) și infertilitatea.
Cauza endometriozei nu este cunoscută cu certitudine.
Stadii endometrioză
În funcție de numărul leziunilor de endometrioză și întinderea aderențelor și țesutului cicatricial există mai multe stadii:
- minimă - stadiul 1
- ușoară - stadiul 2
- moderată - stadiul 3
- severă - stadiul 4
Studii recente au arătat că tratamentul chirurgical al endometriozei, indiferent de stadiu, este mult superior utilizării medicamentelor atunci când comparăm ameliorarea simptomelor de durere și a rezultatelor de fertilitate.
Diagnosticul și tratamentul endometriozei
De obicei, endometrioza este foarte greu de diagnosticat. De aceea, de la debutul simptomelor și până la emiterea diagnosticului corect, trec, în medie, 7 ani. Un diagnostic precis poate fi emis numai prin examinarea histologică a unei probe de țesut. Investigațiile de imagistică medicală (ecografie, RMN) nu sunt suficiente. Se presupune că o femeie din 10 suferă de endometrioză.
Ovarele sunt doar o localizare a endometriozei. Cu toate acestea, atunci când ovarele sunt afectate, fertilitatea este întotdeauna compromisă. Afectarea ovarelor implică întotdeauna chisturi, care prezintă o imagine ecografică foarte tipică. Scopul oricărei intervenții chirurgicale este de a elimina aceste chisturi în așa fel încât să se mențină funcția ovariană, confirmată de testele hormonale ulterioare.
Astfel, o operație la nivelul ovarelor efectuată corect nu induce o menopauză timpurie. În cadrul laparoscopiei se stabilește diagnosticul și totodată se îndepărtează țesutul afectat.
Investigații paraclinice
Markerul seric CA 125 – este o glicoproteină cu creștere moderată în endometrioză. Se folosește în special la pacientele diagnosticate și tratate, iar o creștere a acestui marker peste o valoare de 35U/ml sugerează recurența endometriozei.
CA 125În prezent nu există nici un tratament medical curativ pentru endometrioză. Medicamentele antiinflamatoare sunt des folosite în tratarea endometriozei pentru a alunga durerea pelvină.
Tratamentul pentru endometrioză
Tratamentul se va stabili atât în funcție de stadiul endometriozei, cât și de severitatea simptomelor, dar și de dorința pacientei de a rămâne sau nu însărcinată.
Tratament medicamentos
Tratamentul medicamentos este menit doar să amelioreze simptomele dureroase, nu să vindece boala. În primă fază se recomandă medicamente precum ibuprofenul și paracetamolul, însă în cazurile în care acestea nu sunt suficiente medicii pot opta pentru medicamente mai puternice ce necesită rețetă medicală.
Tratament hormonal
Deoarece endometrioza se alimentează cu hormonii secretați de ovare, cel mai eficient tratament este suprimarea hormonală a funcției ovariene. Pentru decizia de aplicare a tratamentului hormonal, vârsta pacientei este decisivă.
Terapia hormonală implică administrarea preparatelor hormonale – de la pastila anticoncepțională până la analogi GnHR.
Endometrioza este o boală cronică și, în unele cazuri, poate fi extrem de agresivă și poate provoca, de asemenea, boli maligne prin infiltrarea țesutului endometrial în organele vecine (vezică, rect etc).
Tratament chirurgical
Laparoscopia a devenit tratamentul de referință al endometriozei. Există trei mari categorii de tehnici chirugicale laparoscopice în abordarea endometriozei ovariene:
- Chistectomia
- Ablația (electrică sau laser) a cămașii chistului
- Puncția și drenajul
Post-intervenție, cresc șansele de sarcină, iar durerea și celelalte simptome se pot reduce considerabil. La alegerea tratamentului, medicul trebuie să informeze pacienta cu privire la alternativele terapeutice, beneficiile și riscurile fiecărui tratament, riscul reapariției și luarea în considerare a așteptărilor și preferințelor pacientului. Înainte de operație, vor fi furnizate informații suplimentare privind progresul, scopul, dezavantajele și beneficiile așteptate, posibilele complicații, cicatricile, consecințele acesteia, precum și evoluția convalescenței.
Medicul trebuie să umărească pacientele tratate pentru endometrioză pe termen lung. Urmărirea postoperatorie se va face în conformitate cu dorința pacientei de a obține sau nu o sarcină și pentru monitorizarea clinică și ecografică.
Cancerul endometrial
În țările industrializate, cancerul endometrial este a doua cea mai frecventă afecțiune ginecologică malign. Un procent de15-25%, din numărul total de cancere endometriale afectează femeile din perioada premenopauzei, în timp ce 5% din toate cazurile apar la femeile cu vârsta sub 40 de ani.
Posibile cauze:
- obezitatea
- diabetul
- tensiunea arterială crescută
- utilizarea unilaterală a anumitor hormoni sexuali feminine
- risc genetic de dezvoltare a unui cancer endometrial
Primul semn de avertizare poate fi o sângerare vaginală spontană. Rar apare o secreție vaginală maronie sau gălbuie. De obicei, se constată că hemoragia postmenopauzală este un simptom precoce al cancerului endometrial. Apariția sângerărilor vaginale intermenstruale sau a sângerărilor vaginale după instalarea menopauzei sunt simptome, în urma cărora este recomandat un examen ginecologic.
Terapia standard a carcinomului endometrial constă într-un tratament chirurgical incluzând histerectomia (îndepărtarea uterului), anexectomia bilaterală (îndepărtarea ovarelor și a trompelor uterine) și eventual limfadenectomia pelviană +/- para-aortică (extirparea ganglionilor limfatici pelvieni si aortici).
Importanța mersului la medicul specialist
În ciuda impactului major pe care endometrioza îl are asupra sănătății și bunăstării femeilor, cercetarea acestei afecțiuni rămâne limitată în comparație cu alte boli cronice. Endometrioza este o condiție complexă și de multe ori debilitantă, afectând milioane de femei din întreaga lume. Un diagnostic corect, pus la timp, alături de un tratament potrivit sunt cruciale pentru a gestiona simptomele și pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Prin urmare, dacă suferi de dureri puternice în timpul menstruației sau ai oricare dintre celelalte simptome specifice, fă o vizită la medic. Echipa potrivită de specialiști te poate ajuta să îți recuperezi viața.