Telemedicina: beneficii și importanță
Telemedicina constă în transferul electronic la distanță al datelor medicale (imagini de înaltă rezoluție, sunete, imagini live, înregistrări ale pacienților), utilizând tehnologia telecomunicațiilor (telefon, rețele de calculatoare, comunicația prin satelit).
Cuprins articol
Ce este telemedicina?
Telemedicina reprezintă furnizarea de la distanță a serviciilor de asistență medicală, bazată pe utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor, în situații în care cadrul medical și pacientul (sau două cadre medicale) se află în locații diferite. Cu ajutorul tehnologiilor moderne de comunicație medicii pot consulta, trata și monitoriza pacienți aflați la distanță, fără a fi compromise standardele asistenței medicale
Telemedicina permite accesul rapid la consultații medicale, indiferent de distanța dintre medic și pacient. Scopul său este să faciliteze îngrijirea pacientului, să ofere posibilitatea unui consult medical atunci când este necesar și să îmbunătățească rezultatele tratamentelor medicale.
Telemedicina acoperă servicii de
- Asistență de urgență
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Îngrijire la domiciliu
- Hematologie
- Radiologie
- Psihiatrie
- Oncologie
- Oftalmologie
- Patologie
- Nefrologie
- Pregătire pentru spitalizare
Cerințe de bază în telemedicină
- Opinii experte disponibile la distanță
- Problema descrisă suficient de clar pentru un sfat medical sigur
- Timp adecvat pentru evaluare
Cine poate beneficia de telemedicina?
- pacienţii care se confruntă cu noul coronavirus sau simptome specific toți cei care au nevoie de un sfat medical
- persoanele sănătoase care vor să beneficieze de opinii medicale avizate
- persoanele cu boli cronice (diabet, astm, boli cardiovasculare), care sunt sub îngrijirea constantă a unui medicdic
E adevărat că telemedicina nu poate înlocui o examinare medicală clasică, dar poate juca rolul unei consultații medicale preliminare, având multiple beneficii atât pentru pacient, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății.
Beneficiile telemedicinei în combaterea pandemiei COVID-19
Telemedicina este o adevărată necesitate în contextul actual, în care deplasările şi interacţiunile umane trebuie minimizate cât mai mult pentru limitarea răspândirii epidemiei cauzate de coronavirus.
Telemedicina poate contribui la diminuarea acestui risc prin reducerea la minimum a interacțiunilor față în față, în cazurile în care efectuarea consultațiilor medicale la distanță este posibilă.
Telemedicina poate contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, atât pacienți cât și cadre medicale.
Înlesnește accesul la tratament specializat în zone unde nu există suficienți specialiști sau unde accesul la serviciile medicale se face cu dificultate.
Avantajele telemedicinei
Telemedicina îmbunătățește calitatea vieții pacienților cu boli cronice și a persoanelor în vârstă, care necesită monitorizare permanentă, reducând frecvența vizitelor la medic și numărul de internări în spital. Eficientă și folosită corespunzător poate fi o resursă importantă pentru sistemele de sănătate ce se vor reconfigura după criza produsă de pandemia Covid-19.
Pe scurt:
- nu necesită costuri de transport
- lipsa necesității unei zile libere de la job
- lipsa timpului de așteptare
- timp exclusiv dedicat pacientului.
- este accesibilă și foarte ușor de utilizat
- acces la medici și specialiști din orașele mari ale României și din străinătate
- consultațiile de telemedicină sunt mai puțin costisitoare decât vizitele medicale în unitățile medicale
- economisirea timpului petrecut pe drumul spre unitățile medicale și în recepția clinicilor și spitalelor
- timp de așteptare mai scurt pentru consultațiile online (prin programare) decât pentru consultațiile fizice
- accesul la consultațiile prin telemedicină este ușor și rapid
- evitarea contactului cu alți pacienți
- medicul poate emite rețete scrise
- facilitarea și scurtarea drumului spre diagnosticare, în afecțiuni unde deplasarea la cabinet nu este necesară sau nu este posibilă.
Dezavantajele telemedicinei:
- În timpul consultației online se poate dovedi că e necesară o vizită în cabinetul medical pentru oferirea unui diagnostic corect și pentru alegerea tratamentului potrivit.
- Lipsa unui control medical fizic poate constitui un dezavantaj în acordarea diagnosticelor medicale.
- Încrederea dintre medic și pacient poate fi construită mai greu, având în vedere lipsa interacțiunii fizice.
Cum poate fi utilizat serviciul de telemedicină?
Multe dintre cabinetele de la noi din țară au pus la dispoziţie în această perioadă serviciul de telemedicină pentru a le putea fi alături pacienţilor lor. Clientul poate intra în contact cu medicul prin intermediul apelurilor, a mesajelor sau a apelurilor video.
Astfel, după ce au intrat în legătură, o etapă importantă în orice consultație este discuția medic-pacient. Anamneza înseamnă un dialog condus de medic astfel încât acesta să poată stabili premisele corecte către obținerea diagnosticului. Analiza dosarului medical este o altă etapă care se poate desfășura prin telemedicină. Se pot transmite toate informațiile doctorului. În unele specialități, medicul poate solicita ca pacientul să facă anumite gesturi în măsură să-i ofere alte puncte de sprijin pentru diagnostic.