Boala diverticulară: cauze, simptome, tratament, dietă

Boala diverticulară reprezintă prezenţa diverticulilor (cavități sacciforme ce comunică cu lumenul unui organ) la nivelul cadrului colic. Majoritatea diverticulilor sunt la nivelul colonului sigmoid şi descendent. Persoanele vârstnice sunt mai predispuse la apariția diverticulitei, însă doar o mică parte dintre pacienți prezintă simptome. Boala diverticulară este considerată foarte rară la vârsta pediatrică şi la adolescenţi, iar la tineri incidenţa este de circa 5%, cu predominanţă la sexul masculin. Frecvent, această afecțiune poate fi tratată dacă se fac anumite modificări în regimul alimentar și, în cazul unei infecții, se recomandă tratament antibiotic.

Boala diverticulară înglobează diverticuloza şi diverticulita, afecţiuni digestive conexe, care se manifestă la nivelul intestinului gros. Diverticuloza este asimptomatică şi nu necesită tratament, însă diverticulita apare atunci când în diverticul sunt micro sau macroperforaţii – diverticule.

Diverticulii colonici sunt mici "buzunărașe" care se formează în peretele intestinal. Diverticulii apar în timp că urmare a presiunii crescute din interiorul intestinului. Au dimensiune de 0,5 cm sau mai mare și pot fi diagnosticați în orice segment al intestinului gros, însă mai frecvent apar în sigmoid (aflat în partea inferioara stangă a abdomenului). Diverticulii apar cu frecvenţă mai mare la nivel colonic, în particular pe colonul sigmoid, unde sunt localizați în aproximativ 96% din cazuri. Diverticulii colonici au fost recunoscuţi şi descrişi pentru prima oară în anul 1804 de către F. C. Voigtel. Dacă diverticulii nu sunt inflamați, pacientul suferă de diverticuloză, o afecțiune mai puțin gravă decât diverticulita.

Diverticulita colonică apare atunci când unul sau mai mulți diverticuli colonici devin inflamați. Diverticulita este frecvent însoțită de disconfort, iar uneori apar complicații precum sângerarea sau perforația peretelui intestinal urmată de diseminarea materiilor fecale în abdomen.

Factori de risc

Diverticulita survine la 15-20% din cazuri, mai frecvent la persoanele cu diverticuli multipli şi la persoanele vârstnice. 20% din cazurile de diverticulită apar la subiecţi sub vârsta de 50 de ani, mai ales bărbaţi.

Factorii de risc sunt:

• vârsta înaintată
• dieta fără fibre sau/şi cu condimente iritante
• conţinut exagerat de seminţe
• obezitatea
• sedentarismul
• sexul masculin, la persoanele cu vârsta sub 50 de ani
• unele medicamente steroizi, opioizi, antiinflamatoare nonsteroidiene
• fumatul

Complicaţiile reprezentate de diverticulită sunt: sângerare manifestă, ruptură diverticulară, (perforaţie). Afecţiunile digestive asociate diverticulozei colonice sunt: BRGE, polipi colonici, boală hemoroidală, Sindrom de intestin iritabil.

Cauze

Această afecţiune poate apărea parţial din cauza alimentaţiei sărace în fibre. O dietă săracă în fibre conduce la constipaţie, creșcând presiunea în tractul digestiv cu un maxim (suprapresiune) în timpul defecaţiei. Combinaţia între presiunea crescută şi suprapresiune de-a lungul mai multor ani poate duce la formarea diverticulilor. În anumite părţi ale lumii, unde dieta este bogată în fibre vegetale (cereale, fructe, legume), diverticulita este foarte rară.

Pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă, diverticulii de la nivelul tractului digestiv devin mai proeminenţi, voluminoşi.

Semne și simptome

Marea majoritate a pacienţilor nu realizează prezenţa afecţiunii din cauza absenţei simptomelor. Totuși, semnele clasice ale diverticulitei acute pornesc de la forme uşoare şi medii cu dureri abdominale de intensitate variabilă, tulburări de tranzit şi febră până la forme cu sepsis şi intoleranţă digestivă.

Simptomatologia clinică este reprezentată de:

• durere abdominală nespecifică
• durere în flancul şi fosa iliacă stângă
• tulburări de tranzit (diaree /constipaţie)
• alternanţă de diaree cu constipaţie
• dispepsie gazoasă (meteorism, flatulență)
• HDI

Diagnostic

În cadrul consultaţiei se efectuează anamneza, examenul clinic şi examenul colonoscopic. Diagnosticul diferenţial cu sindromul de colon iritabil necesită o anamneză amănunţită. Investigații care se fac în caz de suspiciune de diverticuli: anamneza, examenul clinic, tuşeul rectal, colonoscopia, ultrasonografia abdomino-pelvină, CT, RMN, scintigrafia cu hematii marcate.

• Hemoleucograma
• Colonoscopia/rectosigmoidoscopia
• Irigografia
• Arterografia selectivă mezenterică
• Ecografia abdominal
• C.T. abdomino-pelvin

Complicații

Diverticuloza se poate complica cu inflamaţie, infecţie, hemoragie, ocluzie intestinală. Diverticulita (inflamaţia) apare atunci când săculeţele se infectează sau inflamează. Aceasta produce, de obicei, dureri abdominale, sensibilitate la palpare, febră. Pacienţii pot prezenta, de asemenea, greţuri, vărsături, frisoane, constipaţie.

Diverticulita netratată poate conduce la formarea unei colecţii de puroi denumită abces, în afara peretelui colonului sau o infecţie generalizată în cavitatea abdominală denumită peritonită. În această situaţie tratamentul necesită spitalizare şi antibiotice administrate intravenos. În cazul episoadelor repetate de diverticulită se recomandă intervenţia chirurgicală.

O altă complicaţie care poate apare este hemoragia diverticulară. Aceasta constituie cea mai frecventă cauză de sângerare rectală la pacienţii peste 40 ani şi este observată, de obicei, ca o pierdere de sânge roşu sau maroniu pe cale rectală. Ocluzia intestinală poate apărea după repetate atacuri de diverticulita. În acest caz intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea ariei implicate se impune.

Tratament

Odată diverticulii formaţi ei nu mai dispar de la sine. Tratamentul bolii diverticulare depinde de gravitatatea situației și de existența sau nu a procesului infecțios al divericulitei. De cele mai multe ori, diverticulita ușoară poate fi tratată cu antibiotice și o dietă lichidă. În cazuri rare, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru tratarea complicațiilor grave ale diverticulitei. Operația implică de obicei îndepărtarea secțiunii afectate a intestinului gros. Aceasta este cunoscută sub numele de colectomie şi reprezintă tratamentul pentru complicații rare cum ar fi fistulele, peritonita sau un blocaj al intestinelor.

Recomandări generale

Recomandări pentru a evita apariţia diverticulozei colice dar şi în cazul pacienţilor diagnosticaţi deja cu această afecţiune:

• O dietă bogată în fibre (fructe, legume, cereale) face ca scaunul să devină mai moale şi să treacă mai uşor prin colon. Este bine să consumăm în jur de 20-35 g fibre/zi.
• Aportul de fibre alimentare trebuie mărit gradual (fructe, legume, fructe cu coajă, semințe, pâine integrală, produse cerealiere din semințe întregi, leguminoase)
• Consumul de produse cerealiere rafinate trebuie eliminat
• Consumul execesiv de materii grase și de carne este asociat unui risc mai mare de boli diverticulare. Are și un efect de încetinire a tranzitului intestinal.
• Hidratare optimă
• Aport de probiotice
• Mâncarea trebuie mestecată bine. O masticație adecvată facilitează digestia și reduce gazele. Se recomandă să mestecați suficient de mult pentru a transforma în pastă alimentele înainte de a le înghiți.
• Sedentarismul dăunează digestiei de aceea se recomandă mișcare zilnică
• Este necesar un orar bun de eliminare. Nevoia de a avea scaun, după o masă, survine , între altele, grație unui mecanism reflex care provoacă unde de contracție în intestine. La persoanele care suferă de constipație sau de diverticuloză, acest reflex este foarte slab, de aceea el trebuie reeducat.