Înregistrarea, prelevarea şi etichetarea probelor au loc în sala de recoltare pentru a asigura confidenţialitatea pacientului, urmând ca tuburile etichetate cu datele pacientului şi ID-ul unic să fie preluate şi transmise laboratorului de analize.
Controalele de calitate pentru fiecare analizor în parte sunt efectuate zilnic pentru a asigura funcționarea acestora în parametrii optimi.
Odată finalizat, buletinul de analize este verificat şi validat de către un medic de laborator.
În cele 115 puncte de recoltare pot fi efectuate peste 2500 investigaţii de laborator, care presupun: analize din sânge (anticorpi și antigene pentru diferiți viruși și bacterii), analize din urină – sumar de urină, examene microbiologice (exsudat faringian și nazal, coprocultură, urocultură, secreții – vaginale, uretrale, din sfera ORL etc.).
Punctele de recoltare sunt situate în următoarele județe: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, București, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Sălaj, Timiș, Tulcea și Vâlcea. Pentru a facilita accesul la laborator și a micșora timpul de așteptare al rezultatelor, în județele în care funcționează laboratoare, au fost deschise mai multe puncte de recoltare.
Vezi toate locațiile