Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD): cauze, simptome și tratament

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare de anxietate caracterizată prin gânduri incontrolabile și repetitive și prin comportamente ritualice cărora persoana în cauză se simte obligată să le dea curs. Persoanele care suferă de această tulburare mentală sunt capabile să conștientizeze că gândurile și acțiunile lor sunt iraționale, însă se simt incapabile să se elibereze de acestea.

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare a creierului și tinde să se transmită în familie. Însă acest lucru nu înseamnă că dacă un părinte are tulburarea, copilul o va dezvolta cu certitudine. Tulburarea obsesiv-compulsivă se poate dezvolta fără istoric familial anterior.

OCD este un pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfecţionism şi control mental şi interpersonal în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei.

Caracteristici specifice:

• Pacientul este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în aşa măsură că obiectivul major al activităţii este pierdut.
• Prezintă perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor
• Este excesiv de devotat muncii şi productivităţii mergând până la excluderea activităţilor recreative şi a amiciţiilor.
• Este hiperconştiincios, scrupulos şi inflexibil în probleme de moralitate, etică sau valori.
• Este incapabil să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când acestea nu au nici o valoare sentimentală.
• Refuză să delege sarcina sau să lucreze cu alţii în afară de cazul când aceştia se supun exact modului lui de a face lucrurile.
• Adoptă un stil avar de a cheltui, atât faţă de sine cât şi faţă de alţii, banii fiind văzuţi ca ceva ce trebuie strâns pentru eventuale catastrofe.
• Prezintă rigiditate şi obstinaţie.

Netratată, tulburarea obsesiv-compulsivă are o evoluţie cronică cu agravări ale simptomelor în perioadele cu stres crescut. Tulburarea obsesiv-compulsivă este un factor de risc pentru apariţia altor boli psihice precum: depresia sau alte tulburări anxioase (fobia socială, atacuri de panică) boli ale ticurilor (Tourette) sau tulburări ale apetitului alimentar (bulimia nervoasă).

Ce sunt obsesiile?

Obsesiile sunt gânduri recurente și persistente, impulsuri sau imagini, care sunt nedorite și provoacă anxietatea sau stres marcat. Frecvent, ele sunt nerealiste sau iraționale. De reținut că nu sunt pur și simplu îngrijorări exagerate cu privire la problemele sau preocupările din viața reală.

Gândurile obsesive pot în funcție de vârsta pacientului și se pot schimba în timp. Aceste gânduri pot fi în legătură cu igiena, ordinea specifică a anumitor obiecte, insecuritatea cu privire la diferite lucruri (ex: dacă a încuiat ușa, verificarea gazelor), comportamente agresive inacceptabile, sau pot fi de natură sexuală.

Obsesiile cel mai des întâlnite în această tulburare debilitantă se încadrează în următoarele categorii:

• contaminare;
• responsabilitate pentru vătămare (cauzare vătămării sau eșecul de a preveni acest lucru);
• sex și moralitate;
• violență;
• religie;
• simetrie și ordine

Obsesiile sunt combătute cu ajutorul compulsiilor. Pentru a controla apariția acestor obsesii, persoanele cu această tulburare recurg la comportamente specifice care blochează gândurile deranjante. Aceste comportamente sunt numite compulsii.

Ce sunt compulsiile?

Compulsiile sunt comportamente repetitive de tipul:

• ritualuri – (spălarea mâinilor, păstrarea lucrurilor în ordine, verificarea excesivă a anumitor obiecte sau acțiuni)
• comportamente repetitive excesive de natură mentală (numărarea, repetarea cuvintelor în tăcere, mantre, rugăciuni)

Comportamentele repetitive reprezintă o cale de reducere sau prevenție a gândurilor obsesive sau a posibilelor vătămări. Majoritatea celor care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă realizează ca un astfel de comportament este irațional și fără logică, dar nu îi pot pune capăt. Printre tipurile de comportament compulsiv care afectează persoanele care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă se numără: • spălarea mâinilor în mod excesiv • verificări constante • realizarea de calcule • obsesia pentru ordine • strângerea și depozitarea lucrurilor • adresarea unor întrebări pentru a se asigura în legătură cu diferite lucruri • repetarea unor cuvinte în liniște • evitarea locurilor și a situațiilor care pot provoca gânduri obsesive

De obicei, obsesiile sau compulsiile provoacă anxietate, suferințe semnificative, interferează cu rutina, performanța academică, activitățile sociale, relațiile normale și viața de zi cu zi. Aceste comportamente au un efect imediat în a bloca gândurile neplăcute, însă ele au efect pe termen scurt. De cele mai multe ori, relația dintre obsesii și compulsii se transformă într-un cerc vicios, crescând în frecvență și intensitate.

Semne și simptome

Tulburarea obsesiv-compulsivă se manifestă pentru prima dată fie în pre-adolescență (vârsta medie: 9–10 ± 2,5 ani), fie la vârsta adultă timpurie (vârsta medie: 23 ani) și se asociază cu distres substanțial, afectarea funcționării în viața de zi cu zi, chiar și cu suicid. Persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă trăiesc o stare de anxietate în legătură cu gândurile obsesive care le au. Aproximativ 60% dintre pacienţii cu tulburare obsesiv-compulsivă trec prin atacuri de panică. Aceste trăiri trebuie diferențiate de îngrijorările și gândurile obsesive pe care le putem avea ca urmare a confruntării cu un eveniment sau o situație traumatică sau generatoare de nivel ridicat de stres.

Tulburarea este asociată sentimentului de responsabilitate excesiv și a nevoii de control venită din obsesia responsabilității. De obicei, obsesiile și compulsiile ocupă cel puțin o oră din timpul zilnic al persoanei. De foarte multe ori, obsesiile împiedică persoana să aibă o viață normală. Tulburarea obsesiv-compulsivă este asociată cu niveluri semnificativ mai reduse ale calității vieții, cu afectarea severă a funcționalității în domeniul social, familial și ocupațional/școlar.

Cauze

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecțiune de sănătate mintală ce generează un nivel semnificativ de anxietate, ale cărei cauze nu sunt complet elucidate încă. Apariția tulburării obsesiv-compulsive poate fi rezultatul unei combinații de factori neurobiologici, genetici, comportamentali, cognitivi sau de mediu, care declanșează apariția bolii la anumiți indivizi, la un moment dat. Boala afectează în mod egal bărbații și femeile, dar apare mai târziu în cazul sexului feminin, în a doua decadă de viață.

Diagnostic

Evaluarea corectă este realizată de către un psiholog clinician sau un medic specialist psihiatru. Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5) criteriile de diagnostic ale tulburării obsesiv-compulsive includ următoarele:

• Prezența obsesiilor, compulsiilor sau a amândurora;
• Obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp sau produc distres sau disfuncționalitate semnificative;
• Obsesiile și compulsiile nu sunt efectul fiziologic al unei substanțe sau condiții medicale;
• Perturbarea nu este explicată mai bine de simptomele unei alte tulburări mentale.

Diagnosticul este adesea însoțit de recomandarea de a urma, pe lângă psihoterapie, și un tratament medicamentos (medicație antidepresivă) menit să compenseze eventualele dezechilibre neurochimice responsabile de apariția tulburării.

Tratament

Tulburarea obsesiv-compulsivă este de obicei tratată cu medicamente, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, psihoterapia, dar și terapia cognitiv-comportamentală sau o combinație a celor două. Netratată, simptomele tulburării obsesiv-compulsive pot rămâne la fel sau se pot înrăutăți.

Terapia cognitiv-comportamentală este tratamentul psihologic de primă linie. Tratamentele eficiente pentru tulburărea obsesiv-compulsivă constau în strategii de intervenție psihologică de tip cognitiv-comportamentale, care se bazează pe tehnici de expunere și de prevenție a răspunsului compulsiv. Aceste tehnici pot fi învățate cu ajutorul intervenției cognitiv comportamentale livrată individual sau în grup. Tratamentul este de lungă durată.

Suportul celor apropiaţi este foarte important. Criticile din partea familiei și nemulţumirea faţă de posibile greşeli făcute de pacient nu fac decât să întreţină simptomele bolii şi, implicit, proasta funcţionare a pacientului.

Terapia prin hipnoză

Terapia prin hipnoză reprezintă o alternativă deoarece reduce sau elimină anxietatea. Prin tehnici de relaxare și reducere a stresului, hipnotizatorul va înlătura cauzele anxietății asociate tulburării obsesiv-compulsive. Terapia prin hipnoză ajută la identificarea obsesiilor și la disocierea de ele, schimbând modul de gândire pentru a oferi control asupra bolii.