Deficiența și excesul de sodiu (Na)

sodiu in alimente

Sodiul (Na): rol, surse, necesar, hiponatremia și hipernatremia

Sodiul este unul dintre cele mai importante elemente minerale din corpul omenesc. Este un element esențial pentru viața animală cât și pentru om dar, și pentru câteva specii de plante. Electrolitul extracelular are o contribuție majoră în determinarea osmolarității.

Sodiul, potasiul și calciul sunt elemente determinante pentru: funcția neuromusculară, echilibrul acido-bazic, reacțiile chimice celulare și pentru transportul membranar.

Sodiul este unul dintre mineralele cele mai abundente din corpul uman. La un adult, în organism există 92 de grame de sodiu, distribuite în sânge (40% din totalul sodiului din organism se află în lichidul extracelular), în țesutul osos, în țesutul conjunctiv și în cel cartilaginos.

Sodiul are un rol extrem de important în reglarea homeostaziei organismului:

  • împreună cu potasiu participă la reglarea echilibrului apei;
  • participă la păstrarea echilibrului ionic şi a excitabilităţii neuromusculare;
  • distribuţia predominantă a sodiului în spaţiul extracelular şi în fluidele corpului se datorează unui mecanism activ exercitat la nivelul membranei celulare (pompa de sodiu) prin care ionii de sodiu sunt în permanenţă eliberaţi în spaţiul extracelular pentru a fi utilizaţi de alte celule

Principala sursă de sodiu în dietă se găsește în sare. Printre alimentele bogate în sodiu se numără brânzeturile, carnea, cârnații, ouăle și alte alimente conservate. Este, de asemenea, prezent în mod natural în alimentele de origine animală (cum ar fi laptele, carnea albă și roșie, și peștele), fiind mai puțin abundent la cele de origine vegetală.

Consecinţele deficitului de sodiu: hiponatremia - indusă de transpiraţii excesive, diaree sau vărsături persistente, arsuri, boli renale – determină hipoosmolaritatea compartimentului plasmatic, antrenând trecerea apei în compartimentul tisular, cu hiperhidratare şi edem celular, mai evident la nivel cerebral. Sunt prezente semne de suferinţă nervoasă centrală difuză: inapetenţă, cefalee, vărsături, alterări ale capacităţii de concentrare, memoriei şi stării de cunoştinţă şi convulsii generalizate.

De cealaltă parte, consecinţele excesului de sodiu: hipernatremia – determinată de creşterea capitalului de sodiu al organismului (prin creşterea aportului şi/sau eliminări scăzute de sodiu la nivel renal) sau din pierderea de apă fără pierdere proporţională asociată de sodiu – induce ieşirea apei din celule şi scăderea volumului spaţiului intracelular. Semnele clinice constau în sete intensă, eventual poliurie şi, mai ales, semne neurologice.

Doza recomandată

Necesarul de sodiu şi apă trebuie gestionat în mod individual pentru fiecare pacient. Pacienţii oligurici sau anurici necesită cantităţi reduse de sodiu şi restricţie a apei pentru a minimiza hiperhidratarea şi consecinţele sale.

Datorită existenţei unui mare număr de mecanisme implicate în conservarea/eliminarea sodiului din organism, nu există o valoare statuată a necesarului specific. Un aport de 500 mg/zi – chiar 200 mg/zi – este adecvat şi sigur pentru toate persoanele peste 18 ani pentru acoperirea pierderilor, indiferent de variaţiile existente în activitatea fizică şi climat, care influenţează eliminările prin transpiraţie. Cifrele pentru aportul zilnic maxim recomandabil de sodiu se bazează pe rolul potenţial al excesului de sodiu în patogeneza hipertensiunii arteriale.

Analize de laborator

Surse de sodiu

Sursele alimentare de sodiu sunt reprezentate în principal de alimentele şi băuturile ce conţin clorură de sodiu. În general, conţinutul natural de sodiu al alimentelor bogate în proteine (lapte, brânză, ouă, carne, peşte) este mai mare decât cel al legumelor şi cerealelor, în timp ce fructele conţin puţin sau deloc sodiu.

Sodiul din alimente este absorbit uşor, în special la nivelul intestinului subţire. De la acest nivel sângele îl transportă în tot organismul iar în urma filtrării glomerulare se reabsoarbe astfel încât concentraţia sa în sânge să se menţină constantă. Sodiul se excretă prin transpiraţie şi prin fecale.

Adaosul ulterior de conservanţi, condimente, arome şi sare alimentară creşte mult conţinutul sodic al alimentelor în cursul procesării industriale. Numai 10% din cantitatea totală de sare ingerată de un adult provine din conţinutul natural de sare al alimentelor, 15% – din sarea adăugată la gătit sau la masă şi 75% – din sarea adăugată în timpul proceselor de procesare industrială a alimentelor.

Alte surse alimentare de sodiu sunt constituite de componente alimentare precum bicarbonatul de sodiu şi glutamatul monosodic şi de apa comunitară, ambele categorii aducând însă câte un aport de sub 10% din aportul zilnic de sodiu.

În funcție de cantitatea de sodiu existentă în alimente, acestea se împart în:

  • alimente sărace în sodiu (0 - 10 mg/100g - fructele, legumele);
  • alimente cu conținut mediu de sodiu (10 - 100mg/100g – laptele, carnea, peștele);
  • alimente bogate în sodiu (100 - 1.000 mg/100g - mezelurile, conservele de carne sărată etc).

Rolul sodiului în organism

Sodiul este cationul major al spaţiului extracelular, unde se află 2/3 din cantitatea totală din organismul uman (mai ales în plasmă, ţesutul nervos şi muscular). Restul de circa 35-40% este încorporată în compuşi anorganici la nivelul oaselor, schimbul cu sodiul aflat în fluidele organismului fiind de mică amploare şi viteză. Unele secreţii digestive (bila şi secreţiile pancreatice) conţin cantităţi importante de sodiu; dimpotrivă, secreţia glandelor sudoripare este hipotonică şi conţine cantităţi relativ reduse de sodiu.

Sodiul intervine în balanţa hidrică a organismului, protejând volumul spaţiului extracelular, în echilibrul acido-bazic, în permeabilitatea celulară a materialelor metabolice (prin pompa de sodiu – Na+ -K+ -ATP-aza) şi în excitabilitatea musculară.

Carenţa de sodiu se poate instala în următoarele cazuri:

  • un aport redus de sare în dietă;
  • pierderi mari de sodiu prin excreţie;
  • deficienţă de potasiu;
  • aport crescut de apă lipsită de electroliţi;
  • funcţionarea defectuoasă a pompei de sodiu, ceea ce duce la trecerea sodiului în spaţiul intracelular

Toate acestea au ca rezultat apariţia unor tulburări cardiovasculare, în primul rând scăderea tensiunii, tulburări nervoase, acumularea de acizi proveniţi din diferite căi metabolice.

Excesul de sodiu se poate instala în următoarele cazuri:

  • aport crescut de NaCI;
  • eliminări reduse de apă;
  • pierderi mari de apă pe cale renală (diabet insipid)

Aportul cronic crescut de sare (clorură de sodiu) pare să aibă legătură cu creşterea valorilor tensionale, mai ales la anumite grupuri populaţionale (aproximativ 10% din populaţia generală), la care reducerea aportului sodic poate fi îndeosebi utilă pentru reducerea tensiunii arteriale.

Hiponatremia (deficitul de sodiu)

Hiponatremia reprezintă o scădere a sodemiei la mai puțin de 144 mmol/L. Aceasta poate fi clasificată pe baza tonicității plasmei în trei categorii:

  1. Hiponatremia izotonă apare atunci când în fluidele extracelulare există niveluri ridicate ale unor constituenți osmotic activi nonionici. Pentru acest tip de hiponatremie, terapia nu este necesară.
  2. Hiponatremia hipertonă se datorează deplasării apei din fluidele intracelulare în cele extracelulare sub influența unor substanțe osmotic active (glucoză, manitol), cu diluarea importantă a sodiului din lichidele extracelulare. Terapia constă în eliminarea substanței osmotic active și restaurarea volumului.
  3. Hiponatremia hipotonă este cea mai comună formă de hiponatremie. Ea se datorează unui volum de apă totală mai mare față de sodiul total. Raportat la volumul plasmatic, pot fi trei subcategorii:

1. hiponatremie hipotonă isovolemică - creșterea apei totale din organism nu este asociată cu o creștere a sodiului total și survine atunci când mecanismele homeo¬statice sunt depășite prin:

  • aport excesiv de apă,
  • anomalii ale mecanismelor care reglează eliminările de apă,
  • secreție tumorală/ectopică de ADH,
  • afecțiuni pulmonare sau ale cutiei toracice,
  • infecții,
  • medicamente

2. hiponatremie hipotonă hipervolemică - frecvent în insuficiența cardică decompensată, insuficiența renală etc. În aceste situații survine retenția combinată de apă și sodiu.

3. hiponatremie hipotonă hipovolemică - în această variantă există pierderi de apă și sare, dar pierderea de sodiu este mai mare decât pierderea de apă. Acestea pot fi consecința unor: pierderi renale, pierderi gastrointestinale (diaree) sau cutanate.

Simptome: dureri de cap, greaţă, vărsături, crampe musculare, oboseală, imposibilitate de orientare şi leşin. Complicaţiile dezvoltării rapide şi severe a hiponatremiei mai pot include: edem cerebral, crize, comă şi leziuni ale creierului. Hiponatremia acută şi severă poate fi letală dacă nu este administrat un tratament adecvat.

Hipernatremia (sodiu seric crescut)

Hipernatremia reprezintă o creștere a sodiului seric peste 160 mmol/L. Este mai puţin frecventă ca hiponatremia. Aceasta se clasifică în trei categorii, în funcție de volemie:

  • hipernatremia isovolemică - se caracterizează prin pierderile de apă pe cale renală (diabet insipid) sau extrarenală: pierderea excesivă prin piele și respirație;
  • hipernatremia hipervolemică - de obicei rezultă după perfuzie sau aport de soluții cu o concentrație mare de sodiu;
  • hipernatremia hipovolemică - se produce prin pierderea de lichide hipotone în insuficiența renală (diureză osmotică) sau extrarenală: malabsorbție.

Simptomele sunt : cefalee, sete greaţă, vărsături, convulsii, comă, deces.

Echipa Bioclinica
Publicat de Echipa Bioclinica la data de 08/02/2021.
Ultima actualizare 08/02/2021.
Articole similare
Diabetul zaharat: cauze, simptome, tratament și control
Diabetul zaharat: cauze, simptome, tratament și control
Diabetul zaharat: ce îl cauzează, ce simptome are și cum îl ții sub control

Diabetul zaharat este cea mai des întâlnită boală a sistemului endocrin și se declanșează atunci când în organism canti... Citește mai departe
Candidoza - cauze, simptome, tratament
Candidoza - cauze, simptome, tratament
Candidoza - ce trebuie să știi despre ea și cum o poți preveni

a În mod normal, Candida trăiește pe piele sau în interiorul organismului uman, cum ar fi cavitatea bucală, gât, intestine sau vagin,... Citește mai departe
Ficatul gras (steatoza hepatică): cum îl recunoști, cauze, simptome și tratament
Ficatul gras (steatoza hepatică): cum îl recunoști, cauze, simptome și tratament
Ficatul gras: cum îl recunoști, ce îl cauzează și cum poate fi prevenită boala

Ficatul gras, denumit și steatoză hepatică, reprezintă acumularea excesivă de grăsimi - trigliceride - în celula hep... Citește mai departe