Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate

Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate

Cytomegalovirusul (CMV) face parte din familia Herpesviridae şi determină o infecție cu o perioadă de incubaţie de 2-4 săptămâni. CMV poate persista în corpul uman timp de câţiva ani, cu posibilitatea provocării unor infecţii recurente sau a transmiterii la alte persoane.

Aproximativ 1-3 % dintre femei sunt infectate în timpul sarcinii, iar în unul din două cazuri infecția este transmisă fătului. Infecţia este cel mai adesea asimptomatică, dar în aproximativ 5 % din cazuri, consecinţele pot fi grave: hepatosplenomegalie, hidrocefalie, microcefalie, prematuritate, deces. Chiar şi în cazurile de infecţie asimptomatică, aproximativ 10 % din nou-născuți prezintă tulburări neurosenzoriale ulterioare, cum ar fi surditate sau orbire (totală sau parţială).

Semne și simptome

Majoritatea nou-născuților cu infecție CMV congenitală nu prezintă semne sau probleme de sănătate. Dar, uneori, simptomele pot apărea mai târziu, în prima copilărie.

La naștere

  • Naștere prematură
  • Afecțiuni hepatice, pulmonare sau splenice
  • Retard de creștere
  • Microcefalie
  • Convulsii

Semne și simptome pe termen lung

  • Surditate
  • Orbire (totală sau parțială)
  • Tulburări de echilibru
  • Slăbiciune musculară
  • Convulsii

Analize medicale recomandate

  • Anticorpi anti Cytomegalovirus IgM - Anticorpii anti CMV IgM sunt primii anticorpi produşi ca răspuns al infecţiei cu CMV. Ei apar la câteva săptămâni de la momentul infectant şi persistă 16-20 de săptămâni.

  • Anticorpi anti Cytomegalovirus IgG - apar la câteva zile după apariţia anticorpilor anti CMV IgM şi persistă toată viaţa la niveluri variabile. Reinfecţiile şi reactivările sunt însoţite de o creştere a anticorpilor anti CMV IgG, cu reapariția frecventă a anticorpilor anti CMV IgM. Detecţia anticorpilor anti CMV IgG este utilă în evaluarea statusului imun al pacienților. Prezenţa anticorpilor anti CMV IgG indică o infecţie recentă sau în antecedente. Rezultatele negative pot fi datorate prelevării probei într-o fază precoce a infecției acute, înainte ca nivelul IgG să crească la niveluri detectabile. În acest caz se recomandă recoltarea şi testarea unei noi probe la un interval de 10-14 zile, pentru urmărirea seroconversiei.

  • Aviditatea anticorpi IgG anti Cytomegalovirus

Testul permite diferenţierea anticorpilor cu aviditate scăzută (produşi în stadiile precoce ale infecţiei) de anticorpii cu aviditate înaltă (caracteristici infecţiilor mai vechi). Aviditatea evidenţiază puterea legăturii dintre anticorpii IgG anti Cytomegalovirus şi un antigen fixat de faza solidă. Astfel, în cursul reacţiei imunoenzimatice, se formează legături de tip antigen-anticorp. Spălarea cu agent de disociere schimbă aceste legături, astfel încât anticorpii cu aviditate înaltă rămân legaţi la faza solidă şi sunt detectaţi, în timp ce anticorpii cu aviditate scăzută sunt eliminaţi. Testul permite excluderea infecţiilor primare recente (< 3 luni).

Echipa Bioclinica
Publicat de Echipa Bioclinica la data de 16/07/2019.
Ultima actualizare 04/08/2020.
Articole similare
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină

Generalități Toxoplasmoza este o afecțiune determinată de infecția cu parazitul Toxoplasma gondii. Modul de transm... Citește mai departe
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii

Înainte de a rămâne însărcinată Apariţia unui copil este unul dintre cele mai importante momente din viaţa oricărui cuplu care vine cu o serie de re... Citește mai departe
Profil TORCH - investigații în sarcină
Profil TORCH - investigații în sarcină
Profil TORCH - investigații în sarcină

TORCH, recomandat în diagnosticarea anumitor infecții care pot afecta dezvoltarea fetusului pe parcursul sarcinii, este un test din sânge care vizează titrul a... Citește mai departe
Descoperă toate articolele