Diabetul în sarcină (gestațional)

Diabetul gestațional

Ce este diabetul gestațional?

Diabetul gestațional este o afecțiune tranzitorie care apare în timpul sarcinii, ca urmare a modificărilor metabolice induse de efectele hormonilor şi a predispoziţiei genetice. Afectează 4% din totalul femeilor însărcinate și se caracterizează prin valori crescute ale glicemiei.

Care sunt cauzele apariției diabetului gestațional?

Placenta secretă hormoni care blochează capacitatea insulinei materne de a controla glicemia (insulinorezistență). Acest fenomen se amplifică pe măsura ce vârsta sarcinii avansează, datorită creșterii în volum a placentei. În mod normal, pancreasul mamei este capabil să secrete o cantitate de aproximativ 3 ori mai mare de insulină pentru reglarea nivelului glicemiei. În diabetul gestațional, pancreasul mamei nu poate să producă suficientă insulină, determinând creșterea glucozei în sânge.

Care sunt factorii de risc pentru diabetul gestațional?

  • obezitate
  • vârstă mai mare de 30 ani
  • sindrom de ovar polichistic
  • istoric medical al familiei de diabet gestațional
  • naştere în antecedente a unui copil cu greutate corporală mare
  • avorturi spontane în antecedente
  • hipertensiune arterială

Care sunt semnele și simptomele posibile în diabetul gestațional?

  • Oboseală
  • Gura uscată
  • Sete
  • Urinare frecventă
  • Infecții recurente

Ce analize se efectuează pentru diagnosticarea diabetului gestațional?

În general, diabetul gestațional nu determină simptome, astfel între săptămânile 24 şi 28 de sarcină este recomandat efectuarea unui test de toleranță la glucoză. Deşi diabetul gestațional nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea viitoarei mame, se recomandă efectuarea acestei analize deoarece expune fătul anumitor riscuri.

La scurt timp după naştere, adesea diabetul gestațional dispare. Pentru a vă asigura că nivelul glicemiei revine la normal, medicul dumneavoastră vă poate recomanda verificarea periodică a acesteia.

Echipa Bioclinica
Publicat de Echipa Bioclinica la data de 16/07/2019.
Ultima actualizare 04/08/2020.
Articole similare
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină

Generalități Toxoplasmoza este o afecțiune determinată de infecția cu parazitul Toxoplasma gondii. Modul de transm... Citește mai departe
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii

Înainte de a rămâne însărcinată Apariţia unui copil este unul dintre cele mai importante momente din viaţa oricărui cuplu care vine cu o serie de re... Citește mai departe
Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate
Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate
Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate

Cytomegalovirusul (CMV) face parte din familia Herpesviridae şi determină o infecție cu o perioadă de incubaţie de 2-4 ... Citește mai departe
Descoperă toate articolele