Ești sau vrei să rămâi însărcinată? Află ce analize medicale sunt recomandate!

Analize medicale preconcepție și sarcină

Apariţia unui copil este unul dintre cele mai importante momente din viaţa oricărui cuplu. Acesta vine cu o serie de responsabilităţi ce trebuie îndeplinite pentru a asigura sănătatea fătului și a viitoarei mame.

Practica medicală recomandă ca, în cazul unei sarcini fără risc, consultaţiile medicale să aibă loc o dată pe lună în primele 28-32 de săptămâni. Dacă aveţi un istoric care implică hipertensiune în sarcină, diabet sau naştere prematură consultaţiile trebuie să fie mai frecvente, iar analizele trebuie efectuate cât mai repede şi cât mai complet posibil.

Analizele medicale în timpul sarcinii se împart în două mari categorii, determinate de vârsta părinților și istoricul medical al viitoarei mame:

  • analize uzuale
  • analize speciale

Analize de sânge uzuale înainte de a rămâne însărcinată

Se recomandă investigarea statusului anticorpilor optim, înainte de sarcină sau în primele săptămâni ale acesteia. Dacă anticorpii sunt prezenți, înseamnă că mama este protejată de infecțiile primare care ar putea surveni pe parcursul sarcinii. Dacă anticorpii sunt absenți, se recomandă măsuri profilactice și supravegherea sarcinii prin urmărirea în dinamică a anticorpilor.

Absența unor informații exacte cu privire la statusul imun, impune testarea anticorpilor în vederea unei eventuale vaccinări, în special pentru:

  • rujeolă
  • oreion
  • rubeolă
  • varicelă
  • hepatită B.

Care este utilitatea vaccinărilor înainte de a rămâne însărcinată?

Vaccinarea poate oferi viitoarei mame protecție împotriva infecției. Contactarea rubeolei sau varicelei în timpul sarcinii crește riscul de apariție a anomaliilor fetale. Mai mult, anticorpii materni transmiși transplacentar fătului oferă protecție în primele luni de viață (imunitate pasivă).

  • Profilaxia deficitului de acid folic și iod

Femeile care doresc sa rămână însărcinate (de exemplu după întreruperea metodei de contracepție) ar trebui să-și suplimenteze aportul de acid folic și probabil și pe cel de iod, conform indicațiilor medicului.

Testele uzuale recomandate în timpul sarcinii

Cele mai uzuale analize recomandate sunt:

Testele speciale posibile in timpul sarcinii

La recomandarea medicului curant, se mai pot efectua:

  • determinarea deficitului de acid folic și iod
  • determinarea funcției tiroidiene (TSH și FT4)
  • testul de toleranță la glucoză orală (TTGO)
  • cultură din secreția de col/ vaginală (streptococci de grup B)
  • investigații pentru determinarea precoce a malformațiilor fetale: Dublu-test (beta –HCG şi PAPP-A în sânge) – efectuat în primul trimestru – triplu-test (beta-HCG, estriolul seric neconjugat şi alfa-feto proteina din sânge), precum şi cvadruplu-test sau quad-test, cum mai este denumit (triplu-test + inhibina A din sânge), efectuate în trimestrul II de sarcină, sunt teste de screening utilizate pentru evaluarea gradului de risc de malformații fetale
Publicat la data de 18/09/2019.
Ultima actualizare 20/05/2023.
Articole similare
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină
Toxoplasmoza – Generalități, simptome, analize medicale recomandate în sarcină

Generalități Toxoplasmoza este o afecțiune determinată de infecția cu parazitul Toxoplasma gondii. Modul de transm... Citește mai departe
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii
Analize medicale înaintea și în timpul sarcinii

Înainte de a rămâne însărcinată Apariţia unui copil este unul dintre cele mai importante momente din viaţa oricărui cuplu care vine cu o serie de re... Citește mai departe
Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate
Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate
Cytomegalovirus (CMV) și sarcina – generalități, simptome, analize recomandate

Cytomegalovirusul (CMV) face parte din familia Herpesviridae şi determină o infecție cu o perioadă de incubaţie de 2-4 ... Citește mai departe
Descoperă toate articolele