Analizele mele: 0 Apăsați butonul pentru a adăuga analiza dorită în coș.

Fluconazol

  • Metoda
    LCMSMS
  • Material uzual
    ser congelat
  • Transport (temp. °C)
    zăpadă carbonică
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    Transmis
  • Observații

    Rezultat în maxim 15 zile lucrătoare.

162 lei

Despre analiză - Fluconazol

Generalități

Fluconazol aparţine unui grup de medicamente denumite antifungice. Fluconazolul este un antimicotic triazolic, inhibitor selectiv al sintezei sterolilor în celulele fungice, utilizat pentru tratarea și prevenirea infecţiilor produse de fungi. Este preparatul antimicotic cel mai bine tolerat, comparativ cu alte antimicotice sistemice.

În privința spectrului de acţiune, Fluconazolul este activ faţă de Candida spp. (inclusiv formele generalizate de candidoze la pacienţii cu stări de imunodeficienţă), Cryptococcus neoformans şi Coccidioides immitis (inclusiv formele intracraniene), Microsporum spp. şi Trichophyton spp., în micoze provocate de Blastomyces dermatidis şi Hystoplasma capsulatum (inclusiv la pacienţii cu stări de imunodeficienţă). Nu este activ față de tulpinile de fungi din genul Aspergillus.

După administrare, Fluconazolul se absoarbe bine, biodisponibilitatea constituie peste 90 % . Alimentele nu influenţează absorbţia preparatului. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă în 1-4 ore după administrarea orală și este direct proporţională cu doza administrată. Fluconazolul difuzează larg în lichidele biologice ale organismului, inclusiv la nivelul fluidelor peritoneal, cefalorahidian și umorilor oculare.

Durata tratamentului depinde de eficienţa clinică confirmată de investigaţiile micologice. La administrarea dozei de atac (în prima zi), 90 % din concentraţia plasmatică stabilă este obţinută a doua zi de tratament. Volumul aparent de distribuţie este similar celui al lichidelor în organism. Se cuplează cu proteinele plasmatice în proporție de 10-12 %.

Indicații clinice

  • candidoza mucoaselor: orofaringiană, bronhopulmonară neinvazivă, esofagiană, cutaneomucoasă, candidoză cronică orală atrofică (la pacienţii cu proteze dentare) la pacienţii cu sau fără imunosupresie, prevenirea recidivelor candidozei orofaringiene şi altor infecţii fungice la pacienţii cu SIDA
  • candidoza vaginală (acută sau recurentă), balanita candidozică, profilaxia recidivelor candidozei vaginale recurente (trei sau mai multe recidive pe an)
  • candidoze sistemice, candidozele diseminate şi alte forme de infecţii candidozice invazive (ale peritoneului, endocardului, oftalmice, pulmonare şi ale tractului urinar): poate fi administrat la pacienţii cu neoplazii maligne, pacienţii din secţiile de terapie intensivă, pacienţii trataţi cu citostatice sau imunodepresive, precum şi în alte situaţii de risc înalt de dezvoltare a infecţiei candidozice
  • profilaxia infecţiilor fungice la bolnavii cu tumori maligne, supuşi terapiei cu citostatice sau radioterapiei
  • dermatomicoze: tinea pedis, tinea corporis, tinea inguinalis, pitiriazis versicolor, tinea unguium (onicomicoze)
  • micoze endemice profunde, inclusiv coccidiomicoză, paracoccidiomicoză, sporotrichoză, histoplasmoză la pacienţii fără imunodeficienţe.

Semnificație clinică

Nivelul seric sau plasmatic al fluconazolului poate fi monitorizat, atât metabolismul cât si clearance-ul medicamentului variind în funcție de individ.

Pe parcursul tratamentului este necesar controlul indicilor sângelui periferic şi funcţiilor hepatice. În cazul apariţiei semnelor de hepatotoxicitate, erupţiilor, eritemului polimorf, tratamentul va fi întrerupt.

Fluconazolul este utilizat cu prudenţă la pacienții cu modificări exprimate ale funcţiilor ficatului şi rinichilor. Se contraindică pacienților ce prezintă hipersensibilitate la substanța activă.

Utilizarea fluconazolului în doze mari și/sau pe termen lung, precum și în timpul sarcinii trebuie evitată, cu excepția infecțiilor cu potențial letal.

Bibliografie

Espinel- Ingroff A., Shadomy S. – In vitro and in vivo evaluation of antifungal agents, Eur J Clin Microbial Infect Dis 1989, 84: 352-361;

Galgiani J. N.- Susceptibility of Candida Albicans and other yeasts to fluconanazole: relation between in vitro and in vivo studies, Reviews of Infectious Diseases 1990, 12: 272-275

Ghannoum A.M., Perfect J.(esd.) - Antifungal Therapy, Informa Healhcare New York, 2010; 197:71-76