Test screening HIV 1/HIV 2 (Anticorpi + Antigen p24)

Virusul imunodeficienţei umane responsabil de sindromul imunodeficienţei dobândite, a fost identificat la Institutul Pasteur în anul 1983 (HIV 1) şi în anul 1986 (HIV 2), primele descrieri datând din 1981.

Virusul imunodeficienţei umane (HIV) este un virus ARN monocatenar.

• Sexuală
• Parenterală (transfuzie, schimb de seringi contaminate, contaminare profesională)
• Verticală (de la mamă la făt)

Primo-infecţia cu HIV survine în mod obişnuit după 10-15 zile de la contaminare (în condiţii extreme între 5-30 de zile). Aceasta este simptomatică la 50% din cazuri şi prezintă un tablou clinic acut nespecific. Apoi urmează o fază asimptomatică de câţiva ani care ia sfârşit odată cu scăderea limfocitelor CD4 sub o valoare critică şi cu apariţia infecţiilor oportuniste cu agenţi puţin sau deloc infecţioşi la un imunocompetent.

În absenţa unui tratament anti-retroviral, tratamentul curativ şi profilactic al infecţiilor oportuniste, evoluţia este fatală.

Cele două tipuri de HIV sunt similare ca tropism celular, structură genomică, mod de transmitere şi capacitatea de a produce SIDA.

HIV-2 este mai puţin patogen comparativ cu HIV-1, perioada de latenţă a infectiei cu HIV-2 este mai lungă, cu o evoluţie a bolii mult mai lentă, nivelul viremiilor fiind mult mai scăzut.

Semnificație clinică

Diagnosticul unei infecţii cu HIV se bazează pe detecţia următorilor markeri virali:

• Ac. anti HIV1 şi HIV2: sunt prezenţi începând cu a patra săptămâna (20-45 zile)
• Ag. p24: pozitiv începând cu a doua săptămâna (12-15 zile)
• Ac. anti HIV (Western blot): confirmarea specificităţii
• ARN viral plasmatic circulant

Analiza medicală detectează anticorpii anti HIV 1/HIV 2 şi antigenul p24, fiind util în diagnosticul infecţiei cu HIV 1/HIV 2 şi ca test screening pentru donatori.

În infecţia precoce cu HIV, înainte de seroconversie, pot fi detectate prin analize de sânge antigenele HIV, antigenul detectat cel mai frecvent fiind proteina Core p24.

Referinţele metodei de lucru