Infecția cu Campylobacter

Ce este infectia cu Campylobacter?

Infecția cu Campylobacter sau campylobacterioza este o infecție determinată de Campylobacter spp. Este una dintre cele mai frecvente cauze ale bolilor diareice. Conform CDC se estimează că aproximativ 1,5 milioane de personae se pot infecta cu Campylobacter, infectia fiind mai frecventă vara.

Care sunt simptomele infecției cu Campylobacter?

Persoanele infectate prezintă deobicei diaree, frecvent cu sânge, febră și dureri abdominale. În anumite cazuri poate să apară greață sau vărsături.

Simptomele apar la 2 – 5 zile de de la infectare și pot persista timp de o săptămână. Este posibil ca anumite persoane infectate să nu prezinte nici un fel de simptom, dar în cazul persoanelor imunodepresive (cu sistem imunitar scăzut) pot să apară chiar infecții sistemice (infecții care afectează mai multe organe sau sisteme).

Cum apare contaminarea cu Campylobacter?

Majoritatea animalelor de curte (păsări, vaci etc.) pot fi purtătoare, fără a manifesta simptomele infecției cu Campylobacter.

Campylobacter se poate regăsi la nivelul intestinelor animale de unde pot ajunge în produsele obținute de la acestea.

Laptele de vacă poate fi contaminat în cazul în care animalul este purtător de Campylobacter. Legumele și fructele pot fi contaminate, în situația în care acestea au intrat în contact cu solul unde se afla materii fecale animale. Materiile fecale animalelor domestice pot infesta de asemenea, lacurile sau apele.

Cum ne putem infecta cu Campylobacter?

Este necesară o cantitate foarte mică de germen (microorganism, bacterie) pentru a infecta o persoană sănătoasă. Marea majoritate a infecțiilor apar în urma consumului de carne de păsări insuficient preparată termic sau în cazul consumului de fructe și legume nespălate.

Contactul cu materiile fecale de câine sau de pisică pot de asemenea, să producă infecții. Infectia cu Campylobacter spp. nu se poate transmite de la o persoană infectată la una sănătoasă.

Cum se poate diagnostica și trata infecția cu Campylobacter?

În laboratorul de analize medicale se pot realiza culturi bacteriene pe medii speciale, dar Campylobacter este o bacterie care se cultivă greu și care necesită condiții speciale.

Astfel, este de preferat diagnostul prin teste genetice care prezintă un timp de execuție mai scurt, sunt mai sensibile și mai eficiente (rezultatul este obținut în aproximativ 2 ore). Testele serologice (din sânge) nu sunt folosite de rutină în detectarea infecâiei cu Campylobacter.

Infecția cu Campylobacter nu necesită un tratament special. Pe durata stărilor diareice, este important creșterea consumului de lichide (hidratarea suficientă).

Tratamentul antibiotic se impune doar în cazul persoanelor foarte bolnave, imunodepresaților (cu imunitate scăzută) si persoanelor care fac chimioterapie. Recuperarea după o infecție cu Campylobacter este de aproximativ o săptămânp.

Bibliografie

1. NEWELL D.G. & WAGENAAR J.A. (2000). Poultry infections and their control at the farm level. In: Campylobacter, Second Edition, Nachamkin I. & M.J. Blaser, eds. ASM Press, Washington DC, USA, 497–509.
2. STEINHAUSEROVA I., CESKOVA J., FOJTIKOVA K. & OBROVSKA I. (2001). Identification of thermophilic Campylobacter spp. by phenotypic and molecular methods. J. Appl. Microbiol., 90, 470–475.
3. VIDAL A.B., RODGERS J., ARNOLD M. & CLIFTON-HADLEY F. (2013). Comparison of different sampling strategies and laboratory methods for the detection of C. jejuni and C. coli from broiler flocks at primary production. Zoonoses Public Health, 60, 412–425.
4. WANG G., CLARK C.G., TAYLOR T.M., PUCKNELL C., BARTON C., PRICE L., WOODWARD D.L. & RODGERS F.G. (2002). Colony multiplex PCR assay for identification and differentiation of Campylobacter jejuni, C. coli, C. lari, C. upsaliensis, and C. fetus subsp. fetus. J. Clin. Microbiol., 40, 4744–4747.
5. WORLD HEALTH ORGANIZATION (WHO) (2013). The global view of campylobacteriosis: report of an expert consultation, Utrecht, Netherlands, 9–11 July 2012, WHO, Food and Agriculture Organization of the United Nations, World Organisation for Animal Health, eds. WHO, Geneva, Switzerland. http://www.who.int/iris/handle/10665/80751