Amigdalita: cauze, mod de transmitere, tipuri, simptome, diagnostic, tratament, prevenție
Cuprins articol
Ce este amigdalita?
Amigdalita este o afecțiune extrem de comună, cu care ne confruntăm aproape toți la un moment dat în viață. Amigdalita este inflamația amigdalelor, două mase de țesut de formă ovală situate în spatele gâtului.
Amigdalita poate fi cauzată de infecţii bacteriene şi virale, fiind des întâlnită bacteria de tip streptococ (Streptococcus pyogenes - streptococ de grup A). De obicei este însă vorba de: adenovirusuri, virusuri gripale, virus Epstein-Barr, virusuri paragripale, enterovirusuri şi virusul Herpex simplex. În cazul în care nu sunt tratate cauzele bacteriene, respectiv streptococice, pot cauza pe termen lung febră reumatică (afectează inima în timp) şi afectarea rinichilor.
Etiologia anginelor este polimorfă. La copiii mici predomină etiologia virală (adenovirusuri) şi cea micotică la copiii mai mari. La elevi şi la adulți se produc de obicei infecţii cu streptococ beta-hemolitic grup A sau infecţii mixte (virale şi bacteriene). Sursa de infecţie o constituie omul bolnav sau purtătorul sănătos sau convalescent (în infecţiile bacteriene). La purtători, germenii se află în rinofaringe, amigdale, căi respiratorii superioare.
Amigadalele, prima linie de apărare împotriva infecţiilor
Amigdalele sunt structuri limfatice care fac parte din sistemul de apărare al organismului și sunt responsabile pentru producerea de celule specializate, limfocite, care ajută la detectarea şi eliminarea, prin crearea de anticorpi, a unei varietăţi de microorganisme capabile să provoace infecţii.
Tipuri de amigdalită
Amigdalita se prezintă sub două forme clinice:
- acută (episod singular cauzat de mai multe tipuri de bacterii sau virusuri)
- cronică (o infecţie persistentă care poate conduce la formarea de cripte sau pietre)
Amigdalita acută
Abcesul periamigdalian reprezintă o acumulare de puroi în spatele amigdalelor.Aceste organe sunt compuse din ţesut similar nodulilor limfatici şi fac parte dintr-un cerc/inel de ţesut glandular (inelul Waldeyer) ce înconjoară spatele gâtului. Amigdalele reprezintă prima linie de apărare împotriva virusurilor şi bacteriilor care intră în gură (produc anticorpi) şi din acest motiv sunt mai vulnerabile la infecţii şi inflamaţii.
Amigdalita acută este o infecţie a amigdalelor cauzată de unul sau mai multe tipuri de bacterii sau virusuri. Amigdalele sunt mase de ţesut limfatic, ce fac parte din sistemul imun al organismului. Principalele cauze de amigdalită sunt cele bacteriene şi virale. Bacteria cel mai des implicată este Streptococul beta-hemolitic de grup A. Amigdalita acută este caracterizată de o instalare rapidă sau graduală a durerii în gât, asociată de obicei cu febră. Suprafaţa amigdalelor devine roşu-aprins, cu sau fără o depunere alb-cenuşie (exsudat).
Amigdalita acută (angina acută) se manifestă prin febră, dureri şi senzaţie de uscăciune a gâtului, jenă la deglutiţie (înghiţit), anorexie, vărsături, voce răguşită, obstrucţie nazală urmată de rinoree, tuse uscată. Ganglionii pot fi măriţi. Evoluţia bolii este favorabilă de obicei, durata ei fiind de câteva zile până la o săptămână. Uneori ea se poate complica cu o suprainfecţie bacteriană.
Boala poate afecta atât copiii cât şi adulţii, deși este foarte frecventă la copii. La copiii mai mici de 3 ani, principalii agenţi cauzatori ai infecţiilor sunt de obicei viruşii, în timp ce amigdalita acută bacteriană afectează mai frecvent copiii cu vârsta cuprinsă între 3-15 ani şi are incidenţă de vârf la copiii între 5 la 10 ani.
Calea de transmitere este directă aeriană, indirectă, prin obiecte contaminate şi rar digestivă. Contagiozitatea este ridicată. Apariţia îmbolnăvirilor este favorizată şi de scăderea rezistenţei organismului în condiţii de aglomeraţie, timp rece şi umed, boli anergizante.
Modalitatea de îmbolnăvire cu aceste virusuri sau bacterii este pe cale aeriană, boala fiind de obicei una des întâlnită în colectivitate. Este mai frecventă în sezonul rece la copii mici, precum preşcolari şi şcolari mici.
Amigdalita cronică
Amigdalita cronică este inflamaţia cronică a amigdalelor palatine care se manifestă prin angine repetate, cauzate de agenţi microbieni (bacterii, virusuri, fungi). Inflamaţia cronică a amigdalelor palatine constituie una din cele mai frecvente patologii ORL. Afectarea amigdalelor palatine este o maladie de mare incidenţă atât la copii cât şi la adulți. Circa 10 – 50% din populaţie suferă de amigdalită cronică. Procesele autoimune prezente în ţesutul limfatic amigdalian favorizează dezvoltarea complicaţiilor sistemice în organism şi înrăutăţesc patogenia lor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că amigdalita este cauza a mai mult de 120 de afecţiuni ale organismului uman.
Complicaţiile amigdalitei cronice
• Abcese periamigdaliane • Artrite • Reumatism • Miocardite • Nefrite
Factori de risc
- Predispoziţia ereditară
- Devieri în perioada de dezvoltare antenatală, intranatală şi postnatală
- Infecţiile acute frecvente ale căilor respiratorii
- Alergia
- Alimentaţia nesănătoasă, avitaminoza, bolile infecţioase
- Infecţia de vecinătate: rinitele, faringitele, sinuzitele, vegetaţiile adenoide
- Anginele şi periamigdalitele repetate
- Influenţa nefavorabilă a diferitor factori ai mediului extern
- Factori anatomo–topografici (aşezarea amigdalelor palatine la intersecţia a două căi: respirator şi digestiv, ce duce la traumatizarea ţesutului amigdalian, acţiunea permanentă şi mărită a antigenilor mediului înconjurător.
- Bolile infectocontagioase şi hematologice
Simptome amigdalită
Acuzele pacienţilor ce suferă de amigdalită sunt:
- Angine
- Disconfort la glutiţie
- Durere şi înţepături în gât preponderent la rece
- Senzaţii de corp străin, arsură şi uscăciune în gât
- Accese de tuse uscată
- Respirație urât mirositoare
- Oboseală şi poftă de mâncare scăzută
- Subfebrilitate îndelungată
- Dureri a nodulilor limfatici submandibulari
- Dureri în regiunea cordului şi articulaţiilor
- Oboseală fizică și psihică
În caz de apariţie a acestor simptoame este necesară vizita la medicul de familie. Stabilirea precisă a diagnozei se va efectua de către medicul otorinolaringolog.
În urma investigaţiilor necesare (analiza generală de sânge şi urină, ECG, testele reumatice) şi consultaţia medicilor specialişti se stabileşte forma amigdalitei.
O mare importanţă în tratamentul amigdalitei îl are tratamentul profilactic şi măsurile sanitaro-igienice: restabilirea respiraţiei nazale, asanarea focarelor de infecţie, asigurarea alimentaţiei normale şi călirea organismului.
Diagnostic
Investigaţiile de laborator necesare pentru a diferenţia anginele virale de cele bacteriene cuprind hemoleucograma, VSH, proteina C reactivă, examenul bacteriologic ale exsudatului faringian, sumarul de urină. Diagnosticul se poate completa de la caz la caz cu reacţii serologice (ASLO) sau examene virusologice. Diagnosticul de angină se pune pe baza semnelor locale şi generale, corelate cu datele epidemiologice.
Cel mai des, când medicul suspectează o infecţie bacteriană, se apelează la exsudat faringian, prin care se prelevează o mostră din secreţiile bucale pentru analiză.
Se poate apela şi la hemoleucograma completă, prin care se estimează numărul diferitelor tipuri de celule din organism. Profilul celor care este crescut indică dacă este vorba de un agent bacterial sau viral.
Hemoleucograma VSH Proteina C reactivă Exsudat faringian Examen sumar de urină (biochimie + sediment)Tratament
Recomandabil este ca, înainte de începerea tratamentului, să se facă un exsudat faringian şi antibiograma pentru a şti care este antibioticul la care răspunde cel mai bine microbul incriminat. Se asociază tratament simptomatic al durerii şi febrei (antialgice, antipiretice).
De asemenea, este indicată odihna (inclusiv vocală), consumul de lichide calde sau foarte reci pentru a reduce durerea de gât, dar şi pentru a preveni deshidratarea), consumul de alimente moi. E nevoie de un umidificator pentru a elimina aerul uscat care poate irita gâtul.
Îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor (amigdalectomie) poate fi folosită pentru a trata amigdalitele recurente, pe cele cronice sau pe cele bacteriene care nu răspund la antibioterapie. Amigdalite dese sunt considerate: mai multe de 7 episoade pe an, mai mult de 5 episoade pe an în ultimii doi ani, mai mult de 3 episoade pe an în ultimii 3 ani. Această procedură poate fi recomandată şi în cazul în care apar complicaţii dificil de gestionat, cum sunt: apneea obstructivă în somn, respiraţia/înghiţirea dificilă (în special carne şi alte produse voluminoase), un abces care nu se ameliorează cu tratament. Amigdalele constituie o parte importantă a sistemului imunitar şi nu trebuie îndepărtate decât când este necesar.
Prevenție
Deoarece germenii care cauzează amigdalita sunt contagioși, igiena reprezintă cheia prevenţiei. Astfel, este importantă spălarea riguroasă şi frecventă a mâinilor, în special după folosirea toaletei şi înainte de masă, evitarea împărţirii alimentelor, a paharelor sau a tacâmurilor. În special pentru copii, este bine să se evite colectivitatea pe perioada bolii.
• Alimentaţia sănătoasă și echilibrată (reducerea condimentelor şi alimentelor bogate în grăsimi animale, deoarece scad rezistenţa mucoaselor la infecţii) • Combaterea tabagismului activ/pasiv şi consumului de alcool • Evitarea mediului ambiant prea uscat şi a prafului • Sanarea focarelor de infecţie a căilor respiratorii superioare, cariei dentare • Pentru calmarea durerii în gât: limonadă, lapte cald cu miere, ceai de fenicul, de mușețel, gargară cu apă și sare sau cu bicarbonat de sodiu.
