Somatizarea, emoțiile care ne provoacă boli fizice

Somatizarea este un fenomen ce poate apărea în viață fiecăruia dintre noi. Relația dintre minte și corp este automată și involuntară. Toate emoțiile pe care le simțim au și un corespondent fizic.

Cuvântul somatizare a apărut pentru a descrie anumite boli fizice ce păreau a necesita o explicație emoțională, pe lângă cea fizică. Emoțiile și gândurile noastre sunt în continuă interacțiune cu corpul nostru.

Ulcerul, diabetul, hemoroizii, hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva dintre afecţiunile psihosomatice care apar din cauza faptului că orice boală fizică poate fi menţinută şi agravată de stres şi emoţii negative.

Astfel, somatizarea este un răspuns la conflictele interne și/sau la tragediile externe. Este posibil să fie mai numeroși cei care produc mai degrabă somatizari decât simptome nevrotice sau psihotice. Fiecare om are un prag, dincolo de care, confruntat cu traumatismele existentei, riscaă să somatizeze.

Boala emoțiilor nerostite, ascunse

Psihosomatica este știința care se ocupă cu înțelegerea influenței evenimentelor mentale și emoționale asupra corpului. Ea studiază legătura dintre impactul gândurilor noastre şi afecţiunile fizice. Deseori pacienții cu tulburări somatice au dificultăți în exprimarea emoțiilor și, de aceea, au tendința de a-și folosi corpul în acest scop. Fiecare simptom fizic poate fi înțeles ca o reprezentare simbolică, în limbaj fizic, a unui conflict inconștient nerezolvat. Conflictul produce emoții dureroase, iar pacientul trebuie să îl nege, să-l refuleze și să îl convertească într-un simptom.

Tulburările somatoforme

Tulburările somatoforme se definesc prin prezența unor probleme de natură psihologică care iau o formă de manifestare fizică. O persoană cu o astfel de tulburare poate avea mai multe probleme medicale vagi, deși examenul medical și investigațiile clinice repetate nu evidențiază nicio cauză somatic cunoscută.

Exista șapte tipuri de tulburări somatoforme: tulburarea de somatizare, tulburarea somatoformă nediferențiată, tulburarea de conversie, tulburarea algică, hipocondria, tulburarea dismorfică corporală și tulburarea somatoformă fără altă specificație (FAS)

În trecut tulburarea de somatizare a fost denumită isterie sau sindrom Briquet. Tulburarea de somatizare este o tulburare polisimptomatică cu debut înainte de vârstă de 30 de ani, care se întinde pe o perioada de ani și este caracterizata printr-o combinație de simptome:

• durere (dureri de cap, abdomen, spate, articulații, extremități, piept, rect, dureri în cursul menstruație, raportului sexual ori micțiune)
• simptome gastrointestinale ( greață, flatulență, vărsături, diaree sau intoleranță la diverse alimente)
• sexuale (indiferență sexuală, disfuncție erectilă sau ejaculatorie, menstruații neregulate, sângerare menstrual excesivă, vărsături pe țoață durata sarcinii)
• pseudoneurologice (deteriorarea coordonării sau echilibrului, paralizie sau scăderea localizată a forței musculare, dificultate în deglutiție sau senzația de nod în gât, afonie, retenție de urină, halucinații, pierderea senzației tactile sau de durere, diplopie, cecitate, crize epileptice, simptome disociative, cum ar fi amnezia ori o pierdere a cunoștinței)

Tulburarea de somatizare

Tulburarea de somatizare constă într-un ansamblu de simptome somatice recurente (care se manifestă cu o anumită frecvență), cu debut înainte de vârstă de treizeci de ani și care sunt semnificative clinic (conduc la tratament medicamentos) dar care, cu toate acestea, nu-și pot găsi o justificare (totală sau parțială) în niciuna dintre cauzele medicale cunoscute; în condițiile în care se asociază cu afecțiuni somatice probate clinic, manifestările vor fi peste media așteptărilor sau a normalității.

Specificul tulburărilor de somatizare

Specificul tulburărilor de somatizare decurge din aceea că simptomele reclamate de pacienți au localizări somatice distincte, afectând cel puțin patru dinte ariile de funcționare organică (gastrointestinale – cel puțin două simptome, altele în afara de durere; articulare; coronariene; toracice, sexuale etc), în istoricul manifestărilor regasindu-se cel puțin un simptom sexual, altul decât durerea.

În plus, va fi detectată prezența a cel puțin unui simptom pseudoneurologic (adică prezența unui simptom/a unor simptome ce ar putea indica o condiție neurologică, dar care nu va fi probată clinic): deteriorarea coordonării sau echilibrului, senzația de nod în gât, cecitate sau surditate psihică, amețeli, stări halucinatorii, pierderea sensibilității tactile sau algice, paralizii locale, simptome disociative etc.

Tulburarea de somatizare se poate grefa pe fondul unor tulburări de personalitate, asociindu-se uneori și cu simptome anxioase sau depresive. Indivizii cu această afecțiune acordă un interes crescut manifestărilor somatice negative cu care se confruntă, solicitând expertize medicale și analize de laborator repetate; ei caută cu consecvență justificarea condiției lor prin prezența unei afecțiuni somatice și refuza adesea explicațiile psihologice.

Tind să se îndoiască de corectitudinea rezultatelor analizelor sau de justețea unor diagnostice ori tratamente; de aceea apelează, în repetate rânduri, la serviciile mai multor medici sau centre medicale, ceea ce conduce la urmarea mai multor tratamente alternative sau la inconsecventa acestora. Din acest motiv, ei pot dobândi anumite simptome colaterale, determinate de uzul excesiv al anumitor substanțe (medicamente) sau pot contacta diferite afecțiuni, că urmare a spitalizărilor și a intervențiilor repetate, pe care ei le solicită. Este de reținut faptul că simptomele nu sunt produse intenționat sau simulate.

Diagnostic

Diagnosticul diferențial se realizează astfel:

• mai întâi prin excluderea altor cauze medicale generale (atunci când examenul somatic se remarcă prin absența datelor obiective care să explice integral acuzele somatice);
• decelarea simptomelor psihosomatice de afecțiunile organice independente, justificabile medical;
• excluderea suspiciunii de schizofrenie (în puține cazuri, cei cu tulburări de somatizare dezvoltă afecțiuni schizoforme).

Cele trei criterii fundamentale care indică prezența unei afecțiuni somatoforme:

1. implicarea a numeroase sisteme de organe;
2. debutul precoce și evoluția cronică;
3. absența anomaliilor de laborator caracteristice.

Diagnosticul diferențial se mai face cu următoarele categorii de afecțiuni: tulburările anxioase de diferite tipuri (de panică, anxietatea generalizată etc), cu tulburările afective, cu tulburările factice și cu celelalte tipuri de tulburări somatoforme.

Tratament și intervenții

Persoanele cu tulburare de somatizare solicită adesea tratament medical pentru acuzele somatice. Neconfirmarea unei boli organice de către specialist îl determină pe pacient să apeleze la mai mulți medici, pentru a-și confirma temerile și propriile convingeri legate de boală. Acest comportament îngreunează extrem de mult demersul terapeutic: cu cât vor merge la mai mulți medici, cu atât li se vor recomanda mai multe investigații și analize și probabilitatea de a primi tratamente multiple și nefolositoare este mai mare.

Tratamentul medicamentos psihiatric: suprima simptomele neplăcute pe durata lui, dar nu rezolva problema; dacă în acest timp nu se realizează vindecarea psihicului, simptomele revin ulterior.

Psihoterapia

Un prim ajutor emoțional în calmarea simptomelor îl reprezintă conștientizarea emoției-sursa din spatele afecțiunii, frecvent cu ajutorul unui psihoterapeut.

Psihoterapia are că scop conștientizarea situației reale pe care o trăiește persoana și apoi modificarea modului în care este privită problema. Pacientul învață să își conteste presupunerile patologice, să își exprime emoțiile și în final să-și schimbe comportamentele. Din această perspectiva, tratamentul în astfel de situații este cel mai eficient, dar necesită timp și motivație din partea pacientului.

În analiza și diagnosticarea psihoterapeutică a unui pacient sunt luați în considerare ca factori importanți: constituția ereditară, nașterea, tipul de îngrijire din copilăria mică – traumatisme fizice și/sau emoționale, bolile copilăriei care pot crește vulnerabilitatea vreunui organ, climatul emoțional al familiei și trăsăturile de personalitate ale părinților și fraților, experiențe emoționale ulterioare în cadrul relațiilor intime și profesionale ale subiectului/pacientului/clientului.

Somatizarea conflictelor psihologice

În opinia specialiștilor, în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave.

Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, intensitatea ei şi de perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.

Există cinci emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice.

1. Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă are legătură cu neputința, la nivelul mijlocului – spate – dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanșa chiar infecții în corp.

2. Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului.

3. Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.

4. Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși „greșelii“. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boală în general în întregul organism și, în mod particular, partea afectată este inima.

5. Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile – real sau imaginar – sau când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului.