Bulimia. Ce este, cum se manifestă, ce efecte are și cum se tratează

Bulimia este o afecțiune de ordin psihic, din categoria tulburărilor alimentare. Se poate manifesta la orice vârstă, la ambele sexe, dar există o tendință de apariție a bolii la tineri și la persoanele de sex feminin. Cei care au această boală sunt prinși într-un cerc vicios: consumă multe alimente și apoi încearcă să compenseze această supraalimentare prin vărsături, administrarea de laxative sau diuretice, diete drastice sau exerciții excesive. Acest comportament aberant produce grave tulburări metabolice. Tratamentul poate ameliora problema și, uneori, chiar o rezolvă.

• Ce este bulimia
• Cauze și factori de risc
• Simptomele bulimiei nervoase
• Semnale de alarmă pentru familie
• Diagnostic și tratament
• Prevenție

Ce este bulimia

Bulimia nervoasă, denumită curent bulimie, este o tulburare alimentară gravă, pe fond psihic, care poate pune în pericol viața, afectează sănătatea metabolică și generează un deficit important de nutrienți, dar poate avea și multe alte efecte negative asupra organismului. Bulimia este un comportament alimentar aberant, caracterizat prin consumul unor cantități foarte mari de alimente, uneori foarte repede, pe ascuns, urmată de o altă perioadă în care se încearcă prevenirea creșterii în greutate, prin provocarea de vărsături (cel mai des), utilizarea abuzivă de laxative, suplimente de slăbit, diuretice sau chiar clisme. Totodată, bulimicul va face exerciții fizice exagerate, până la epuizare, și va refuza complet mâncarea, pentru anumite perioade de timp.

Indivizii cu această suferință manifestă o preocupare exagerată pentru greutatea și forma corpului, au un ideal fizic utopic și o percepție extrem de critică asupra aspectului propriei persoane.

Bulimia poate afecta pe oricine, la orice vârstă, dar apare, de cele mai multe ori, în timpul adolescenței sau la vârsta adultă timpurie. De asemenea, este posibil ca suferința să fie urmarea unei alte tulburări alimentare, tot pe fond psihic. Ca atare, bulimia se poate dezvolta dintr-o altă tulburare alimentară de tipul anorexiei, al mâncatului emoțional sau pe fondul hiperfagiei (abuz alimentar). Pe de alta parte, persoanele care suferă de bulimie pot dezvolta alte tulburări alimentare.

Cauze și factori de risc

Nu se poate spune care este cauza ce duce la apariția tulburărilor alimentare, în general, și a bulimiei, în special. Există, însă, numeroase elemente care pot avea un rol determinant. Factorii sociali par să aibă o componentă importantă. Concret, este vorba despre standardele de frumusețe și de cele impuse de societate. Condițiile psihice și emoționale pot reprezenta, la rândul lor, terenul propice. Astfel, echilibrul emoțional, depresia, tulburările de anxietate, imaginea de sine deformată, stima de sine scăzută sau abuzul de substanțe cu efect psihotropic sunt factori de risc. Traumele stresante sau schimbările majore din viață, profesiile sau activitățile care se concentrează pe aspect se consideră că sunt, uneori, responsabile pentru tulburările de alimentație.

O categorie de cauze este legată de factorii biologici. S-a constatat că persoanele care au frați, surori, părinți sau copii care au dezvoltat o manifestare alimentară anormală de natură psihică au fost mai predispuse la a adopta atitudini similare. Tulburările psihiatrice parentale, stresul matern prenatal, diferiți factori familiali, excesul de greutate din copilărie, toate acestea cresc riscul apariției tulburărilor alimentare.

Stilul de viață și alimentația pot fi considerate un posibil factor de risc. Astfel, persoanele care urmează diete restrictive au risc crescut să dezvolte tulburări alimentare, unele dintre ele îmbrăcând manifestările tipice bulimiei nervoase sau anorexiei.

Simptomele bulimiei nervoase

O persoană care suferă de bulimie nervoasă poate prezenta mai multe semne și simptome. Pentru a înțelege această boală, trebuie explicat modul de comportament alimentar al persoanelor bulimice. Acestea adoptă un ciclu repetitiv, care se poate manifesta în fiecare zi sau de câteva ori pe săptămână. Prima fază este binge eating, când individul consumă foarte repede o cantitate foarte mare de alimente, uneori, până la mii de calorii. Urmează sentimentul de regret, rușine și/sau vinovăție, iar ca rezultat, se trece la „măsuri compensatorii” (vărsături, laxative, pastile de slăbit, diuretice și efort fizic exagerat) complet nesănătoase (faza de purjare), pentru a contracara consumul excesiv.

Multe dintre simptomele persoanei cu bulimie nervoasă reprezintă efectul direct al vărsăturilor autoinduse sau al altor forme de purjare:

• fluctuații constante ale greutății;
• dezechilibre electrolitice;
• aritmie cardiacă, stop cardiac;
• vase de sânge sparte în ochi;
• glande salivare mărite;
• ulcerații pe mucoasa bucală și faringiană de la vărsăturile repetate;
• deshidratare cronică;
• leziuni și inflamații ale esofagului;
• reflux gastric cronic;
• infertilitate, absența menstruației;
• distrugerea smalţului dinţilor (din cauza acidului gastric);
• tulburări ale tranzitului intestinal (constipaţie și diaree);
• dureri abdominale intense;
• piele ternă, cenușie, deshidratată;
• căderea părului.

La toate acestea, se adaugă o preocupare obsesivă pentru greutate și aspect. Formele severe de bulimie, care sunt lăsate netratate, sau situațiile în care pacienții nu sunt cooperanți pot duce la deces, frecvent prin stop cardiac. Două dintre cauze sunt afectarea gravă a metabolismului și apariția unor leziuni severe la nivelul pancreasului, ficatului, esofagului, rinichilor. Este afectat grav ritmul cardiac și apar dezechilibre metabolice extrem de dificil de compensat și echilibrat.

Semnale de alarmă pentru familie

Bulimia nu se instalează dintr-odată, iar simptomele nu apar peste noapte. Boala apare treptat și există o serie de semne care pot pune în stare de alertă familia, părinții (mai ales în cazul celor care au fete de vârsta adolescenței), prietenii. Afecțiunile psihice cu manifestare alimentară sunt, de regulă, boli tăcute. Pacientul nu se va plânge de starea sa, nu va mărturisi nimănui comportamentul său, va disimula și va nega suspiciunile.

Semnele care ar putea constitui semnale de alarmă sunt:

1. O preocupare exagerată pentru greutatea corporală, combinată cu o imagine negativă cu privire la propria persoană. Individul se va cântări foarte des și va fi extrem de nemulțumit de greutate și de felul cum arată.
2. Refuzul de a mânca anumite alimente, combinat cu momente de apetit exagerat, în care va consuma cantități foarte mari de mâncare, mai ales din categoria celor pe care anterior le refuza.
3. Perioade de dietă extrem de restrictivă, combinate cu efort fizic epuizant.
4. Refuzul de a mânca în public, mâncatul în secret (în cantități mari), mâncatul noaptea.
5. Mersul la baie imediat după masă, în timpul meselor sau pentru lungi perioade de timp.
6. Abcese ale încheieturilor, ca urmare a utilizării aberante a diureticelor.
7. Infecția glandelor salivare (sialoadenita), ca urmare a unei obstrucții litiazice sau prin hiposecreția salivară mai frecventă la nivelul parotidelor, este un semn al bulimiei și anorexiei. Pot să apară și infecții cu Staphylococcus aureus sau cu alți agenți patogeni atât la nivelul glandelor salivare, cât și al amigdalelor.
8. Leziuni ale gingiilor și afectarea dinților (pete gri pe dinți) din cauza acidului gastric din stomac, în timpul vărsăturilor repetate, provocate voluntar.

Diagnostic și tratament

Identificarea tulburărilor de alimentație instalate pe fond psihic este, de cele mai multe ori, făcută de către familie. Persoanele care au un astfel de comportament anormal vor solicita extrem de rar ajutor. Recunoașterea problemei este, adesea, cel mai greu pas, dar și cel mai important. În majoritatea situațiilor, afecțiunea poate fi ameliorată sau chiar vindecată, iar mai puțin de 5% din cazuri ajung în stare critică sau se finalizează cu deces.

Dialogul cu medicul și descrierea exactă a comportamentului alimentar sunt suficiente pentru a pune un diagnostic. Examenul clinic și analizele de laborator urmăresc să identifice gradul de afectare a organismului, ca urmare a acestor aberații comportamentale. De regulă, investigațiile includ analize de sânge, urină, un examen cardiologic și o evaluare psihologică. În funcție de starea generală, se pot face și alte examinări, care să stabilească gradul de afectare și măsurile terapeutice pentru organele vitale afectate.

Tratamentul este unul complex și de lungă durată, care combină psihoterapia cu antidepresivele și cu alte medicamente pentru susținerea metabolismului și a funcțiilor afectate. Terapia este una în echipă și include pacientul, familia, medicul nutriționist, psihologul.

Psihoterapia sau consilierea psihologică este esențială și ajută în foarte mare măsură la gestionarea manifestărilor alimentare anormale. Terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta la normalizarea obiceiurilor alimentare, la identificarea motivelor care au dus la aceste comportamente nesănătoase și contribuie la stabilirea unui control corect al pacientului față de modul de alimentație. Psihoterapia ajută la îmbunătățirea abilităților de comunicare și rezolvare a problemelor legate de percepția asupra propriei persoane, crește stima de sine și contribuie la echilibrarea emoțională.

Medicamentele antidepresive pot ajuta la reducerea simptomelor bulimiei, atunci când sunt utilizate împreună cu psihoterapia. Se folosesc mai ales inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) și fluoxetina.

Educația nutrițională este parte din procesul de tratament, medicul dietetician concepând un plan alimentar care să-l ajute pe pacient să dobândească obiceiuri alimentare sănătoase, care să evite senzația de foame și care să aducă un aport corect de nutrienți. Principiul cel mai sănătos care poate combate manifestările bulimiei este o alimentație regulată, fără restricții.

Tratamentul îmbunătățește condiția celor care suferă de bulimie, dar afecțiunea în sine nu se vindecă, ci este ținută sub control. Riscul de recidivă este destul de ridicat, circa jumătate din pacienți revenind, după o perioadă de acalmie, la vechile obiceiuri. Statisticile arată că aproximativ jumătate din persoanele cu bulimie se recuperează, 30% prezintă o recuperare parțială, iar circa 20% vor avea episoade bulimice frecvente, întrerupte de pauze cu un comportament aproape normal. De notat este faptul că doar o treime din cazuri sunt identificate și, ulterior, tratate.

Prevenție

Este greu de spus dacă bulimia și alte afecțiuni din sfera tulburărilor de alimentație pot fi prevenite. Motivul care duce la declanșarea acestor manifestări nu este cunoscut, dar cu certitudine, componenta socială și standardele de frumusețe ale omului modern reprezintă un important factor determinant. O soluție poate să fie aceea de a-i face pe adolescenți, mai ales, să înțeleagă că trupul „ideal”, promovat de mass-media, este departe de a fi realist.

Un alt element care poate să contribuie la prevenție constă într-un nivel ridicat al stimei de sine și în cultivarea încrederii în propria persoană. Cineva care se simte bine în pielea lui nu va fi niciodată predispus la excese și abuzuri alimentare.

Nu se poate spune că bulimia se vindecă. Tratată corect, poate fi ținută sub control, iar episoadele acute pot să dispară complet. Cu toate acestea, riscul revenirii rămâne, însă poate fi dominat printr-un continuu act de voință. În cazul afecțiunilor legate de tulburările de alimentație, suportul constant al celor din jur este esențial.

Măsuri de prevenție:

• monitorizează ceea ce mănânci și cere ajutor imediat ce apar fluctuații;
• planifică mesele și stai la masă împreună cu cei din familie;
• identifică și analizează cauzele care provoacă dorința irezistibilă de a mânca;
• vorbește despre ceea ce simți, ceea ce te întristează.

O concluzie este aceea că riscul afecțiunilor de acest gen este crescut mai ales la adolescenți, fetele fiind cele mai expuse, iar părinții trebuie să aibă abilitatea de a identifica rapid problema, încă de la primele semne, pentru a preveni complicațiile și a putea trata eficient suferința.

Sursa date statistice: https://europepmc.org/article/med/27662598

Sursa foto: shutterstock.com