Anticorpi anti beta 2 glicoproteina I IgM

Sindromul antifosfolipidic este o boală autoimună sistemică, responsabilă de tromboze venoase şi arteriale, avorturi recurente şi moarte fetală intrauterină.

Simptomele clinice se asociază cu prezenţa serică a unor autoanticorpi specifici. Aceşti anticorpi se leagă de fosfolipide (cum ar fi cardiolipina) sau de proteine de legare a fosfolipidelor (cum ar fi beta 2-glicoproteina).

Simptomatologia clinică nu este suficientă pentru stabilirea unui diagnostic, fiind necesare şi testele serologice. În sindromul antifosfolipidic primar anticorpii apar independent, în timp ce în sindromul antifosfolipidic secundar anticorpii se asociază cu alte boli autoimune (lupus sistemic eritematos, artrită reumatoidă, sindromul Sjogren).

Anticorpii anti cardiolipină, anticorpii anti beta 2-glicoproteină şi anticoagulantul lupic sunt testele de primă intenţie în diagnosticul sindromului antifosfolipidic.

Beta-2 glicoproteina I este un polipeptid sintetizat de hepatocite, celulele endoteliale şi celulele trofoblastice, care conţine cinci domenii de aproximativ 60 de aminoacizi fiecare. Este o proteină de legare a fosfolipidelor, complexele formate prezentând nişte epitopi care reacţionează cu autoanticorpi.

Persoanele normale prezintă nivele scăzute de anticorpi anti beta 2-glicoproteina I IgG, care prezintă o afinitate moderată şi reacţionează cu un epitop localizat la nivelul primului domeniu al beta 2-glicoproteinei I.

Semnificație clinică

Anticorpii anti beta-2 glicoproteină I sunt incluşi în criteriile de diagnostic ale sindromului antifosfolipidic şi constituie un factor de risc independent pentru tromboze şi complicaţiile de sarcină. Anticorpii anti beta-2 glicoproteină I prezintă o asociere strânsă cu prezenţa simptomelor clinice.

Referințele metodei de lucru