Anticorpi anti Cysticercus cellulosae

Cysticercus cellulosae este forma larvară a cestodului Taenia solium. Taenia solium este un vierme segmentat din clasa Cestoda, care prezintă un scolex (organ de fixare) cu 4 ventuze, un gât (regiunea de creştere şi proliferare) care generează proglote şi o strobilă (lanţ de proglote) alcătuită din aproximativ 900 de proglote (segmente) de forme diferite în funcţie de vârstă. Dacă este înghiţit de gazda intermediară susceptibilă, de obicei porcul, oul îşi continuă dezvoltarea, transformându-se într-o larvă (cisticercul), care în decurs de trei săptămâni devine complet dezvoltat şi infectant pentru om.

Atunci când omul digeră carnea de porc parazitată cu cisticerci, scolexul evaginează (sub acţiunea sucului gastric) şi se fixează de mucoasa intestinală, gâtul creşte şi generează proglote crescând într-un ritm de 7 cm/zi, astfel încât ajunge la maturitate în 2 luni când proglotele bătrâne pline cu ouă se detaşează şi se elimină prin materiile fecale de unde, fie sunt înghiţite de porc, fie direct de om (cisticercoză umană).

Cisticercoza umană este o boală provocată de prezenţa în organismul uman a formei larvare a unei tenii, care de cele mai multe ori este Taenia solium.

Modalităţi de contractare a cisticercozei

• înghiţirea ouălor de tenie existente pe legumele şi fructele irigate cu ape poluate cu fecale umane
• autoinfectare exogenă, atunci când un purtător de T.solium, vehiculează ouăle fie direct cu mâinile, fie indirect prin intermediul alimentelor
• reinfectare endogenă, atunci când proglotele sunt regurgitate din duoden în stomac prin reflux duodeno-gastric, ouăle fiind eliberate sub acţiunea sucului gastric pătrund în circulaţie şi se localizează cu precădere în ochi, creier şi muşchi
• în mod excepţional, omul se poate infecta cu embrioforii unor tenii care au drept gazde definitive alte animale (câini, vulpi).

Leziunile produse de larvele de T.solium depind de ţesutul în care se stabilesc şi de numărul lor.

Localizare: sistem nervos central, musculatură (adesea asimptomatic), ţesut subcutanat, ochi, la nivel pulmonar, cardiac şi hepatic.

Manifestările clinice sunt consecinţa acţiunilor toxice, mecanice, şi alergizante ale cisticercilor şi ale leziunilor produse de aceştia. Semnele clinice de debut sunt determinate de localizarea cisticercilor şi de leziunile produse. În majoritatea cazurilor debutează cu crize epileptice şi fenomene de hipertensiune intracraniană, dar şi prin sindrom meningeal, tulburări psihice, deficit motor, tulburări de tonus, cefalee. În perioada de stare domină manifestările paroxsistice, determinând evoluţia şi prognosticul bolii.

Semnificație clinică

Diagnosticul serologic prin metode imunoenzimatice are o valoare deosebită în cisticercoză. Prezenţa anticorpilor anti Cysticercus cellulosae în titruri mari sau creşterea semnificativă a titrului anticorpilor pledează pentru o infecţie activă. S-a raportat o reacţie încrucişată cu Echinococcus.

Bibliografie Guide des Analyses Specialisees, 5 eme Edition, Pasteur Cerba Laboratoire, 2007, p 880-882;

Parazitologie medicala, Radulescu S., Meyer E. A., Editura All, Bucuresti 1992, p.186-196;

http://www.labor-limbach.de