Anticorpi anti gliadina deamidată IgA
Generalități
Ac. anti gliadina deamidată sunt consideraţi markeri serologici pentru boala celiacă, enteropatie datorată intoleranţei la gluten (prezent în grâu, secară, orz), care afectează persoanele predispuse genetic. Predispoziţia genetică este asociată unor markeri HLA specifici. Majoritatea pacienților cu boala celiacă (90-95%) prezintă heterodimerul DQ2 (codificat de alela DQA105 şi DQB102), restul pacienţilor prezintă heterodimerul DQ8 (codificat de alela DQA103:01 şi DQB103:02). În cadrul unui studiu efectuat asupra bolii celiace, doar 0,7% dintre pacienţi nu au prezentat HLA DQ2 şi/sau DQ8.T otuşi, aproximativ 20% din populaţia normală este HLA DQ2 şi/sau DQ8 pozitivă.Boala celiacă se datorează unui proces inflamator mediat imun (secundar consumului de grâu, secară sau orz) care apare mai ales la nivelul mucoasei intestinului subțire, cu atrofia vilozităţilor intestinale.
Manifestările clinice
Datorate inflamaţiei gastrointestinale includ:
- dureri abdominale
- malabsorbţie
- diaree
- constipaţie
Manifestările extraintestinale
- tulburări de creştere
- pubertate întârziată
- deficit de fier
- osteoporoza
- astenie
- stomatita aftoasă recurentă
- hipoplazia smaltului dentar
- dermatită herpetiformă
Pacienţii cu boala celiacă pot prezenta şi manifestări neuropsihiatrice: ataxie, neuropatie periferică. Peptidele de gliadină (derivate din glutenul din dietă) şi autoantigenul transglutaminaza tisulara (tTG) joacă rolul principal în patogeneza bolii celiace. Peptidele de gliadina sunt deamidate de către transglutaminaza tisulara; gliadina deamidată prezintă un număr mult mai mare de epitopi specifici bolii celiace comparativ cu peptidele de gliadina.Din punct de vedere serologic, boala celiacă este asociată cu o varietate deanticorpi: ac. anti transglutaminaza tisulara, ac. anti gliadina deamidata, ac.anti endomisium.
Semnificații clinice
Testele serologice cu cea mai înaltă specificitate şi sensibilitate sunt ac. antitransglutaminaza tisulara şi ac. anti gliadina deamidată. În cazul persoanelor cu deficiența primară sau secundară de IgA, se recomandă determinarea ac. de tip IgG. Se recomandă confirmarea prin biopsie a rezultatelor serologice pozitive. Aproximativ 10% dintre pacienţii cu boala celiacă sunt seronegativi. În cazula cestora, dacă suspiciunea de boala celiacă persistă, se recomandă determinarea HLADQ2 / DQ8 , respectiv biopsia.
Indicații clinice
- Evaluarea pacienţilor cu suspiciune de boala celiaca
- Monitorizarea aderentei la terapia fără gluten la pacienţii cu boala celiacă (titrul de anticorpi scade de obicei sub limita de detecţie, după aproximativ 12 luni de la începerea terapiei fără gluten)
Bibliografie
Referințele metodei de lucru
Metode și materiale folosite
- MetodaEnzyme Immunoassay (EIA)
- Material uzualser (dop galben/roșu)
- Transport (temp. °C)2 - 8
- Stabilitatea probei5 zile la 2-8°C, < 6 luni la -20°C
- Cantitate minimă1 ml
- Frecvențazilnic