Analizele mele: 0 Apăsați butonul pentru a adăuga analiza dorită în coș.

Anticorpi anti toxina Clostridium tetani (tetanos) IgG

Anticorpi anti toxina Clostridium tetani (tetanos) IgG - metode și materiale folosite

  • Metoda
    Chemiluminiscență
  • Material uzual
    ser
  • Transport (temp. °C)
    2 - 8
  • Stabilitatea probei
    7 zile la 2-8°C, >7 zile la - 20°C
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    zilnic
105 lei

Despre analiză - Anticorpi anti toxina Clostridium tetani (tetanos) IgG

Generalităţi

Tetanosul este o boală infecţioasă gravă ce afectează sistemul nervos, ceea ce duce la contracţii musculare dureroase, în special la nivelul maxilarului şi gâtului.

Clostridium tetani este un bacil gram pozitiv, anaerob, sporulat. Bacteria şi sporii săi pot fi izolaţi dintr-o varietate de surse, incluzînd solul şi intestinul animalelor.

Boala apare ca urmare a infectării unei plăgi (plăgi înţepate sau tăiate) provocată de un obiect contaminat (cuie, ace), cu spori de Clostridium tetani din mediul înconjurător. Pătrunşi în organism, sporii germinează şi elaborează o neurotoxină puternică, tetanospasmina, ce se fixează la nivelul ţesutului nervos provocând paralizii şi contracţii musculare tipice.

Profilaxia tetanosului se bazează pe vaccinare. După 2-3 săptămâni de la vaccinare, răspunsul imunologic al pacientului poate fi evaluat studiind nivelul anticorpilor anti-toxină tetanică IgG în ser.

Indicaţii clinice

Testul este util pentru verificarea statusului imun. Acest test nu trebuie utilizat pentru diagnosticarea infecţiei cu tetanus, diagnosticul va fi stabilit pe baza semnelor clinice.

Bibliografie

James Versalovic, Karen C. Carroll, Guido Funke, James H. Jorgensen, Marie Louise Landry, David W. Warnock; Manual of Clinical Microbiology, 10th edition; Washington, DC: ASM Press,©2011. http://www.cdc.gov http://www.mayomedicallaboratories.com http://www.labor-limbach.de

Descoperă toate articolele