Anticorpi anti Yersinia IgA

Genul Yersinia cuprinde 11 specii; sunt bacili gram-negativi, nesporulaţi, coloraţi bipolar. Speciile de Yersinia patogene, Y. pseudotuberculosis, Y. enterocolitica şi Y. pestis sunt agenţi zoonotici care provoacă afecţiuni la oameni, ce variază între gastroenterite uşoare şi epidemii periculoase. Infecţiile clinic manifeste la oameni cauzate de Y. pseudotuberculosis şi Y. enterocolitica survin în cele mai multe cazuri în urma ingerării alimentelor sau apei contaminate, în timp ce agentul etiologic al pestei (ciumei), Y. pestis, are ca vector natural de răspândire în rândul oamenilor, puricii. Celelalte specii, mai puţin cunoscute, sunt considerate într-o accepţiune extinsă, specii din mediul înconjurător, non-patogene.

Pesta este o afecţiune acută, de cele mai multe ori fatală, provocată de Y. pestis. Există în ciclul enzootic natural dintre rozătoarele sălbatice şi purici. Cel mai comun mod de transmitere la oameni este prin înţepătura puricilor infectaţi. Mai puţin frecvente sunt infectările survenite din manipularea animalelor infectate, a contactului direct cu fluide sau ţesut infecţios, sau prin inhalarea unor particule infecţioase (cazuri dezvoltate în laborator). Epidemiile survin ocazional când infecţia se răspândeşte de la rozătoarele sălbatice la cele peridomestice.

Y. enterocolitica, rapândită pe tot globul, este prezentă în tractul gastrointestinal al multor specii de animale, cel mai adesea în rândul porcinelor, rozătoarelor şi câinilor. Produsele alimentare, în mod particular pe bază de carne crudă sau insuficient preparată termic, conţin în mod frecvent aceste bacterii, deşi în majoritatea cazurilor se dovedesc a fi nepatogene. Cea mai frecventă afecţiune determinată de Y. enterocolitica este gastroenterita asociată consumului de apă şi alimente contaminate. Copiii dezvoltă cel mai adesea gastroenterită, care se prezintă cu simptome de febră, diaree (ocazional cu sânge şi severă) şi dureri abdominale. O complicaţie rar întâlnită în cazul gastroenteritelor este septicemia. Artrita reactivă este o sechelă neobişnuită a diareei provocate de Y. enterocolitica. Pacienţii care prezintă un risc crescut de a dezvolta această afecţiune sunt purtătorii alelei HLA-B27 şi cei cu tulburări ale sistemului imunitar. Simptomele apar de la câteva zile până la câteva luni de la instalarea diareei şi pot persista pe parcursul câtorva luni.

Y. pseudotuberculosis este răspândită în mediul înconjurător (sol şi apă) şi în rândul unor specii de animale sălbatice şi domestice. Rezervorul principal pentru aceste organisme sunt rozătoarele, iepurii şi păsările sălbatice. Indivizii infectaţi servesc drept purtători cronici şi surse de infecţie pentru apă şi hrană, cum sunt carnea şi produsele lactate. Modul de transmitere este considerat a fi în marea majoritate a cazurilor ingerarea apei şi alimentelor contaminate. Y. pseudotuberculosis de obicei produce afecţiuni cu dezvoltare limitată, cu particularitate în rândul copiilor şi adulţilor tineri. În cazuri rare Y. pseudotuberculosis poate cauza limfadenită mezenterică care mimează clinic apendicita şi septicemia şi se instalează cu preponderenţă în cazul pacienţilor imunocompromişi (diabetici şi bolnavi de ciroză hepatică). Consecinţele pe termen lung ale infecţiei cu Y. pseudotuberculosis includ eritem nodos, sindromul Reiter şi nefrită. Y. pseudotuberculosis a fost recent implicată în izbucniri de gastroenterită-pseudoapendicită asociată consumului de legume contaminate (morcovi şi salată verde).

Indicaţii clinice

Testele serologice sunt utile în diagnosticul artritei post-infecţioase, eritemului nodos, glomerulonefritei acute, miocarditei.

Anticorpii sunt detectabili începând cu prima săptămână de boală, revenind la normal în 3-6 luni. Prezenţa anticorpilor de tip IgA este asociată, de obicei, cu o infecţie activă. Anticorpii IgA pot persista timp de mai multe luni.

Testele serologice joacă un rol minor în diagnosticul enteritei acute indusă de Yersinia.

James Versalovic, Karen C. Carroll, Guido Funke, James H. Jorgensen, Marie Louise Landry, David W. Warnock; Manual of Clinical Microbiology, 10th edition; Washington, DC: ASM Press,©2011.

http://www.labor-limbach.de