Aviditatea anticorpi IgG anti Toxoplasma gondii

Toxoplasma gondii este un parazit, protozoar intracelular, care face parte din clasa Sporozoare. La om infecţia poate fi transmisă transplacentar sau poate fi dobândită prin consumul de carne infectată cu chisturi sau prin oochisturile excretate de pisică. Toxoplasma gondii pătrunde activ în orice celulă nucleată, în care se înmulţeşte.

Sunt afectaţi muşchii scheletici, ganglionii limfatici, miocardul, encefalul, retina şi placenta.

Infecţia cu Toxoplasma gondii are 3 stadii, legate de răspunsul gazdei:

• Stadiul I (faza acută) - toxoplasmoza primară (10-14 zile): începe din momentul infectării şi durează până se atinge un nivel semnificativ de imunitate; se caracterizează prin prezenţa parazitului în sânge şi prin prezenţa anticorpilor serici.
• Stadiul II (faza subacută) - toxoplasmoza secundară - se caracterizează prin prezenţa unui răspuns imun eficient: anticorpii serici se menţin în titru ridicat, cu dispariţia parazitului din circulaţie şi din majoritatea organelor; paraziţii care au pătruns în celulele nefagocitare persistă într-o formă latentă, cu formarea de chisturi.
• Stadiul III (faza cronică) - se caracterizează prin prezenţa chisturilor tisulare în diferite organe, unde persistă pe toată durata vieţii gazdei, conferindu-i o protecţie totală şi durabilă la reinfecţie.

Nivelul anticorpilor circulanţi scade progresiv până la valori joase, care persistă toată viaţa. Caracterul latent nu exclude posibilitatea de activare a infecţiei la persoanele care suferă la un moment dat o compromitere majoră a capacităţii de apărare imună. La persoanele imunocompetente, infecţia evoluează de cele mai multe ori asimptomatic. În cazul în care sunt prezente, simptomele variază ca gravitate în funcţie de starea sistemului imun al gazdei. La organismele competente imunologic, toxoplasmoza se poate manifesta prin febră, cefalee, mialgii, artralgii, limfadenopatie, manifestări cutanate (purpură, urticarie, macule, papule, eritem multiform), manifestări oculare (corioretinita).

În cazul persoanelor imunodeprimate, infecţia poate avea consecinţe severe. Astfel, infecţia primară determină toxoplasmoza diseminată, cu febră, frisoane, hepatită, miocarditî, meningoencefalită. În cazul reactivării unei infecţii latente ,ca urmare a scăderii imunităţii, tabloul clinic depinde de localizarea chisturilor care s-au rupt şi de intensitatea răspunsului inflamator.

Transmiterea transplacentară are loc în cazul unei infecţii primare acute a mamei. Astfel, pacientele seronegative prezintă riscul de a se infecta în timpul sarcinii şi de a transmite infecţia pe cale transplacentară. Riscul transmiterii infecţiei la făt depinde de o serie de factori: virulenţa parazitului, mărimea inoculului iniţial, răspunsul imun al pacientei şi momentul infectării. În cursul primului trimestru de sarcină, infecţia fetală este rară, dar gravă; în trimestrul al treilea este mai frecventă, dar benignă, în timp ce în trimestrul al doilea caracteristicile sunt intermediare.

Formele grave sunt determinate de:

• Infecţii neonatale severe cu afectare pluriviscerală (sindrom hemoragic, icter, hepatosplenomegalie, encefalopatii)
• Sechele neevolutive, cu hidro-/microcefalie, calcificări intracraniene, corioretinite.

Formele atenuate se caracterizează prin: manifestări oculare ( microftalmie, strabism, corioretinita), neurologice (hipotonie, somnolenţă tranzitorie), hepatice (icter la câteva săptămâni).

Semnificație clinică

Anticorpii anti Toxoplasma gondii IgM apar după aproximativ 2 săptămâni de la momentul infectant, ating concentraţia maximă după 4 săptămâni, apoi scad. Anticorpii de tip IgM pot persista o perioadă de peste un an după infecţia acută.

Anticorpii anti Toxoplasma gondii IgG ating concentraţia maximă după 1-2 luni post-infecţie şi rămân detectabili o perioadă nedefinită.

Determinarea indexului de aviditate este un test adiţional, care poate fi utilizat alături de detecţia anticorpilor IgG şi IgM anti Toxoplasma gondii. După detecţia iniţială a anticorpilor IgG şi IgM anti Toxoplasma gondii, indexul de aviditate permite excluderea infecţiilor recente (< 4 luni). Unul dintre elementele utilizate pentru stabilirea diagnosticului de toxoplasmoză acută este detecţia anticorpilor IgM specifici. Totuşi, dacă seroconversia nu este demonstrată clar, sunt necesare alte modalităţi de abordare, mai ales în timpul sarcinii, pentru a putea evalua cât mai exact data contaminării. Riscul infecţiei şi severitatea consecinţelor asupra fătului sunt strâns legate de perioada în care a fost contractată infecţia maternă. Evaluarea avidităţii IgG specific permite o datare mai exactă, deoarece aviditatea creşte progresiv în timpul infecţiei.

Testul permite diferenţierea anticorpilor cu aviditate scăzută de anticorpii cu aviditate înaltă. Detecţia anticorpilor cu aviditate înaltă este un indicator al unei infecţii primare care a debutat în urmă cu mai mult de patru luni. Aviditatea evidenţiază puterea legăturii dintre anticorpii IgG anti Toxoplasma gondii şi un antigen fixat de faza solidă. Astfel, în cursul reacţiei imunoenzimatice, se formează legături de tip antigen-anticorp. Spălarea cu agent de disociere schimbă aceste legături, astfel încât anticorpii cu aviditate înaltă rămân legaţi la faza solidă şi sunt detectaţi, în timp ce anticorpii cu aviditate scăzută sunt eliminaţi.

Testul nu poate fi utilizat ca şi screening iniţial la femeile însărcinate şi nu poate înlocui determinarea anticorpilor specifici de tip IgM şi IgG.

Referinţele metodei de lucru