Eritropoietina

Eritropoietina este un hormon glicoproteic; ficatul fetal produce aproape întreaga cantitate de hormone. La adulți producția hepatică scade până la 10%, fiind suplinită de secreția renală în proporție de 90%.

Eritropoietina este principalul reglator al eritropoiezei, stimulând proliferarea și diferențierea precursorului eritroid din măduva osoasă hematogenă. Eritropoietina reglează producția de eritrocite în funcție de necesitățile de oxigen ale țesuturilor. Își exercită efectul printr-un sistem feedback complex, în care secreția renală a hormonului este controlată de un senzor renal pentru oxigen care răspunde la modificările presiunii parțiale ale oxigenului din sânge. În condițiile creșterii presiunii parțiale a oxigenului, nivelul eritropoietinei se diminuează.

Semnificație clinică

Testul este utilizat în diagnosticul anemiilor și policitemiilor, precum și în evaluarea și monitorizarea răspunsului la terapia cu eritropoietină recombinată.

Anemia poate fi împărțita în două categorii ținând cont de nivelul eritropoietinei din sânge: primară (datorată nivelului eritropoietinei) și secundară.

Cele primare sunt caracterizate de o creștere a eritropoietinei în sânge cu scopul de a readuce la normal producția de eritrocite. Exemple de anemie în care nivelul eritropoietinei este crescut sunt: anemia feriprivă, anemia datorată unor hemoragii (scăderea fluxului sanguin renal) și hemoglobinopatii cu afinitate crescută a hemoglobinei pentru oxigen.

Anemia poate fi secundară inflamațiilor, artritei reumatoide, neoplasmului și bolilor renale cronice. Anemia “secundară“ poate fi atribuită cel puțin parțial scăderii producției de eritropoietină.

Supraproducția de eritrocite este cunoscută ca policitemie. Policitemia poate fi de asemenea, împărțita în două categorii, în funcție de creșterea nivelului de eritropoietină, în primară sau secundară.

În policitemia vera, nivelul eritropoietinei este diminuat, eritropoieza este primară şi independentă faţă de efectul stimulant al eritropoietinei.

Policitemia secundară se caracterizează prin niveluri crescute ale eritropoietinei, datorate unei varietăți de factori, inclusiv defecte ale hemoglobinei, fumatul, fibroza pulmonară, boli cardiace, tumori și calculi renali.

Alte afecțiuni sunt caracterizate de o pierdere a controlului de tip feedback a concentrației oxigenului asupra producției de eritropoietinei, determinând o creștere a nivelului eritropoietină. Aceste afecțiuni includ carcinomul renal, unele leziuni renale benigne, precum chistul renal unic sau multiplu, stenoza de arteră renală și modificări micro-vasculare.

Referinţele metodei de lucru