Pentru a adăuga o analiză în lista ta de analize apasă butonul [+] din dreptul analizei dorite.

Estrona (E1)

  • Metoda
    Radioimmunoassay
  • Material uzual
    ser
  • Transport (temp °C)
    2 - 8
  • Cantitate minimă
    3 ml
  • Frecvența
    Transmis
  • Observații

    Rezultat în maxim 10 zile lucrătoare.

118 lei

Despre analiză - Estrona (E1)

Estrone (E1) reprezintă principalul hormon al menopauzei.

Generalități

Estrogenii sunt, alături de progestine, hormoni ovarieni. Aceștia sunt hormoni sexuali (steroizi) feminini ce au ca precursor colesterolul și sunt prezenți în organism sub trei forme: estradiol, estrona, estriol. Pe lângă sinteza ovariană, estrogenii se mai formează în cantități mici în glandele suprarenale, testicule și alte țesuturi ca ficat, piele.

Estrona este majoritar produsă prin aromatizarea periferică a androstendionului (în special la nivelul corticosuprarenalei). Estrona și estradiolul se transformă reversibil unul în celălalt sub acțiunea unei reductaze. După sinteză, hormonii sunt eliberați în sânge; nu se cunosc forme de depozitare.

După instalarea menopauzei, estrona este estrogenul circulant principal. Catabolismul estrogenilor are loc predominant în ficat, iar catabolitul principal este estriolul, eliminat după conjugare prin bilă și fecale.

Hormonii ovarieni, ca și alți hormoni steroidici, interacționează cu receptori intracelulari și determină transcrierea unor gene specifice. Ei controlează dezvoltarea aparatului reproducător feminin, apariția și menținerea caracterelor sexuale secundare, reglează ciclul ovarian, fecundația, gestația, nașterea și lactația.

Estrogenii și progesteronul acționează fie sinergic, fie antagonist. Sinteza și secreția hormonilor ovarieni este reglată de către gonadotropinele hipofizare, LH și FSH, GnRH. LH stimulează producția de estrogeni și progesteron de către ovare, controlează ciclul ovarian. FSH stimulează secretia de estrogeni și dezvoltarea foliculilor ovarieni.

Semnificație clinică

  • excluderea unei deficit de estrogen la menopauză
  • controlul terapei hormonale în cazul carcinomul mamar

Bibliografie

Henry John Bernard - Evaluation of endocrine function,Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods. ASM Press, USA, 20 Ed., 1998, 336-338

Strehlow K., Rotter S., Wassmann S., Adam O., Grohé C., Laufs K., Bőhm M., Nickening G. Modulation of antioxidant enzyme expression and function by estrogen, Circ.Res., 2003, 93: 170‐177.

Pentru pacienți


Sus