Mangan: rol, surse, doză recomandată, deficit și toxicitate

Manganul este un oligoelement ce intră în constituţia unor enzime mitocondriale şi activează de asemenea numeroase enzime. Astfel, manganul deţine un rol esenţial în metabolismul lipidic şi glucidic, formarea ţesutului osos şi procesele de reproducere.

Este răspândit în majoritatea organelor, fiind acumulat cu predominanţă în ficat, oase, rinichi, glande endocrine şi pancreas.Spre deosebire de alte oligoelemente, nivelul de mangan în organismul uman rămâne aproape constant. Există o legătură între mangan şi fier.

Dacă avem carenţă de fier, vom asimila din alimente mai mult mangan şi invers. În exces, manganul poate cauza dureri de cap, crampe musculare, oboseală, agresivitate, tremurături.

Din punct de vedere industrial, manganul este un metal gri-argintiu întâlnit în minereuri sub formă de oxizi. Are aplicații în industria oțelului și în cea chimică. Este prezent în agenții coloranți pentru sticlă și săpun, vopseluri, lacuri și linoleum.

Rolul manganului în organism

Manganul are rol de activator în sistemul enzimatic, care ajută la metabolizarea carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor. Este activ în creier şi sistemul nervos, ca nutrient pentru celule, şi ajută la efectuarea unei coordinări adecvate între sistemul nervos central şi sistemul nervos periferic. Împreună cu colina, ajută la digestia şi oxidarea grăsimilor. Organismul are nevoie de magneziu pentru o bună funcţionare a organelor reproducătoare şi a glandelor mamare.

• Acţionează ca electrolit (reglează comunicarea electrică între celule)
• Acţionează ca antioxidant pentru a combate radicalii liberi
• Ajută la ruperea aminoacizilor din sânge
• Ajută la producerea de energie
• Ajută la repararea ţesuturilor deteriorate
• Acţionează drept catalizator pentru mai multe enzime pentru o digestie corectă
• Acţionează drept catalizator în ruperea grăsimilor şi colesterolului
• Ajută la menţinerea secreţiei de hormon sexual
• Ajută la furnizarea de nutrienţi pentru nervi şi creieri
• Ajută la creşterea şi dezvoltarea corectă a structurii scheletice
• Ajută la metabolizarea vitaminelor B1 şi E

Surse de mangan

Surse de mangan: muştar, kale, salata, spanac, rapiţă, fasole verde, varză, ananas, căpşune, zmeură, struguri, dovlecei, sfeclă, banane, avocado, smochine, morcovi, kiwi, nuci, alune, semințe, arahide, migdale, cartofi dulci, ciocolată, cacao, ghimbir, cuișoare, alge, cereale integrale.

Apa este o sursă importantă de mangan şi o cauza a excesului. Cantitatea prezentă în apa potabilă variază de la 1 la 100 µg/litru, dar peste 50 µg/litru este considerată potenţial dăunătoare.

Doza recomandată de mangan

Cantitatea totală de mangan din organism nu depăşeşte 20 de mg, iar necesarul zilnic pentru un adult este de 2 mg pe zi. O dietă echilibrată asigură un aport adecvat, carenţele de mangan fiind de obicei rare. Absorbţia manganului scade în prezenţa unor cantităţi crescute de potasiu, calciu sau zinc. Acest mineral nu trebuie consumat din suplimente decât dacă un medic specialist vă recomandă.

Recomandări pentru determinarea manganului

Manganul în sânge: monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală; suspiciune de intoxicaţie cu mangan, în special în prezenţa sindroamelor neurologice şi tulburărilor motorii;

Manganul în urină: confirmarea intoxicaţiei; monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală; monitorizarea terapiei chelatoare în manganism.

Deficitul de mangan

Dacă organismul nostru nu primește cantitatea necesară de mangan, poate provoca slăbiciune musculară, infertilitate. În unele cazuri, poate rezulta diabet, artrită și osteoporoză. Deficitul de mangan la femei poate avea simptome severe ale sindromului premenstrual, cum ar fi crampe abdominale sau modificări de dispoziție.

Simptomele insuficienţei: fragilitatea oaselor, erupţii cutanate, nivelul crescut al colesterolului, vomă, pierderea greutăţii corpului, degenerarea organelor sexuale (ovare şi testicule).

Intoxicația cu mangan

Manganul provenit din exploatarea minieră este folosit în industria oțelului pentru purificare. Astfel, Mn ajunge în aer, este inhalat, și poate avea efecte toxice la cei expuși la cantități mari de praf și fum contaminat cu mangan, cum sunt lucrătorii din aceste industrii.

În cantităţi mari manganul este foarte toxic. Acesta poate pătrunde în organism prin inhalare şi ingerare. Excesul de mangan, mai ales inhalat determină tulburări neurologice grave.

Intoxicaţia acută determină febră, frisoane, mialgii, uscăciunea mucoasei bucale şi faringiene. Intoxicaţia cronică prin inhalarea prafului de mangan se asociază cu simptome neuropsihice (manganism): cefalee, iritabilitate, agitaţie, tulburări de vorbire, auz şi mers, tremor, rigiditate a feţei, halucinaţii, tulburări de personalitate.

Manganul și scolioza

Manganul este atât un mineral esenţial cât şi o toxină. Dozele mari pot provoca manganism, o problemă neurologică permanentă caracterizată atât de tremor şi dificultate la deplasare, cât şi de simptome psihiatrice precum agresivitate şi halucinaţii. Mineralul a fost de asemenea asociat cu boala Parkinson, schizofrenia şi hipertensiunea. Pe de altă parte, deficitul de mangan poate perturba metabolismul grăsimilor şi zahărului şi poate duce la probleme de creştere, dificultăţi la deplasare şi curbarea coloanei vertebrale.

Incapacitatea organismului de a utiliza integral manganul, un mineral esenţial, ar putea fi cauza apariţiei unora dintre cazurile de scolioză severă. Copiii cu scolioză severă sunt în mare parte purtători ai unei variante a unei gene ce îngreunează procesul de absorbţie celulară a manganului, un nutrient necesar pentru dezvoltarea oaselor şi cartilajelor.

Citește și

Scolioza: de la cauze la tratament