Ce este ADHD (Tulburarea Hiperchinetică cu Deficit de Atenție)?
Tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție (Attention Deficit Hyperactivity Disorder- ADHD) reprezintă o tulburare de neurodezvoltare frecvent diagnosticată în randul pacienților pediatrici. Această tulburare rămâne în continuare subdiagnosticată la vârsta adultă, fiind în prezent necesară aprofundarea cercetărilor legate de modul în care simptomatologia de la vârsta copilăriei se manifestă și la maturitate.
Definiție
Din punct de vedere medical, sindromul ADHD este inclus pe lista tulburărilor comportamentale și emoționale cu debut din copilărie sau adolescență și recunoscut ca atare de către Organizația Mondială a Sănătății. ADHD este una dintre tulburările cel mai frecvent diagnosticate greșit.
Conform statisticilor, între 2,5% și 5% din populația globală suferă de tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, sau ADHD. În cazul în care hiperactivitatea lipsește ca simptom, vorbim de ADS. Forma și gravitatea sindromului diferă de la om la om. Unii oameni cu ADHD pot duce vieți complet normale și plăcute, în timp ce pentru alții, fiecare zi poate reprezenta o nouă provocare.
Simptome
Sindromul ADHD se caracterizează în general prin apariția a patru simptome cu grade diferite de intensitate:
- lipsa puterii de concentrare,
- impulsivitate,
- lipsa capacității de autoreglare
- hiperactivitate
Cauze
ADHD apare atunci când anumite funcții ale unor neurotransmițători sunt afectate și îngreunează transmiterea impulsurilor nervoase. Deseori, sindromul se moștenește și apare independent de influențe externe, însă există de asemenea multe cazuri în care părinții nu prezintă niciodată simptome de ADHD. Pe lângă toate acestea, intervin adesea și factori externi care nu declanșează propriu zis sindromul, însă care pot influența evoluția și intensitatea lui.
Diagnostic
Diagnosticul de ADHD este pus de medicul psihiatru sau neurolog. În timpul diagnosticului clinic, accentul cade pe anamneză și pe mediul în care trăiește pacientul, acordându-se însă o mare atenție și simptomelor vizibile, pentru a obține o imagine cât mai clară. Medicul stabilește apoi în mod individual dacă este nevoie de tratament și care formă de terapie este cea potrivită, în funcție de forma și gravitatea afecțiunii. ADHD nu este vindecabil, dar datorită metodelor moderne de tratament, simptomele pot fi ținute sub control.
Tratament
Tratamentul ADHD vizează scăderea comportamentelor neadecvate, îmbunătățirea relațiilor sociale, a performanțelor școlare, creșterea independenței și stimei de sine și constă în terapie comportamentală, terapie de reeducare cognitivă a abiltiăților de învățare, tratament medicamentos, regim alimentar adecvat.
Deși psihoterapia este eficientă prin însăși natura ei, s-a demonstrat că efectele benefice cresc atunci când este acompaniată de alte forme de tratament.
ADHD la copil
ADHD este caracterizată printr-un debut precoce, înainte de vârsta de 7 ani, şi printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de atenţie, incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte, impulsivitate şi un mare grad de distractibilitate. Aceste particularităţi sunt persistente în timp.
Fiind una dintre cele mai diagnosticate tulburări de sănătate mintală din perioada copilariei, ADHD este raportată ca afectând 3% până la 10% dintre copiii de vârstă școlară și 2- 6% dintre adolescenți.
ADHD este diagnosticat mai frecvent în rândul băieților decât al fetelor, proporția raportată fiind de 2:1.
Prezența uneia sau a mai multor tulburări de sănătate mintală este de cele mai multe ori regula și nu excepția pentru copiii/adolescenții cu ADHD.
Principalele afecțiuni psihiatrice ce pot coexista la vârsta copilăriei cu Tulburarea Hiperchinetică cu Deficit de Atenție (ADHD)
Tulburările de neurodezvoltare care pot împărtăși simptome sau pot fi comorbide cu ADHD cuprind:
- tulburările de învățare,
- tulburările de limbaj
- tulburările de spectru autist (TSA)
Tulburare de opoziție și Tulburare de conduită
Copiii cu cele mai severe comportamente disruptive prezintă în general co-existența ADHD și Tulburare de opoziție/ Tulburare de conduită. Aceștia prezintă instalarea simptomelor la o vârsta mult mai mica, se antrenează în comportamente agresive mult mai accentuate și desfășoară acte delicvente mult mai grave, ceea ce determină o disfuncționalitate mult mai mare la vârsta adultă.
Tulburări anxioase
Aceste asocieri prezente la vârsta școlară prezic severitatea, disfuncționalitatea la vârstă adultă și necesitatea instituirii tratamentului.
Tulburări de somn
Încă de la vârste mici, părinții raportează la copiii cu ADHD dificultăți de adormire, durată a somnului scăzută, treziri frecvente nocturne sau somnolență diurnă și dificultăți de a rămâne alerți în timpul activităților școlare.
Tulburări de dispoziție
Depresia apare la adolescenții cu ADHD într-o rată mult mai mare.
Abuzul de substanțe psihoactive
Adolescenții cu ADHD tind să consume abuziv mai frecvent droguri decât alcool.
ADHD la adult
Potrivit DSM-IV, diagnosticarea ADHD la adulţi presupune determinarea prezenţei simptomelor ADHD atât în timpul copilăriei, cât şi la maturitate. Cerinţele principale pentru diagnosticare sunt următoarele: începutul simptomelor ADHD să se petreacă în timpul copilăriei şi ca acestea să fie urmate de o persistenţă pe viaţă a simptomelor caracteristice. Simptomele trebuie asociate tulburărilor clinice sau psihosociale semnificative care afectează individul în două sau mai multe situaţii de viaţă.
Dat fiind faptul că ADHD la adulţi este o afecţiune pe viaţă care începe în copilărie, trebuie determinate simptomele, cursul şi nivelul disfunctiei asociate în copilărie, prin folosirea unui interviu retrospectiv pentru comportamente din copilărie. Când este posibil, informaţiile de la pacient trebuie completate cu informaţii de la surse care au cunoscut persoana în copilărie (de regulă părinţi sau rude apropiate).
Deficitele asociate în mod obișnuit simptomelor apar în cinci dimensiuni ale vieţii de zi cu zi: muncă şi educaţie, relaţii şi viaţă de familie, relaţii sociale, timp liber şi hobby-uri, încredere de sine şi imagine de sine.
Comorbiditatile sunt adesea întâlnite atât la copiii, cât şi la adulţii cu ADHD, în aproximativ 75% dintre cazuri. Din acest motiv, este importantă realizarea unei evaluări psihiatrice generale pentru a investiga simptomele, sindroamele şi tulburările frecvent comorbide. Cele mai comune probleme psihice care însoţesc ADHD sunt anxietatea, depresia, tulburarea bipolară, abucul si dependenta de substante, problemele de somn şi tulburările de personalitate, şi toate acestea trebuie investigate. Acest lucru este necesar pentru o bună înțelegere a gamei complete de simptome trăite de persoana afectată de ADHD şi pentru diagnosticul diferenţial al ADHD la vârsta maturității, pentru a exclude alte tulburări psihiatrice majore ca posibile cauze principale ale simptomelor de ADHD la adulţi.
În general acești pacienți nu “pierd simptomele” o dată cu trecerea timpului, ci învață să trăiască cu ele, dezvoltând anumite strategii de „coping”. Deficitele de auto-reglare emoționlă și la nivelul funcțiilor executive, devin exacerbate la vârsta adultă.
Este crucială conștientizarea la scară largă a diagnosticului de ADHD la vârsta adultă, familiarizarea specialiștilor în domeniul sănătății mintale cu transferul și transformarea simptomelor acestei tulburări din perioada copilăriei și adolescenței în viața de adult, identificarea metodelor și instrumentelor de diagnostic disponibile precum și a comorbidităților cu care se poate asocia.
Tablou clinic
Deficitul de atenție
La vârsta adultă se mențin dificultățile de concentrare, de rezolvare a sarcinilor “plictisitoare” care nu sunt variate și interactive, de menținere a atenției la ședintele de lucru. Adultul cu ADHD nu poate respecta termenele limită pentru anumite proiecte, este tipul ce “visează cu ochii deschiși”, este uituc, pierde ușor diverse obiecte, este tot timpul în întârziere
Hiperactivitatea
La adult, o dată cu trecerea timpului, simptomele hiperkinetice se ameliorează, mai ales după vârsta de 12-15 ani. La vârsta adultă rămâne mai degrabă o hiperactivitate motorie fină, o neliniște permanentă.
Impulsivitatea
Este componenta care de obicei se accentuează cu trecerea timpului.
Diagnostic diferențial
Adulții cu ADHD care au asociat un istoric de** abuz/dependență de psihostimulante. Pacienții cu ADHD **fumează de două ori mult decât cei fără ADHD, încep mai devreme să fumeze, fumează mai mult și au dificultăți să renunțe la fumat. Severitatea ADHD poate estima numărul de țigarete pe zi.
Adulții cu ADHD prezintă mai frecvent mobilitate hiperactivă în timpul nopții, întârzierea fazei de somn, somnolență din timpul zilei.
Depresia și episoadele distimice sunt frecvent întâlnite în rândul pacienților adulți cu ADHD.
