Schizofrenia: tipuri, factori de risc, simptome, diagnostic, tratament
Schizofrenia este o boală psihică severă, care se caracterizează prin simptome psihotice, important declin funcțional și prin deficit cognitiv. Schizofrenia este o afecțiune debilitantă cu evoluție cronică, cu impact sever asupra funcționării pacientului și familiei sale precum și cu importante costuri pe termen lung. Cele mai comune simptome ale schizofreniei sunt halucinațiile, ideile delirante, dezorganizarea gândirii și a comportamentului.
Bărbații și femeile prezintă un risc egal de dezvoltare a schizofreniei, cu toate că bărbații tind să dezvolte schizofrenia cu 3-4 ani mai devreme decât femeile. Vârsta critică de instalare a schizofreniei este 15-25 de ani pentru bărbați și 25-30 de ani pentru femei. Femeile prezintă o a doua perioadă critică către vârsta de 40 ani. Evoluția bolii în majoritatea cazurilor are caracter continuu, care generează deteriorarea personalității și invalidizare. Când ambii părinţi suferă de schizofrenie, riscul ca descendenţii să o moştenească creşte la 34-44%. Nu se cunoaște cauza fundamentală a schizofreniei, fiind implicați atât factori genetici, biologici, cât și de mediu.
Schizofrenia este o boală cronică, care începe lent și necesită tratament de lungă durată. Ea nu se vindecă total. Se asociază cu numeroase comorbidități atât psihiatrice (depresie, tulburări adictive, deteriorare cognitiăa), cât și somatice (hiperprolactinemia, disfuncții sexuale, boli cardiovasculare, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială).
Tipuri
Schizofrenia paranoidă – este cel mai frecvent subtip de schizofrenie, iar funcționarea persoanei este mai puțin afectată. Halucinațiile și ideile delirante sunt principalele simptome.
Schizofrenia nediferențiată – pacientul poate avea simptome psihotice numeroase.
Schizofrenia catatonică – pacientul are o activitate motorie crescută. Printre simptome se numără: adoptarea unor poziții ale corpului inadecvate, bizare, menținerea unor poziții rigide, repetarea anumitor cuvinte.
Schizofrenia dezorganizată – are un debut precoce, între 15-25 de ani. Vorbirea și comportamentul sunt dezorganizate, funcționare socio-profesionala scăzută. Există tendință de izolare.
Schizofrenia reziduală – este caracterizată prin simptomele negative (tocire afectivă, lipsa inițiativei, sărăcirea limbajului, izolare).
Factori de risc
Sunt implicați mai mulți factori în apariția schizofreniei:
- Factori genetici: antecedentele familiale
- Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacienții cu schizofrenie, precum lărgirea ventriculilor cerebrali, atrofia cerebeloasă și îngroșarea corpului calos.
- Factori de mediu: frecvenșa crescută a schizofreniei în mediul urban, abuzul de droguri, evenimente stresante, boli infecțioase, statutul socio-economic scăzut, zonele industrializate.
- Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferințe fetale, infecții virale la naștere, agresiuni cerebrale postnatale.
- Factori neurobiochimici: anomalii de neurochimie cerebrală
Factori de risc
Sunt implicați mai mulți factori în apariția schizofreniei:
- Factori genetici: antecedentele familiale
- Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacienții cu schizofrenie, precum lărgirea ventriculilor cerebrali, atrofia cerebeloasă și îngroșarea corpului calos.
- Factori de mediu: frecvenșa crescută a schizofreniei în mediul urban, abuzul de droguri, evenimente stresante, boli infecțioase, statutul socio-economic scăzut, zonele industrializate.
- Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferințe fetale, infecții virale la naștere, agresiuni cerebrale postnatale.
- Factori neurobiochimici: anomalii de neurochimie cerebrală
Simptome pozitive:
- Halucinații
- Idei delirante
- Gândire dezorganizată
- Comportament dezorganizat
Simptome negative:
- Izolare socială
- Lipsa implicării emoționale
- Sărăcirea limbajului
- Lipsa motivației
- Dificultate de a începe/termina o activitate
Diagnostic
Pentru un diagnostic corect, la primul episod este indicată o examinare imagistică cerebrală: CT sau RMN. Psihiatrul poate pune diagnosticul observând anumite simptome clinice. Anumite teste vor fi aplicate pentru a exclude alte boli și afecțiuni care pot declanșa simptome asemănătoare schizofreniei: analize de sânge, imagistice și evaluare psihologică.
Tratament
Depistarea timpurie a schizofreniei și inițierea rapidă a tratamentului influențează evoluția favorabilă a bolii. Tratamentul schizofreniei este un proces care se întinde de cele mai multe ori pe toată durata vieții. Obiectivele tratamentului: scăderea frecvenței și severitătți simptomelor, menținerea remisunii, prevenirea apariției episoadelor psihotice acute, îmbunătățirea calității vieții.
Managementul clinic al pacientului cu schizofrenie include tratament medicamentos și tratament non-medicamentos. Tratamentul non-medicamentos se referă la măsurile de spitalizare (indicată pe durata decompensărilor acute, pentru abordarea comorbidităților sau evaluare clinico-terapeutică), abordarea psihoterapeutică (psihoterapie suportivă, cognitiv-comportamentală, de familie sau de grup, reabilitarea abilităților cognitive și vocaționale, testarea realității prin terapii scurte, îmbunătățirea abilităților sociale), măsuri de psihiatrie comunitară și de reintegrare socială.
Pentru managementul optim al bolii este foarte important ca între medic, pacient și familia sa să existe o alianță terapeutică pozitivă.
Tratamentul primar pentru schizofrenie este medicația. Din păcate, respectarea reprezintă o problemă majoră. Persoanele cu schizofrenie se opresc deseori din a mai lua medicamentele, pentru perioade lungi de timp, asumându-și riscuri personale uriașe, atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor. Pacientul trebuie să continue medicația chiar și atunci când simptomele au dispărut. În caz contrar, acestea vor recidiva.
Ultima actualizare 17/09/2023.
