Transpirația excesivă (hiperhidroza): cauze și soluții
Hiperhidroza este, de fapt, transpirația excesivă. Această afecţiune reprezintă un răspuns exagerat dat de glandele sudoripare, consecinţa sa fiind creșterea cantităţii de transpirație, peste limita considerată normală.
Hiperhidroza reprezintă transpirația în exces față de cea necesară pentru o termoreglare normală. Poate apărea în orice zonă a corpului, însă cel mai des sunt afectate palmele, picioarele și axilele. Hiperhidroza afectează în mod egal ambele sexe și indivizi de orice vârstă. Afecţiunea este înrăutăţită de caldură şi stimuli emoţionali.
Boala poate fi idiopatică (de cauză necunoscută) sau secundară unor boli metabolice, boli febrile sau folosirii anumitor medicamente. De asemenea, poate fi generalizată, implicând întreaga suprafață corporală, sau focal, restrânsă la anumite zone anatomice, cel mai adesea zona axilară, palmară sau plantară.
Hiperhidroza prezintă trei forme: indusă emoțional afectează palmele, picioarele, axilele), localizată sau generalizată. Hiperhidroza cauzează adesea un mare stres emoțional, ca și dificultatea exercitării activității profesionale, indiferent de forma sa. Această afecțiune are un impact negativ semnificativ asupra calității vieții pacienților, fiind un factor perturbator pentru aspectele sociale, profesionale și psihologice, cât și pentru starea de bine generală a pacientului.
Hiperhidroza axilară este cel mai des tip întâlnit, prezentă în aproape 80% din cazuri, urmată de hiperhidroza palmară și plantară. Predispoziția genetică este prezentă în 30–50% din cazuri.
În afară de disconfortul creat pacienților de această afecțiune, hiperhidroza poate cauza diverse afecțiuni dermatologice. Din cauza umidității tegumentului, pacienții pot dezvolta infecții cutanate, dermatite iritative, eczeme. O altă consecință a hiperhidrozei este posibila apariție a bromhidrozei. Aceasta este o afecțiune cronică, definită prin prezența unui miros corporal neplăcut. Transpiraţia excesivă creşte incidenţa infecţiilor fungice, a negilor, a keratolizei punctuate.
Pacienţii cu hiperhidroză sunt sfătuiţi:
- să evite factorii agravanţi (stresul emoţional, temperaturile ridicate)
- să schimbe hainele şi şosetele cât mai frecvent
- să evite hainele strâmte, din materiale sintetice
- să utilizeze produse de curăţare blânde.
Cuprins articol
Cauze
- Afecțiuni endocrine:
- Menopauză
- Hipertiroidism
- Diabet
- Hipoglicemie
- Sindrom carcinoid
- Iatrogen (Element care desemnează o afecțiune determinată de rezultatul unui tratament ca efect nedorit):
- propranolol
- triciclice antidepresive
- inhibitori de colinesterase
- inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei
- opioizi
- Boli infecțioase:
- malarie
- tuberculoză
- endocardită
- HIV (pacienți seropozitivi)
- Insuficiență cardiacă congestivă
- Afecțiuni neurologice
- Boala Parkinson
- neuropatii periferice
- leziuni cerebrale
Diagnostic
O persoană poate fi considerată ca având hiperhidroză dacă transpiraţia excesivă e localizată doar la anumite zone ale corpului, cu durată de minimum 6 luni, fără o cauză asociată şi dacă întruneşte cel puţin două din criteriile următoare:
- transpiraţie simetrică şi bilaterală
- transpiraţie excesivă ce afectează activităţile de zi cu zi
- să existe cel puţin un episod o dată pe săptămână
- debutul bolii să aibă înainte de vârsta de 25 ani
- să existe un istoric familial de hiperhidroză idiopatică
- transpiraţia focală să dispară în timpul somnului.
Există mai multe metode de diagnostic ce evaluează severitatea și extensia hiperhidrozei. Una dintre aceste metode este testul iod amidon ce permite vizualizarea directă a ariilor afectate. Un amestec cristale de iod sunt aplicate pe aria afectată, urmat de amidon solubil. Astfel, ariile cu o rată de secreție crescută anormal vor prezenta o culoare neagră.
Tratament
Există numeroase opțiuni terapeutice, cu grade variabile de reușită. Acestea diferă în funcție de gravitatea afecțiunii, eficiență, efecte secundare și satisfacția pacientului. Pe lângă tratamentele convenționale, există noi opțiuni terapeutice, precum terapia laser, cu microunde sau cu ultrasunete, terapii ce sunt aplicate cu rezultate promițătoare.
În cazul hiperhidrozei axilare și palmare, cea mai rapidă și eficientă opțiune pare să fie injectarea de toxină botulinică, aceasta având puține reacții adverse.
Tratamentul topic
Săpunurile antibacteriene și antiperspirante comerciale pot fi utilizate pentru a controla parțial această afecțiune. Băi frecvente, schimbarea lenjeriei intime, epilarea și aplicarea topică de săruri de aluminiu pot fi de asemenea metode de tratament.
Tratamentele topice reprezintă prima alegere în tratamentul hiperhidrozei. Agenții topici includ: acid boric, agenți anticolinergici, soluție de acid tanic, resorcinol, permanganat de potasiu, formaldehida, glutaraldehida. Aceste substanțe au eficacitate limitată și au efecte adverse cum ar fi: pătarea vestimentației, reacții iritative în zonele de aplicare și pigmentare cutanată.
Soluțiile de săruri de aluminiu sunt cel mai des utilizate antiperspirante. Au un efect provizoriu.
Iontoforeza
Iontoforeza este o procedură ce presupune trecerea unui curent galvanic transdermic. Benzi umezite sunt aplicate cutanat și un curent electric direct este trecut prin soluție. Acest procedeu poate fi utilizat în cazul pacienților ce au avut rezultate nesatisfăcătoare cu agenți topici. Acest tip de tratament necesită utilizare pe termen lung. La săptămâni după terminarea tratamentului, simptomele pot reapărea.
Toxina botulinică
Tratamentul hiperhidrozei se efectuează prin injectarea cu botox (toxină botulinică) la nivelul zonei/zonelor afectate. O dată ce începe să își facă efectul botoxul va diminua cantitatea de transpirație secretată de glandele sudoripare. Efectul final se va observa la aproximativ 5-7 zile după intervenție. Remanența este cuprinsă între 6 și 8 luni, în funcție de organismul pacientului, dar și de stilul acestuia de viață.
Tratament chirurgical
Constă în chiuretarea și aspirarea glandelor sudoripare aflate sub piele, în zona axilelor. Procedura seamănă cu lipoaspirația și necesită anestezie locală și un pansament compresiv. Tratamentul chirurgial durează în medie 1 oră.
