Identificarea dermatofiților - spectrometrie de masă (sistemul MALDI-TOF)

Generalităţi

Dermatofiţii sau fungii dermatofiți sunt micromiceți filamentoşi keratofili încadraţi taxonomic în ordinul Onygenales, familia Arthrodermataceae şi sunt potenţiali agenţi patogeni ai omului şi animalelor. Din punct de vedere morfologic, caracteristic este prezența a două tipuri de conidii: microconidii (cu o singură celulă) şi macroconidii (cu mai multe celule, numite şi lojete).

Stadiile lor imperfecte (asexuate), numite şi forme anamorfe, sunt grupate în trei genuri - Epidermophyton, Microsporum şi Trichophyton, în timp ce stadiile perfecte (sexuate) cunoscute ca şi forme teleomorfe, sunt incluse în genul Arthroderma.

Ecologie

În condiţii naturale, dermatofiţii au capacitatea de a descompune keratina. Această abilitate metabolică le permite supravieţuirea în mediul ambiant şi uneori, producerea unor afecţiuni superficiale cu localizare tegumentară, piloasă sau unghială - la om şi animale.

În funcţie de tipul keratinei utilizate preferenţial, speciile de dermatofiti se împart în trei categorii:

• Geofile, folosesc keratina devitalizată, provenită din celule descuamate, fire de păr şi alte fragmente de fanere prezente în mediul ambiant, în special în sol. Rar se pot produce îmbolnăviri la om şi animale; transmiterea între indivizi este aproape nulă.
• Zoofile, au tropism pentru keratina din pielea şi învelişul pilos al animalelor. Afectează preponderent animalele, deşi unele se pot transmite extrem de uşor şi la om. Transmiterea interumană, deşi posibilă, este extrem de redusă.
• Antropofile, parazitează cu predilecţie keratina umană. Produc afecţiuni la om, caracterizate uneori printr-un grad ridicat de contagiozitate.

Caractere epidemiologice

Sursele de contaminare şi modul de transmitere reprezintă caractere epidemiologice deosebit de importante în demersul de identificare a speciei implicate; de exemplu, contactul cu micile mamifere sălbatice sau cu animalele de companie poate sta la originea contractării unor dermatofiţii produse de specii zoofile de portaj. Pe de altă parte, contactul interuman sau desfăşurarea unor anumite activităţi sportive pot predispune la apariţia unor infecţii cu specii de dermatofiţi predominant antropofile.

Prevalența infecției dermatofitice în populația generală este de 10-20 %.

Precizarea de către clinician în referinţele destinate medicului de laborator a unor date anamnetice cu caracter epidemiologic, nu este doar recomandabilă ci şi obligatorie, ea asigurând un grad înalt de acurateţe a identificării speciei de dermatofit în cauză.

Aspecte clinice

• Dermatofiţii atacă cu uşurinţă epidermul şi fanerele – structuri anatomice cheratinizate
• Reacţia inflamatorie locală îmbracă diferite grade de intensitate, în funcţie de dermatofitul implicat şi statusul imunitar al gazdei infectate
• Excepţional, afectarea tisulară poate progresa şi spre structurile mai profunde; este cazul bolii dermatofitice (maladia Hadida- Schousboë) şi a micetoamelor provocate de unii dermatofiţi.

Clasificarea aspectelor clinice – dermatofiţii superficiale

Epidermofiţii

• Epidermofiţia circinată ("herpesul" circinat), cea mai comună formă de tinea corporis
• Intertrigo inghinal (tinea cruris)
• Intertrigo interdigito-plantar (cea mai comună manifestare de tinea pedis)
• Leziuni hipercheratozice plantare („aspect de mocasin”)
• Foliculite
• Tokelau (tinea imbricata)
• Alte epidemofiţii (combinaţii eritemo-veziculo-erozivocrustoase)

Pilomicoze

• Tinea capitis (afecţiunile tondante microsporice şi tricofitice, kerion, favus)
• Tinea faciei (sicozis)

Onicomicoze (tinea unguium)

• Onicomicoză subunghială distală
• Onicomicoză subunghială proximală
• Leuconichie superficială
• Onicodistrofie totală

Micellanea

• Tinea bulosa
• keratită

Boala dermatofitică

• maladia Hadida-Schousboë (afectarea limfonodurilor şi organelor interne)

Micetomul dermatofitic

• Granulomul Majocchi sau perifoliculita granulomatoasă nodulară

Recoltare

• medicul de laborator trebuie informat cu o serie de aspecte importante, deosebit de utile diagnosticului: tipul leziunii, profesia pacientului (dacă se suspicionează vreo legătură cu îmbolnăvirea), eventualele animale de companie cu care a venit în contact, călătoriile în străinătate ale pacientului, intrarea în contact cu persoane din zone endemice pentru anumiţi dermatofiţi, frecventarea piscinelor, a sălilor de sport, cluburilor de fitness sau saloanelor de cosmetică în perioada premergătoare apariţiei leziunilor.
• de preferat, probele se recoltează înaintea administrării agenților antifungici (în cazul preparatelor topice, se recomandă un interval de minim 5-7 zile de la ultima administrare)
• nu se recomandă decontaminarea prealabilă a zonei de recoltare, deoarece poate fi afectată viabilitatea elementelor fungice și obținerea unor culturi negative

Mod de recoltare

• firele de păr se recoltează cu ajutorul unei pense, de preferat sub lumina UV, în cameră obscură. Se expediază la laborator în recipient steril. Timp maxim de aşteptare: 72 ore la temperatura camerei.
• fragmentele unghiale se recoltează de la nivelul joncţiunii ţesutului sănătos cu cel afectat, prin raclare cu chiureta sterilă sau prin cupare cu ajutorul unei foarfece. Se expediază la laborator în recipient steril. Timp maxim de aşteptare: 72 ore la temperatura camerei.
• scuamele tegumentare se recoltează prin raclarea zonei active a leziunii (de obicei periferică) cu ajutorul unei chiurete sterile sau prin ştergere apăsată şi repetată cu un tampon steril preumezit în ser fiziologic steril. Recoltarea cu tamponul este recomandată în cazul leziunilor de dermatofiţie circinată şi presupune însămânţarea imediată a prelevatului pe medii de izolare.
• leziunile umede se prelevează cu tampoane sterile care se expediază la laborator în mediu de transport.

ATENŢIE! Dermatofiţii sunt distruşi dacă se păstrează la 4-6ᵒC.

Examen microscopic direct

Permite confirmarea rapidă a suspiciunii de infecţie dermatofitică şi informarea clinicianului, cu mult timp înainte de pozitivarea culturii.

Cultura

Izolarea fungilor patogeni este favorizată de însămânţarea prelevatelor pe medii solide ce conţin cicloheximidă, substanţă capabilă să inhibe parţial sau total dezvoltarea fungilor contaminanţi. Izolarea în condiţii de laborator a fungilor din prelevatele patologice, indiferent de natura lor, este o necesitate indiscutabilă pentru înţelegerea procesului infecţios şi pentru iniţierea terapiei antifungice.

Identificarea fungilor dermatofiți prin spectrometrie de masă

Metodele clasice de identificare ale fungilor dermatofiți se bazează pe observarea caracterelor macroscopice (pigmentare, mod de creştere,textura coloniilor), pe utilizarea unor medii de cultură selective şi examinarea microscopică a macro/microconidiilor. Aceste metode sunt extrem de laborioase.

Sistemul de MALDI-TOF, folosind spectrometria de masă, reprezintă în prezent o alternativă excelentă la metodele convenţionale de identificare.

Interpretarea rezultatelor

Rezultat pozitiv la examenul microscopic nativ

• Prezenţa elementelor sugestive unei infecţii fungice este suficientă pentru începerea tratamentului, dar nu garantează obţinerea unor culturi pozitive.

Rezultat negativ la microscopie, pozitiv în cultură

• Indică o cantitate scăzută de fungi dermatofiți în prelevat, recoltare în apropierea zonei afectate. Se indică tratament antifungic.

Cultura negativă, rezultat pozitiv în microscopia directă

Poate fi datorat unei recoltări în centrul leziunii, unde dermatofiţii nu mai sunt viabili, respectiv poate fi consecinţa unui tratament antifungic anterior. 33 % din prelevatele unghiale dau culturi fals negative.

Semnificaţia izolării fungilor din prelevate

În majoritatea cazurilor izolarea fungilor dermatofiți are implicare clinică. Fungii saprofiţi (Scopulariopsis brevicaulis, Fusarium sp.) apar secundar unei infecţii dermatofitice sau în urma unor traumatisme.

Pentru fragmentele unghiale, recomandăm repetarea recoltării dacă se izolează în cultura Fusarium sp., Aspergillus sau Acremonium sp.

Analize recomandate: