Sindromul post-polio (SPP): simptome, diagnostic, tratament

Sindromul post-polio (SPP) este caracterizat de scăderea forţei musculare instalată brusc sau progresiv, atrofie, dureri musculare şi fatigabilitate la câţiva ani după o infecţie acută cu virusul polio. Consecințele poliomielitei durează toată viața.

Termenul de sindrom post-polio a fost introdus în 1985 de către Halstead pentru a cuprinde toate problemele medicale, ortopedice şi psihologice în legătură posibilă sau indirectă cu dizabilitatea pe termen lung ce apare la mulţi ani după episodul acut.

Prevalenţa SPP a fost raportată ca fiind între 15 şi 80% dintre toţi pacienţii cu infecţii anterioare cu virus polio. Sindromul post-polio se caracterizează prin pierderea forţei musculare, uneori foarte importantă, rapid instalată, în doar câteva luni, după decenii de stabilitate.

Sindromul post-polio (SPP) este caracterizat printr-o lungă perioadă în care pacientul este stabil, apoi urmează o pierdere rapidă a forţei de contracţie, uneori doar pe anumite grupe musculare, alteori generalizată, asociată de obicei cu dureri musculare şi articulare şi cu o oboseală generalizată. Cel mai adesea, problemele cardiovasculare și/sau neurologice sunt consecinţe ale sechelelor.

Simptome

Adesea, persoanele care au avut poliomielită trăiesc câteva decenii bune într-o stare stabilă. Ulterior, după mai multe zeci de ani, începe să se producă o degradare, care poate avea mai multe cauze.

Mulţi pacienţi care anterior au prezentat o infecţie cu virusul polio prezintă la câţiva ani după episodul acut noi episoade de scădere de forţă musculară, atrofie, fatigabilitate, dureri articulare şi musculare precum şi intoleranţă la frig.

Simptome raportate

• scăderea forţei musculare,
• fatigabilitate generalizată,
• fatigabilitate după efort,
• tulburări intelectuale
• tulburări urinare și intestinale
• tulburări de respirație
• apnee în somn
• dificultăți la înghițire
• dureri musculare,
• sindrom inflamator
• fasciculaţii,
• crampe,
• intoleranţă la temperaturi scăzute
• dureri articulare
• diminuare funcțională
• atrofia - stadiul terminal al deteriorării neuromusculare

Cauze

Deteriorarea se poate produce din mai multe cauze:

• Ca urmare a îmbătrânirii articulaţiilor, manifestată prin artroză, dureri tendinoase, osteoporoză, cel mai evident la articulaţiile dezechilibrate de paralizii.
• Pierderea forței musculare foarte rapid, în doar câteva luni. Acesta fiind semnul principal al sindromului postpolio.

Diagnostic

Diagnosticul de SPP este un diagnostic de excludere, fără a exista o analiză sau test specific pentru SPP, iar rolul investigaţiilor este de exclude a orice altă cauză capabilă să determine apariţia de noi simptome şi deteriorare clinică.

Criterii de diagnostic pentru sindromul post-polio (SPP):

• Istoric confirmat de infecţie cu virus polio.
• Recuperare neurologică şi funcţională parţială sau completă după episodul acut
• Perioade de minim 15 ani de stabilitate neurologică şi funcţională.
• Apariţia a două sau mai multe dintre următoarele probleme de sănătate după o perioadă stabilă: fatigabilitate prelungită, dureri musculare şi/sau articulare, agravarea sau instalarea scăderii forţei musculare, noi atrofii musculare, inabilitate funcţională şi intoleranţă la frig.
• Debutul brusc și progresiv al unei noi scăderi de forţă musculară, fără explicație medicală.
• Simptomele se pot instala gradual sau brusc şi persistă cel puţin un an.

Diagnosticul diferenţial al sindromului postpolio:

• Afecţiuni neurologice: atrofia musculară spinală progresivă, scleroza laterală amiotrofică, miozita cu incluziuni, neuropatia de compresie, radiculopatia şi stenoza spinală.
• Afecţiuni ortopedice: boli articulare degenerative.
• Afecţiuni generale: anemie, disfuncţie tiroidiană.

Tratament

Pentru pacientul cu sindrom post-polio (SPP) este necesară o echipă multidisciplinară, compusă dintr-un specialist în reabilitare medicală, fiziokinetoterapeut, ergoterapeut, psiholog, neurolog, chirurg, specialist în orteze. Pacienţii au nevoie de ajutor pentru a-şi adapta mişcările, postura şi dispozitivele de sprijin (cârje, bastoane, orteze), pentru a păstra posibilitatea de a funcţiona cât mai mult timp posibil.

Terapii de susținere

Fizioterapie - scopul este diminuarea oboselii musculare şi durerii şi îmbunătăţirea forţei musculare. Antrenamentul aerobic supravegheat de întreţinere musculară, atât izokinetic cât şi izometric, reprezintă o metodă sigură şi eficientă pentru a preveni declinul pacienţilor cu scădere moderată a forţei musculare. Antrenamentul în grup, cu urmărirea regulată şi educaţia pacientului, sunt utile pentru statusul mental şi bunăstarea pacientului. Hidroterapia, scăderea în greutate, ajustarea şi introducerea unor dispozitive de asistenţă mulate pe necesităţile pacientului sunt de luat în considerare.

Stimularea electrică utilă pentru a crește forța mușchilor și a reeduca mușchiul slăbit prin lipsa folosirii, cât și pentru a diminua durerea.

Suport respirator - recunoaşterea disfuncţiei respiratorii şi începerea ventilaţiei non-invazive previne sau întârzie declinul funcţiei respiratorii şi necesitatea de ventilaţie invazivă.

Logopedia și antrenamentul musculaturii laringiere pentru paciențiicare prezintă simptome bulbare precum: disfagie, disfonie și modificări ale vocii.