Encefalita: cauze, simptome, diagnosticare, tratament
Encefalita este o inflamație severă a creierului. De cele mai multe ori, este cauzată de o infecție virală, iar simptomele pot mima gripa sau pot fi absente (encefalita asimptomatică). Diagnosticarea timpurie a bolii ajută la prevenirea complicațiilor care pot amenința viața. Boala poate afecta pe oricine, însă există un risc mai mare pentru copii și vârstnici. În continuare, poți citi mai multe despre simptomele encefalitei, cum se prezintă boala la copii, dar și cum poate fi tratată.
Cuprins articol
Cauze ale encefalitei
Nu se cunoaște cu exactitate cauza encefalitei, însă, cel mai frecvent, apare din cauza unei infecții virale. De asemenea, boala poate fi provocată și de o infecție bacteriană sau de un simptom al unei boli inflamatorii neinfecțioase.
Mai jos sunt principalele cauze virale ale encefalitei:
- Virusul herpes simplex - encefalita poate fi provocată atât de herpesul de tipul 1, cu plăgi și bășici în jurul gurii, cât și de herpesul de tipul 2 (herpes genital). Encefalita cauzată de herpesul de tip 1 poate cauza simptome severe la nivelul creierului, unde afectează lobul temporal, responsabil pentru memorie și vorbire. Uneori, poate afecta și lobul frontal, care controlează emoțiile și comportamentul. În cazuri severe, poate duce până la deces;
- Alte virusuri hepatice - în special, virusul Epstein-Barr, care determină mononucleoza, și virusul varicelo-zosterian, care cauzează varicela și zona zoster;
- Enterovirusurile - în această categorie intră poliovirusul și virusul coxsackie, care provoacă simptome asemănătoare gripei, dar și dureri abdominale și inflamație oculară;
- Virusuri purtate de țânțari - pot provoca infecții precum West Nile, St. Louis, La Crosse, encefalita estică și vestică. Simptomele pot apărea la câteva zile, uneori, chiar la câteva săptămâni de la expunerea la virus;
- Virusuri purtate de căpușe - cel mai răspândit este virusul Powassan, iar simptomele apar la aproximativ o săptămână de la înțepătura căpușei;
- Virusul rabiei - se transmite la om prin mușcătura animalului infectat și poate provoca o progresie rapidă spre encefalită;
- Infecții comune în copilărie, așa cum sunt rubeola, oreionul sau pojarul. Acestea apar ceva mai rar, deoarece există un vaccin împotriva acestor boli.
Factori de risc
Deși oricine ar putea dezvolta boala, anumite persoane au o probabilitate mai mare de îmbolnăvire. Mai jos sunt principalii factori de risc în encefalită:
- Vârsta - unele forme de encefalită cauzează simptome severe anumitor categorii de vârstă. De regulă, copiii mici și vârstnicii au un risc crescut pentru encefalita virală;
- Sistemul imunitar slăbit - bolnavii de SIDA, cei care iau imunosupresoare sau suferă de o afecțiune care le slăbește imunitatea au un risc mai mare de encefalită;
- Regiunea geografică - virusurile purtate de țânțari sau căpușe sunt mai comune în Asia Centrală și de Sud-Est, în America de Sud și în America Centrală, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății;
- Anotimpul - în special virusurile transmise prin înțepături de țânțar sau căpușe sunt mai comune în lunile de vară.
Simptome ale encefalitei
De cele mai multe ori, apar simptome asemănătoare gripei, precum:
- Dureri de cap;
- Febră;
- Dureri musculare și/sau articulare;
- Oboseală;
- Slăbiciune fizică.
În cazurile severe, pot apărea simptome precum:
- Confuzie;
- Halucinații;
- Agitație;
- Pierderi de memorie;
- Gât înțepenit;
- Paralizie a feței sau a unor alte zone ale corpului;
- Pierderea cunoștinței;
- Somnolență și letargie;
- Probleme de auz sau vorbire;
- Schimbări de comportament;
- Convulsii;
- Febră de peste 39,4 grade Celsius;
- Rar, agresivitate.
Complicații ale encefalitei
În lipsa tratamentului, encefalita poate cauza complicații severe ale sistemului nervos. Acestea pot fi persistente, cu o durată de până la câteva luni, sau permanente. Ele pot include:
- Oboseală cronică;
- Schimbarea personalității;
- Pierderea coordonării musculare;
- Tulburări de vorbire;
- Crize de epilepsie;
- Paralizie;
- Comă;
- Deces.
Tipuri de encefalită
Encefalita poate fi primară și secundară. Encefalita primară apare atunci când un virus sau un alt agent infectează creierul. Infecția poate fi concentrată într-o singură zonă sau se poate răspândi. Infecția primară poate apărea inclusiv în cazul în care un virus inactiv se reactivează după o boală anterioară. Un exemplu tipic este virusul care provoacă varicela în copilărie și zona zoster la maturitate.
Prin comparație, encefalita secundară apare ca o reacție nepotrivită a sistemului imunitar la o infecție ce apare în altă zonă a corpului. În loc să atace celulele invadatoare pentru a le elimina, sistemul imunitar atacă celulele sănătoase din zona cerebrală.
O altă clasificare se poate face în funcție de cauza apariției bolii, de simptome sau de zona afectată. Astfel, avem encefalita virală, determinată de un virus și despre care am vorbit ceva mai sus, encefalita bacteriană, encefalita limbică, encefalita autoimună și encefalita letargică. Vorbim puțin despre fiecare dintre acestea mai jos:
- Encefalita bacteriană - poate fi cauzată de o infecție bacteriană, cele mai întâlnite cauze ale encefalitei de acest tip fiind meningita bacteriană sau o complicației a sifilisului. Paraziții sau protobacteriile pot cauza, de asemenea, encefalită bacteriană. Toxoplasmoza, malaria, Naegleria fowleri, Bartonella henselae și altele pot provoca meningoencefalită primară amibiană;
- Encefalita limbică - este o inflamație ce afectează sistemul limbic al creierului, responsabil cu emoțiile, comportamentul, memoria pe termen lung și mirosul. Această formă de encefalită se manifestă prin dezorientare, pierderea memoriei, convulsii, schimbarea comportamentului și dezinhibare. Unele forme de encefalită limbică au cauze autoimune;
- Encefalita autoimună - se manifestă prin psihoză, mișcări bruște, anormale și catatonie. Encefalita Rasmussen este cea mai cunoscută formă de encefalită autoimună. În aproximativ 58% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, boala se manifestă prin formarea de tumori ovariene;
- Encefalita letargică - este caracterizată de febră, dureri de cap, întârzierea răspunsului la stimuli și letargie. Pot apărea tremur, dureri musculare și slăbiciune în partea superioară a corpului. Apare foarte rar.
Encefalita la copii
Copiii au un risc mai mare de encefalită, dacă:
- Au o infecție respiratorie;
- Au rubeolă, pojar sau alte infecții ale copilăriei;
- Au călătorit prin zone în care este răspândit virusul West Nile sau virusul rabiei;
- Au boala Lyme;
- Suferă de tuberculoză sau sifilis;
- Manifestă reacții autoimune.
Simptomele la copii pot fi diferite de la o persoană la alta. În general, pot include:
- Febră;
- Dureri de cap;
- Umflarea părților moi ale capului, la copiii mici;
- Sensibilitate la lumină;
- Somnolență;
- Letargie;
- Convulsii;
- Iritații ale pielii;
- Probleme de vorbire;
- Confuzie;
- Lipsa poftei de mâncare;
- Probleme la mers;
- Greață și vărsături.
Tratamentul encefalitei la copii depinde de simptome, vârstă și de starea generală de sănătate. Medicii vor încerca să reducă umflătura din zona capului, pentru a preveni complicațiile. Uneori, se recomandă medicamente pentru a stopa infecția și pentru a ține sub control convulsiile. În cazurile severe, copilul va necesita un ventilator pentru a respira. După revenirea acasă, cel mic va trebui să meargă periodic la control, pentru ca doctorul să se asigure că tratamentul dă rezultate.
Diagnosticarea encefalitei
Pentru stabilirea corectă a diagnosticului, medicul va realiza istoricul medical și va pune întrebări despre simptome și severitatea acestora. Examenul fizic va consta în verificarea reflexelor și prezența unor simptome precum confuzia, slăbiciunea musculară, gâtul rigid și dificultățile de vorbire.
De asemenea, vor fi necesare mai multe teste, pentru a determina tipul de encefalită și stadiul bolii, dar și pentru a exclude alte afecțiuni. Mai jos sunt principalele investigații recomandate în diagnosticarea encefalitei:
- Puncția lombară - în cadrul acestei proceduri, doctorul va introduce un ac în porțiunea inferioară a coloanei, pentru a colecta lichid spinal. Ulterior, proba va fi testată pentru semne de infecție; Testele de imagistică CT (computer tomograf) sau RMN (rezonanță magnetică) - aceste teste vor ajuta medicul să excludă alte afecțiuni care ar putea cauza simptomele; se pot exclude tumorile sau atacul vascular cerebral. De asemenea, anumite virusuri afectează zone specifice ale creierului. Prin testele CT/RMN, medicul va vedea ce părți din creier sunt afectate și va putea determina mai ușor despre ce formă de encefalită este vorba;
- Electroencefalograma (EEG) - pentru acest test, se folosesc mici electrozi, care se așază pe scalp, pentru a înregistra activitatea cerebrală. EEG-ul nu detectează virusul care a provocat encefalita, însă anumite detalii înregistrare pot indica neurologului cauza infecțioasă a simptomelor. În fazele târzii ale bolii, encefalita se manifestă prin convulsii și comă. EEG-ul este important pentru a determina ce zone din creier sunt afectate și ce unde cerebrale au loc în fiecare regiune;
- Testele de sânge - pot indica prezența unei infecții virale. Sunt folosite foarte rar pentru a diagnostica encefalita;
- Biopsie cerebrală - medicul va îndepărta o porțiune mică din țesutul cerebral, pentru a vedea dacă este infectat. Acest test este folosit rar, deoarece există un risc mare de complicații. Se folosește doar dacă medicii nu pot determina cauza encefalitei sau dacă tratamentul nu dă rezultate.
Tratamentul encefalitei
Tratamentul encefalitei are drept obiectiv ameliorarea simptomelor. În general, acesta este administrat sub supravegherea medicului, iar spitalizarea poate dura între câteva zile și câteva săptămâni sau chiar luni, pentru cazurile complexe. Totuși, descoperirea timpurie a bolii și administrarea tratamentului permit recuperarea completă. Tratamentul encefalitei include:
- Medicamente antivirale - sunt indicate pentru a scurta durata bolii, a preveni apariția complicațiilor și pentru a reduce riscul de recurență sau transmitere;
- Corticosteroizi - ajută la reducerea inflamației creierului, mai ales în cazul encefalitei secundare;
- Anticonvulsive - dacă este cazul;
- Tratamente pentru întărirea sistemului imunitar;
- Sedative - pentru a calma agitația și iritabilitatea;
- Paracetamol - pentru a reduce febra;
- Aciclovir - dacă apar simptome hepatice.
În lipsa tratamentului, se poate ajunge până la deces, iar pacienții care supraviețuiesc pot rămâne cu sechele neurologice și dizabilități fizice.
Recuperarea
Deși unii pacienți se recuperează complet după encefalită, cei mai mulți rămân cu probleme pe termen lung. Acestea pot include deficiențe de memorie, convulsii, schimbarea comportamentului sau a personalității, probleme de concentrare sau atenție, oboseală.
Recuperarea poate fi de lungă durată și poate stârni durere și frustrări. În general, recuperarea presupune apelarea la:
- Neuropsiholog specialist în leziuni cerebrale;
- Terapeut - pentru a face față problemelor cotidiene;
- Fizioterapeut - pentru recuperarea mobilității;
- Logoped - pentru depășirea problemelor de comunicare.
Prevenirea encefalitei
Cel mai simplu mod de a preveni encefalita virală este să îți iei măsuri de precauție pentru a evita expunerea la virusurile care provoacă boala. Cu alte cuvinte:
- Practică o bună igienă - spală-te pe mâini cu apă și săpun după toaletă, înainte de masă și după ce ai venit de afară;
- Evită să folosești la comun pahare, tacâmuri sau sticle;
- Învață-l pe cel mic obiceiuri de bună igienă și evitarea folosirii la comun a obiectelor personale, acasă și la școală;
- Vaccinează-te - asigură-te că ești cu vaccinurile la zi, înainte de a pleca în vacanță în zone cu risc de infecție;
- Protejează-te de țânțari și căpușe - poartă bluze cu mâneci lungi și pantaloni lungi. Aplică o cremă specială, pentru a ține la distanță țânțarii. Aplică insecticid pe haine, corturi și alte echipamente exterioare. Acoperă căruțul copilului cu o plasă anti-țânțari.
Evoluția encefalitei depinde de severitatea inflamației. În cazurile ușoare, inflamația trece în câteva zile. Pentru persoanele cu encefalită severă, simptomele pot persista câteva săptămâni sau chiar luni. Uneori, poate cauza sechele permanente. Recuperarea poate necesita terapie fizică, logopedie pentru recuperarea capacității de comunicare și psihoterapie, pentru a putea accepta schimbările de personalitate și comportament.
Sursa foto: Shutterstock
