Boala meningococică: transmitere, simptome, tratament și vaccinare
Boala meningococică invazivă este o afecțiune bacteriană acută determinată de Neisseria meningitidis cunoscută și ca meningococ. Aceasta implică 13 tipuri de bacterii, totuși, doar cinci sunt responsabili pentru boală (tipurile A, B, C, Y și W135). În Europa, în special, cele mai frecvente tipuri prezente includ tipurile B și C.
Între 10 și 15% dintre persoanele infectate cu boala meningococică vor deceda. Între 11 și 19% din supraviețuitori vor avea handicap pe termen lung, cum ar fi pierderea membrelor, surditate, leziuni ale sistemului nervos periferic sau leziuni ale creierului.
Principalele forme de manifestare ale bolii meningococice invazive (BMI) sunt meningita acută purulentă şi septicemia, cel mai frecvent fiind afectate persoanele cu imunitate deficitară din zonele aglomerate şi cu contacte strânse.
Boala meningococică apare pe tot parcursul anului, cu o incidenţă mai mare la sfârşitul iernii şi la începutul primăverii. Boala meningococică se manifestă la nivel mondial atât sub formă endemică, dar şi epidemică.
Formele generalizate ale infecţiei meningococice (meningită, meningococemie, meningoencefalită) se manifestă de obicei cu un debut acut brutal, cu febră la valori înalte ( 39-40ºC), vome repetate, cefalee pronunţată, hiperestezie cutanată, fotofobie, hiperacuzie. În formele grave apar convulsii, tulburări de conştiinţă, erupţii cutanate hemoragice (pete roşii întunecate pe piele) iniţial pe membrele inferioare şi pe fese.
La sugari, formele generalizate ale infecţiei date, pot debuta atipic, cu manifestări respiratorii sau digestive, uneori cu subfebrilitate, regurgitaţie, vomă, ţipăt inconsolabil, frecvent convulsii, fontanela anterioară bombată, dilatare a vaselor sanguine în zona temporală şi pectorală.
În unele cazuri forma generalizată a infecţiei meningococice evoluează fulgerător, în pofida tratamentului aplicat, cu deces precoce al persoanei.
Transmitere
Oamenii sunt singurul rezervor natural al meningococului. Aproximativ 10% din populaţie la nivel global este purtătoare asimptomatică a Neisseria meningitidis. Bacteria este transmisă de la persoană la persoană pe cale respiratorie, prin picături de salivă sau secreţii nazofaringiene. Bacteriile se ataşează şi se înmulţesc pe celulele mucoasei nazofaringiene. La mai puţin de 1% din persoanele colonizate, microorganismul pătrunde în celulele mucoasei şi intră în fluxul sanguin. Bacteriile se pot răspândi prin sânge la mai multe organe. La aproximativ 50% din persoanele cu bacteriemie, meningococul traversează bariera hematoencefalică, ajunge în lichidul cefalorahidian (LCR) şi provoacă meningita purulentă. Producerea acestei boli poate fi favorizată de o infecţie a căilor respiratorii superioare.
Toate persoanele infectate cu meningococi, indiferent de forma de manifestare clinică, sunt contagioase şi pot transmite infecția altor noi persoane din anturaj. Perioada de incubație a infecției meningococice variază între 2 - 10 zile. Boala poate să apară, în medie, la 7 zile după dobândirea stării de portaj.
Factorii de risc ai bolii meningococice includ: imunitate deficitară, aglomerație, fumat, factori genetici, infecții respiratorii virale, boli cronice.
Semne și simptome
Boala meningococică invazivă se prezintă sub forma unuia sau mai multor sindroame clinice: bacteriemie, sepsis, meningită sau pneumonie. Meningococemia trebuie suspectată în cazurile de sindroame febrile acute de cauză neprecizată, asociate cu rash petesial, cu sau fară leucocitoză; poate surveni fără extinderea la meninge.
Boala este caracterizată prin:
- apariție bruscă a febrei,
- cefalee intensă, grețuri cu/fară vărsături,
- redoare de ceafă
- erupție cutanată
- meningită
- purpura fulminans
- delir și comă
- septicemie
- deces
Diagnostic
Din cauza severităţii BMI se impune un diagnostic cât mai rapid. Izolarea şi identificarea N. meningitidis, prin cultură bacteriană şi prin metode moleculare, oferă diagnosticul de certitudine. Tratamentul trebuie administrat imediat după recoltarea probelor biologice, înainte de obţinerea rezultatelor de laborator.
Tratament și prevenire
Tratamentul trebuie început înainte de obţinerea rezultatelor de laborator şi imediat după recoltarea specimenelor clinice pentru efectuarea culturilor bacteriene. Terapia empirică va include antibiotice cu spectru larg de acţiune. După izolarea N. meningitidis şi realizarea antibiogramei, se continuă tratamentul ţintit pentru tulpina meningococică respectivă.
Vaccinul meningococic
Vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă pentru prevenirea BMI, mai ales în zonele cu prevalenţă crescută. În acest scop sunt disponibile vaccinuri meningococice conjugate şi recombinante. Mai multe ţări din Europa le-au introdus în programele naţionale de vaccinare. În România, vaccinarea antimeningococică este opţională. Pentru contacţii persoanelor bolnave se recomandă chimioprofilaxia antimicrobiană.
Vaccinarea antimeningococică este disponibilă pentru meningococul grup A, C, Y, W135. Imunitatea se instalează în medie după 10 zile de la vaccinare și durează 3 - 4 ani. Vaccinarea este recomandată cât mai rapid posibil dacă se cunoaște serogrupul și în maximum 10 zile de la izolarea în spital a bolnavului, paralel cu chimioprofilaxia.
