Aluminiu în urină

Aluminiul este prezent în mod natural oriunde în mediul înconjurător: în apă, aer (sub formă de pulberi fine), vegetale, dar şi în corpul uman (care conţine aproximativ 35 mg aluminiu pur). Aluminiul pătrunde în organism pe cale digestivă (din alimente şi apă), pe cale respiratorie sau pe cale sanguină în cazul tratamentului pentru insuficienţa renală prin hemodializă.

Surse de aluminiu: alimente (brânză, praf de copt, alimente congelate, legume marinate, băuturi), praf, cosmetice, medicamente. Unele alimente pot conţine aditivi alimentari pe bază de aluminiu. Hrana gătită în vase de aluminiu sau cu ustensile de aluminiu poate prelua ioni de metal, care pot avea astfel efecte nocive pentru starea de sănătate.

Nivelul aluminiului seric poate fi crescut la pacienţii cu proteze articulare metalice.

Pacienţii cu insuficienţă renală pierd abilitatea de eliminare a aluminiului, ceea ce duce la creşterea riscului de intoxicaţie cu aluminiu. În plus, la aceşti pacienţi, poate exista un aport crescut de aluminiu secundar medicamentelor administrate sau dializei. Încărcarea cu aluminiu a apei utilizate pentru dializă este unul dintre factorii care contribuie la creşterea aportului acestuia. În plus, procesul de dializă nu este foarte eficient în eliminarea aluminiului.

Simptomele intoxicaţiei cu aluminiu apar în condiţiile aportului cronic crescut sau a depozitării aluminiului (pacienţii dializaţi). Sunt afectate în principal trei organe: creierul (encefalopatie), sistemul osos (osteomalacie) şi sistemul hematopoietic (anemie hipocromă microcitară).

Indicaţii clinice

• monitorizarea expunerii la aluminiu
• monitorizarea toxicităţii aluminiului la pacienţii cu insuficienţă renală cronică, respectiv la pacienţii cu proteze articulare metalice.

Referinţele metodei de lucru