Pentru a adăuga o analiză în lista ta de analize apasă butonul [+] din dreptul analizei dorite.

Glutation liber

  • Sinonime
    GSH
  • Metoda
    Cromatografie lichidă de înaltă performanţă
  • Material uzual
    sânge integral EDTA
  • Transport (temp °C)
    2 - 8
  • Stabilitatea probei
    2 zile la 2-8°C, > 2 zile la -20°C
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    1/săptămână
188 lei

Despre analiză

Generalităţi

Glutationul este un tripeptid localizat intracelular, care are multiple funcţii fiziologice:

  • cofactor în reacţiile de izomerizare
  • esenţial pentru proliferarea celulară
  • forma de păstrare şi transport a cisteinei
  • reglarea apoptozei
  • apărarea faţă de radicalii liberi de oxigen
  • inactivarea xenobioticelor (prin conjugarea acestora la glutation de către glutation S-transferaze).

Semnificație clinică

Glutationul protejează celulele faţă de radicalii liberi de oxigen în doua moduri: reacţionează direct cu radicalii liberi în reacţii nonenzimatice şi acţionează ca un donor de electroni în reducerea peroxizilor, reacţie catalizată de glutation peroxidază, cu formarea de glutation disulfit (GSSG). Glutation disulfitul este redus apoi la glutation liber (GSH), sub acţiunea glutation reductazei.

Raportul GSH/GSSG poate fi utilizat ca marker al stresului oxidativ intracelular crescut. Într-un organism sănătos, 90% din glutationul din sânge se găseşte sub formă liberă, astfel încât raportul GSH/GSSG este în mod normal mai mare de 10/1.

O modificare a acestui raport în favoarea GSSG sugerează un nivel crescut de radicali liberi, fiind astfel un indicator al stresului oxidativ crescut. Alterări ale homeostaziei glutationului au fost descrise în multiple afecţiuni (forme de cancer, SIDA, diabet, boli neurodegenerative-boala Parkinson, boala Alzheimer). Alterări ale echilibrului GSH/GSSG, cu creşterea nivelului GSSG, pot să apară şi la oamenii în vârstă sănătoşi sau în timpul unui antrenament.

Alterările genetice ale metabolismului glutationului care duc la nivele scăzute ale GSH pot să determine anemie hemolitică şi simptome neurologice. Nivelul glutationului din sângele integral îl reflectă pe cel din ţesuturi mai puţin accesibile (inimă, ficat, rinichi, creier).

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru


Sus