Imunoglobulina G în urină

Imunoglobulinele sunt sintetizate de către plasmocite, ca răspuns imun umoral la contactul sistemului imun cu antigenele. Reacţia primară după contactul iniţial este de formare a anticorpilor din clasa IgM, urmaţi apoi de anticorpii din clasa IgG şi IgA.

Imunoglobulina G (IgG) reprezintă aproximativ 70-80 % din imunoglobulina din sânge. Anticorpii IgG constituie baza de protecţie pe termen lung împotriva microorganismelor. Anticorpii IgG specifici sunt produşi în timpul unei infecţii sau la expunerea iniţială, având evoluţie crescătoare timp de câteva săptămâni de la debut, scăzând apoi şi stabilizându-se. Organismul creează un „catalog” de anticorpi IgG, care pot fi reproduşi rapid ori de câte ori este expus la acelaşi antigen. La cei cu un sistem imunitar normal, organismul produce suficienţi anticorpi IgG pentru a preveni reinfectarea. Vaccinările folosesc acest proces reflex de producere de anticorpi pentru a preveni infecţiile iniţiale, prin expunerea persoanei la o versiune mai slabă a unui microorganism viu, sau la un antigen care stimulează recunoaşterea respectivului microorganism.

IgG este singura imunoglobulină care poate trece prin placentă. Anticorpii IgG ai mamei oferă fătului protecţie în timpul sarcinii şi în timpul primelor sale luni de viaţă.

Există patru subclase de IgG: IgG1, IgG2, IgG3 şi IgG4.

Semnificație clinică

Testul cantitativ pentru imunoglobuline G (IgG), este folosit pentru a detecta niveluri anormale IgG în urină.

Determinarea anticorpilor specifici IgG este utilă în evaluarea statusului unei infecţii: în infecţiile acute sunt prezenţi anticorpii IgM, în infecţiile cronice predomină anticorpii IgG.

Testele cantitative pentru imunoglobuline sunt cerute atunci când o persoană prezintă simptome ale deficitului de imunoglobulină, cum ar fi infecţii recurente - în special ale tractului respirator (sinusuri, plămâni şi urechi), sau ale tractului gastro-intestinal, şi/sau diaree cronică sau al tractului urinar.

Referinţele metodei de lucru