Imunoglobulina M

Imunoglobulinele sunt sintetizate de către plasmocite, ca răspuns imun umoral la contactul sistemului imun cu antigenele. Reacţia primară după contactul iniţial este de formare a anticorpilor din clasa IgM, urmaţi apoi de anticorpii din clasa IgG şi IgA. De aceea, determinarea anticorpilor specifici IgM este utilă în evaluarea statusului unei infecții: în infecţiile acute sunt prezenţi anticorpii IgM, în infecţiile cronice predomină anticorpii IgG.

Semnificație clinică

IgM este prima clasă de imunoglobuline sintetizate de către făt sau nou-născut. Anticorpii IgM nu traversează placenta. Determinarea IgM la nou-născut poate fi utilă în stabilirea prezenţei unei infecţii congenitale, prezența IgM sugerează infecţia congenitală. Un nou-născut cu anticorpi IgG a dobândit în mod pasiv anticorpi materni, care au traversat placenta. Determinarea cantitativă a imunoglobulinelor poate oferi informaţii importante despre statusul imun umoral.

Niveluri crescute al imunoglobulinelor poate să apară în proliferările Ig monoclonale sau policlonale: boli hepatice (hepatite, ciroze), infecţii acute şi cronice, boli autoimune, boli limfoproliferative.

Macroglobulinele produse în boală Waldenstrom sunt de tip IgM şi pot produce sindromul de hipervâscozitate.

O valoare de peste 2 g/dL de IgM monoclonal este un criteriu major de diagnostic al mielomului multiplu.

Sindromul de imunodeficienţă cu IgM crescut se caracterizează prin absența IgG şi IgA seric şi o creştere marcată a IgM. Un nivel crescut de IgM (împreună cu alte imunoglobuline) poate să apară în infecţii/inflamaţii.

IgM este crescut în mod caracteristic în ciroza biliară primară. Nivelul IgM va fi scăzut în hipogamaglobulinemia congenitală sau dobândită, asociată cu o frecvenţă crescută a infecţiilor recurente.

Referinţele metodei de lucru