Analizele mele: 0 Apăsați butonul pentru a adăuga analiza dorită în coș.

Lamotrigina

Lamotrigina - metode și materiale folosite

  • Metoda
    LC-MS / MS
  • Material uzual
    ser (fără gel separator)
  • Transport (temp. °C)
    2 - 8
  • Stabilitatea probei
    3 zile la 18-25 °C, 7 zile la 2-8°C, 3 luni la -20°C
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    2/săptămână
  • Observații

    Se recomandă ca recoltarea să se efectueze înaintea administrării unei noi doze sau la cel puțin 12 ore de la administrarea ultimei doze.

134 lei

Despre analiză - Lamotrigina

Generalităţi

Lamotrigina este un medicament antiepileptic. Epilepsia este o boală cerebrală cronică care se manifestă prin crize convulsive recurente determinate de o predispoziţie genetică sau de o leziune cerebrală. Crizele sunt provocate de descărcări electrice foarte intense, de scurtă durată, ale unui grup de celule nervoase (neuroni) din creier. Localizarea focarului epileptic (zona din creier unde au loc descărcările electrice), transmiterea descărcărilor la neuronii din jur şi durata acestora sunt factorii care determină tipul crizei, caracteristicile şi durata acesteia. Aceste crize au fost clasificate, fiecare necesitând tratament specific.

Medicamentele antiepileptice au rolul de a preveni apariţia crizelor, prin reducerea predispoziţiei creierului la crize. Succesul tratamentului cu antiepileptice constă în primul rând în complianţa pacientului, medicaţia trebuie luată la aceeaşi oră în conformitate cu schema optimă de tratament indicată de medic.

Semnificație clinică

Indicaţii pentru monitorizarea de rutină a nivelului medicaţiei antiepileptice:

  • pentru a determina dacă pacientul respectă schema terapeutică.
  • menţinerea concentraţiei medicamentoase într-un interval terapeutic. Se va evita supradozarea medicaţiei, care produce efecte secundare nedorite, cât şi subdozarea ei, care împiedică efectul terapeutic.
  • alte afecţiuni asociate şi/sau medicaţii pot influenţa nivelul seric de antiepileptice.
  • monitorizarea în cazul în care apar modificări ale dozajului unor medicamente: fenitoina, fenobarbitalul, carbamazepina şi primidona pot reduce nivelul de Lamotrigina în cazul co-medicaţiei.

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Descoperă toate articolele