Pentru a adăuga o analiză în lista ta de analize apasă butonul [+] din dreptul analizei dorite.

Orosomucoid (alfa 1 - acid glicoproteina)

  • Metoda
    Imunonefelometrie
  • Material uzual
    ser
  • Transport (temp °C)
    2 - 8
  • Stabilitatea probei
    7 zile la 2-8°C, 3 luni la -20°C (se congeleaza în maxim 24 de ore de la recoltare)
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    zilnic
56 lei

Despre analiză

Generalităţi

Alfa 1-Acid glicoproteină este o glicoproteină plasmatică cu un conţinut de carbohidraţi de aproximativ 40%. Fiind o proteină de fază acută, nivelul este crescut în infecţii şi în procesele inflamatorii acute şi cronice (boala Crohn). În aceste cazuri, o evaluare a afecţiunii pacientului se poate face prin determinarea alfa 1-acid glicoproteinei și a altor parametri, cum ar fi CRP. De asemenea, pacienţii cu traumatisme, arsuri sau tumori prezintă concentraţii crescute.

Pacienţii cu insuficienţă renală cronică prezintă concentraţii crescute ale alfa 1-acid glicoproteinei, fără diferenţe majore între pacienţii dializaţi şi nedializaţi. Concentraţii scăzute datorate afectării producţiei de alfa 1-acid glicoproteină se întâlnesc la pacienţii cu boli hepatice cronice. Concentraţii scăzute datorate excreţiei proteice crescute se asociază cu sindromul nefrotic. Nivelul mai scăzut de alfa 1-acid glicoproteină (în comparaţie cu bărbaţii) poate fi întâlnit la femeile însărcinate sau în cazul utilizării contraceptivelor orale.

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru

Pentru pacienți


Sus