Boala lupus. Tot ce trebuie să știi despre această suferință

Boala lupus este o afecțiune cronică, ce poate provoca inflamații și dureri în orice parte a corpului. Este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că o dereglare a sistemului imunitar, care în mod normal are rolul de a asigura protecție organismului, nu mai face diferența între celulele străine și cele proprii și atacă țesuturile sănătoase ale corpului. Lupusul nu este singura afecțiune autoimună de care pot suferi oamenii, dar este una dintre cele mai cunoscute.

Ce este lupusul

Numele bolii este lupus eritematos sistemic (LES) și datează de la începutul secolului al XX-lea. Termenul de sistemic înseamnă că afectează mai multe organe, patologia fiind diferită de la caz la caz. Eritematos vine din greacă și înseamnă roșu, de la iritațiile cutanate care apar în această boală. Termenul cel mai comun al bolii, lupus, este descrierea formei caracteristice pe care o are erupția care apare pe față, amintind de marcajele albe de pe capul unui lup. Ele seamănă cu un fluture.

Lupusul este o afecțiune gravă, care poate afecta pe oricine. Cel mai adesea este diagnosticat la femeile tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, și poate afecta diferite organe, dar în special pielea, articulațiile, sângele și vasele de sânge, rinichii și sistemul nervos central. Nu se cunoaște cauza care duce la apariția afecțiunii și nici nu poate fi vindecată, dar există terapii eficiente, care pot menține suferința sub control. Una dintre caracteristici o reprezintă perioadele acute, când toate simptomele și efectele bolii se intensifică, alternând cu intervalele de acalmie, când afecțiunea intră în remisie.

Cauzele LES

Nu există o dovadă certă a cauzelor care provoacă lupusul, dar pare o certitudine faptul că este vorba despre un cumul de factori. Se poate spune că există o serie de elemente care pot duce la apariția bolii:

• Componența genetică. Au fost identificate peste 50 de gene care sunt asociate lupusului. În plus, un istoric familial de lupus determină un risc mai mare pentru a dezvolta boala;
• Unele studii sugerează că un nivel hormonal anormal, cum ar fi cel crescut de estrogen, ar putea contribui la declanșarea bolii. Acest fapt poate fi o explicație pentru incidența crescută a bolii la femei;
• Unele infecții virale. Citomegalovirusul este considerat responsabil, fiind un virus din familia Herpesviridae. Foarte rar produce simptome, dar infecția poate fi confirmată de teste de laborator, care arată prezența anticorpilor. O altă cauză este infecția cu virusul Epstein-Barr, și el foarte răspândit și care face parte din familia virusurilor herpetice. Majoritatea oamenilor sunt contaminați cu acesta pe parcursul vieții. Simptomele apar rar, mai ales la persoanele tinere;
• Unele medicamente utilizate pe termen lung, cum ar fi hidralazina, procainamida și chinidina, au fost asociate cu provocarea unei forme de lupus cunoscute sub denumirea de lupus eritematos indus. De asemenea, pacienții care iau medicamente pentru afecțiuni cum ar fi artrita reumatoidă, boala inflamatorie a intestinului și spondilita anchilozantă pot dezvolta lupus eritematos indus. Uneori, antibioticele din spectrul tetraciclinei, utilizate pentru a trata acneea și rozaceea, pot provoca lupus indus;
• Fumatul, poluarea și stresul cronic sunt factori care pot declanșa boala.

Studiile arată că este foarte posibil ca bolnavii de lupus să nu aibă aceste cauze și, cu toate acestea, să dezvolte afecțiunea. Situația este considerată tipică pentru toate bolile autoimune.

Factori de risc

Se poate vorbi despre factori considerați de risc, care pot duce la declanșarea bolii:

• Sexul. Femeile au un risc mai mare de a dezvolta boala. Nouă din zece cazuri de lupus eritematos apar la femei. Dar, în cazul bărbaților care suferă de LES, boala poate avea forme severe;
• Vârsta. Deși lupusul poate apărea la orice vârstă, cel mai adesea este diagnosticat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani.

Simptome lupus

Simptomele apar treptat și timpuriu, deseori în perioada adolescenței, până undeva în jurul vârstei de 30 de ani. De regulă, simptomele se acutizează, pentru ca ulterior să intre în perioade de remisie, chiar și în absența unei terapii. Acesta este unul din motivele pentru care semnele inițiale ale bolii sunt uneori ignorate. Pe de altă parte, simptomele sunt comune, iar existența acestora nu duce la concluzia că boala este prezentă.

Simptomele precoce ale LES pot include:

• oboseală - unul dintre cele mai comune simptome ale lupusului;
• stare febrilă inexplicabilă, fără o cauză evidentă, în mod constant;
• pierderea și rărirea părului sunt unele dintre primele simptome pentru lupus - poate apărea o rărire a bărbii (la bărbați) și a sprâncenelor;
• eczeme, iritații cutanate - cea mai comună este o erupție sub formă de fluture, care apare pe nas și pe pomeții obrajilor. Circa jumătate dintre persoanele care dezvoltă boala au această erupție pe față, care apare brusc sau după expunerea la soare. LES provoacă și o sensibilitate crescută la soare;
• problemele pulmonare sunt una din manifestările severe ale bolii. Este vorba despre un cumul, de la inflamații pulmonare, până la dureri toracice, dificultăți de respirație, reducerea funcției respiratorii și atrofierea diafragmei;
• probleme renale - nefrită. Inflamația face dificilă funcția renală. De regulă, problemele renale apar la circa cinci ani după confirmarea LES. Simptomatologia renală este complexă și poate merge de la urină închisă la culoare, la urină cu sânge și dureri renale. Este esențială protejarea funcției renale în lupus, pentru că, în caz contrar, se poate instala insuficiența renală severă;
• articulații umflate, rigide, mai ales dimineața - afecțiunile articulare provocate de lupus nu cedează la tratamentele specifice;
• probleme gastrointestinale diverse: arsuri, reflux acid frecvent;
• probleme tiroidiene și boala tiroidiană autoimună, ceea ce duce la afectarea funcției cerebrale, a celei cardiace, hepatice și renale, în condițiile în care tiroida, prin hormonii săi, intervine în mecanismele fiziologice ale acestor organe. Un semn care trebuie luat în seamă este creșterea sau scăderea în greutate, fără existența unor alte cauze care să provoace aceste variații;
• gură și ochi uscați - LES provoacă disfuncționalități ale glandelor lacrimale și salivare.

Lista de simptome potențiale pe care le poate provoca lupusul eritematos este lungă. Alte simptome, care au o frecvență mai redusă, pot fi: ulcerații orale, ganglioni limfatici măriți, dureri musculare, dureri toracice, osteoporoză și depresie. Unele persoane bolnave pot manifesta anemie, amețeli și convulsii.

Tipuri de lupus

Sunt identificate, după formele de manifestare și momentul în care boala apare, patru tipuri de lupus.

Lupusul eritematos sistemic este cel mai frecvent tip, care afectează mai multe organe, cel mai des: rinichii, pielea, inima, sistemul nervos și plămânii. Formele de lupus eritematos sistemic pot varia, de la severe la ușoare. Unele simptome se pot agrava în timp și apoi pot intra în perioada de remisie.

Este forma cea mai severă, cu manifestări clinice multiple: febră, în 90% dintre cazuri, leziuni cutanate, în 85% dintre cazuri, tulburări ale sistemului nervos central, cu crize convulsive sau afectarea organică a creierului, psihoze, oboseală cronică, scădere în greutate, artrită şi artralgii în 80% dintre cazuri, dureri abdominale datorate arteritei și peritonitei sterile, hepatomegalie, miopatie, splenomegalie, limfadenopatie, afectare renală, nefropatie lupică sau cardiacă (pericardită în 20% dintre cazuri), hematologică (anemie, trombocitopenie, leucopenie cu limfopenie) şi pulmonară (pleurită).

Lupusul cutanat acut este adesea asociat cu boala lupusului sistemic, dar pot exista cazuri în care se manifestă exclusiv la nivelul pielii. Apare în circa 20% din situații.

Există mai multe forme de lupus eritematos cutanat:

• Lupusul cutanat - este, în general, limitat la piele. Poate provoca erupții cutanate și leziuni permanente care pot lăsa cicatrici. Există forme acute care determină erupții cutanate tipice pentru lupus, respectiv o erupție roșie pe obraji și nas;
• Lupus cutanat subacut - provoacă o erupție roșie, extinsă, cu aspect solzos pe corp. Aceste erupții nu lasă cicatrici și, deseori, apar în zonele de piele expuse la soare;
• Lupusul cronic - provoacă o erupție purpurie și poate genera decolorarea pielii, cicatrici și căderea părului.

Lupusul neonatal este o afecțiune extrem de rară și afectează sugarii ale căror mame au anumiți anticorpi autoimuni. Aceștia sunt transmiși de la mamă la făt prin placentă. Nu toate mamele care au acești anticorpi au simptome de lupus. De fapt, aproximativ 25% din femeile care aduc pe lume un copil cu lupus neonatal nu prezintă simptome de lupus. Cu toate acestea, se estimează că 50% din femeile care nasc copii cu lupus neonatal vor dezvolta forme de lupus în următorii ani.

Simptomele lupusului neonatal pot să dispară în câteva luni de la naștere, dar există și cazuri când pot fi identificate leziuni cardiace permanente. Lupusul neonatal se manifestă prin erupții cutanate, anemie și leucopenie (număr redus de celule albe în sânge), probleme hepatice.

Lupusul indus de medicamente - administrarea anumitor medicamente, pe bază de rețetă, poate duce la lupus indus. Denumit lupus eritematos indus de medicamente, se poate dezvolta prin utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente prescrise, de obicei, după câteva luni de terapie cu un medicament pentru unele afecțiuni (tuberculoză, infecții micotice), terapia anticonvulsivă, pentru aritmie, medicamente pentru hipertensiune arterială. Lupusul indus de medicamente dispare, de cele mai multe ori, în câteva săptămâni de la oprirea administrării medicamentelor care l-au determinat.

Cum este diagnosticat

Investigațiile specifice pot confirma diagnosticul de lupus eritematos sistemic, pus pe baza semnelor clinice de manifestare a bolii. Există anticorpi extrem de specifici, care apar pentru diferite forme de lupus, astfel că se poate stabili care sunt organele vitale care riscă să fie afectate de această boală autoimună.

Diagnosticul implică un examen clinic amănunțit și analiza simptomelor, dar și a antecedentelor familiale de lupus sau alte altor boli autoimune. Testele de sânge complexe confirmă și particularizează diagnosticul. Sunt necesare și analize de urină, care pot evidenția starea de sănătate renală. Medicul va efectua și investigații radiologice pentru a identifica eventuale leziuni pulmonare sau cardiace.

Se mai pot face biopsii cutanate și renale pentru a identifica exact gradul de afectare și tratamentul adecvat pentru fiecare organ în parte.

Tratament LES

Deși în acest moment nu există remedii pentru lupus, medicamentele care pot fi administrate în prezent au capacitatea de a gestiona bine simptomele acestei boli complexe și de a evita puseele acute ale bolii. Unul dintre secretele reușitei tratamentului pentru lupus eritematos este legătura constantă dintre pacient și medic, acesta din urmă putând interveni, prin medicație adecvată, în funcție de modul în care evoluează boala, cu atât mai mult cu cât este caracteristic pentru LES faptul că simptomele variază în timp. O parte importantă din tratamentul pentru lupus îl reprezintă stilul de viață.

Strategia terapeutică în lupus este una medicamentoasă și cutanată, locală, cu creme și loțiuni care țin sub control manifestările bolii la nivelul pielii, combinată cu eliminarea factorilor care pot agrava simptomele și asociată cu o dietă sănătoasă.

Astfel, evitarea expunerii la soare, renunțarea la fumat, o dietă sănătoasă, bogată în surse de vitamina D (pentru că sporește rezistența pielii la acțiunea razelor solare), dar și activitatea fizică regulată sunt o parte importantă a terapiei.

Citește și

Vitamina D: rol, beneficii, surse, simptomele deficitului

Medicația depinde de simptome și de gradul de afectare a organelor. Mai mult, tratamentul se poate schimba periodic, în funcție de evoluția bolii. Unele terapii trebuie strict supravegheate, pentru că, deși pot ameliora manifestările LES, pot avea efecte adverse importante.

Unele medicații frecvente în lupus sunt cele cu efect antiinflamator nesteroidian, medicamentele antimalarice care ameliorează simptomele lupusului, precum erupțiile cutanate, durerile articulare și oboseala, prevenind puseele bolii.

Terapia include și corticosteroizi, dar numai în cazurile absolut necesare, pentru că pot provoca reacții adverse, cum ar fi creșterea riscului de infecții și osteoporoză.

Medicamentele imunosupresoare utile în lupus sunt folosite doar în formele severe ale bolii sau când sunt afectate grav organe vitale. Acestea suprimă sistemul imunitar și se administrează sub stricta supraveghere medicală.

Dieta pentru lupus

Nu se poate vorbi despre o dietă în sine. Un stil alimentar echilibrat este util în orice afecțiune. Cu toate acestea, un aport natural de acizi grași omega-3, lactatele degresate, carbohidrații din cereale integrale și un consum corect de fructe și legume susțin terapia și pot îmbunătăți starea generală a bolnavilor.

Citește și

Acizii grași Omega 3: beneficii, surse alimentare și doză necesară

Alcoolul trebuie evitat, pentru că poate interacționa negativ cu multe medicamente. Se recomandă eliminarea din dietă a alimentelor bogate în sare și colesterol.

Întrebări frecvente despre lupus

Viața cu lupus poate fi una aproape normală, dacă se respectă medicația și sunt evitați factorii care pot agrava boala. În plus, monitorizarea evoluției bolii poate preveni agravarea suferințelor.

Există câteva întrebări frecvente despre LES.

1. Boala poate fi prevenită?

Lupus eritematos sistemic nu poate fi prevenit. În cazul în care există antecedente în familie sau copilul este născut din părinți care au lupus, trebuie evitate situaţiile care ar putea cauza declanşarea lupusului: expunerea la soare, unele infectii virale, stresul, dezechilibrele hormonale netratate şi anumite medicamente.

2. Lupusul se moștenește?

Boala poate apărea la mai mulți membri din aceeași familie. Copiii moştenesc de la părinţii lor factori genetici care pot predispune la dezvoltarea simptomelor lupusului. Dar nu toți copiii cu risc vor face boala.

3. Lupusul este o boala contagioasă?

Lupusul nu este contagios. Nu poate fi transmis de la om la om, nu se transmite prin contact cu o persoană care are lupus sau prin folosirea acelorași obiecte. Nu se transmite pe cale sexuală.

4. Care sunt principalele complicații ale lupusului?

Dincolo de riscul afectării unor organe, una dintre principalele complicații ale lupusului este depresia. Circa un sfert dintre persoanele cu lupus suferă de depresie. Acest risc suplimentar poate fi gestionat prin terapie adecvată și menținerea unui stil de viață sănătos. La aceasta se adaugă evitarea izolării și menținerea în limite normale a vieții.

Deși este o afecțiune care nu poate fi vindecată, lupusul permite o viață aproape normală celor care au această boală autoimună, datorită medicației și terapiilor asociate. Este vitală, pentru un prognostic și o evoluție bună, menținerea unei legături constante și a unei relații deschise cu medicul.

Sursa foto: shutterstock.com