Analize Diabet

Analize Diabet

DIABETUL – O PROBLEMĂ GLOBALĂ

  • OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) avertizează că până în anul 2030 numărul persoanelor cu diabet se va dubla.
  • 1 din 11 adulţi are diabet.
  • 1 din 2 adulţi cu diabet este nediagnosticat.
  • Diabetul este o cauză majoră de orbire, insuficienţă renală, atac de cord, accident vascular cerebral şi amputaţie a membrelor inferioare.
  • Dieta sănătoasă, activitate fizică regulată, menţinerea unei greutăţi corporale normale şi evitarea consumului de tutun sunt pentru diabetici modalităţi de prevenire sau amânare a apariţiei diabetului de tip 2.
  • Diabetul poate fi tratat, iar consecinţele sale pot fi evitate sau amânate cu dietă, activitate fizică, medicaţie şi teste medicale periodice. Milioane de oameni din întreaga lume au diabet sau cunosc pe cineva cu diabet.

Indiferent de tipul de diabet, despre diabet nu se poate spune ca este o boală vindecabilă. Cu toate acestea este o boală foarte tratabilă şi oricât de înfricoşătoare, enervantă şi frustrantă poate fi, persoanele cu diabet pot trăi o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită, în cazul în care valorile glucozei în sânge pot fi menținute în valori normale.

România se numără printre primele ţări din Europa în ceea ce priveşte incidenţa acestei boli, peste 2 milioane de români suferind de această afecţiune.

Ce este diabetul?

Diabetul zaharat este un sindrom complex, o boală cronică, progresivă, caracterizată prin niveluri crescute ale glucozei în sânge. În mod normal, pancreasul (organ situat în cavitatea abdominală, între stomac şi splină, acoperit parţial de stomac) produce insulina care permite celulelor corpului să absoarbă glucoză, pentru a fi folosită ca principală sursă de energie. Diabetul apare atunci când corpul nu este capabil să producă destulă insulină sau chiar deloc ori nu poate folosi insulina pe care o produce aşa cum ar trebui, ceea ce determină un nivel crescut de glucoză în sânge, cunoscut sub numele de hiperglicemie.

Diabetul este o boală în cadrul căreia organismul nu poate folosi glucidele din alimentaţie. Glucoza, principalul glucid (zahăr) care se găseşte în sânge, provine din alimentaţia zilnică, dar poate fi sintetizată şi în ficat şi în muşchi. În mod normal, concentraţia sanguină a glucozei variază pe parcursul zilei, creşte după masă şi revine la normal în următoarele 2 ore.

Glucoza este vitală pentru sănătatea dvs, deoarece este o importantă sursă de energie pentru celule. Este şi principala sursă de combustibil a creierului nostru.

Glucoza din sânge reprezintă principalul carburant necesar acoperirii cheltuielilor energetice ale organismului însă, pentru a putea fi utilizată, ea trebuie să pătrundă în celule. Acest lucru se face cu ajutorul insulinei (hormonul secretat de pancreas) care, facilitând intrarea glucozei în celule, în special în ficat, muşchi şi ţesut adipos, scade cantitatea de glucoză în sânge şi astfel menţine nivelul glucozei în limite normale.

Tipuri de diabet:

Diabetul de tip 2 reprezintă cea mai frecventă formă de diabet, însă există, de fapt trei tipuri principale de diabet.

Diabet de tip 1

Cunoscut anterior ca şi diabet insulino-dependent sau diabet juvenil, este caracterizat prin deficit total de insulină şi necesită administare zilnică de insulină pentru a ţine sub control nivelul de glucoză din sânge. Boala debutează de obicei la copii sau la adulţii tineri.C auzele precise ale diabetului de tip 1 sunt încă necunoscute.

Diabet de tip 2

Numit şi diabet non-insulinodependent, este cea mai frecventă formă de diabet, peste 90 % din toate cazurile de diabet zaharat fiind de fapt de tip 2. Persoanele cu diabet de tip 2 nu răspund cum trebuie la insulină. Corpul lor poate produce insulină însă, devine foarte rezistent, astfel încât insulina este ineficientă. În timp, nivelul de insulină poate deveni insuficient.

În ambele tipuri de diabet, deoarece glucoza nu poate intra în celule, începe să se acumuleze în sânge şi prea multă glucoză în sânge provoacă o mulţime de probleme. Pentru început duce la simptomele diabetului.

Diabet gestațional

Numit şi diabet de sarcină, este o condiţie temporară care apare la femeile însărcinate, ca rezultat al modificărilor hormonale care pot favoriza rezistenţa la insulină. O bună ţinere sub control al nivelului de glucoză din sânge în timpul sarcinii este important, deoarece mamele cu un nivel crescut de zahăr în sânge sunt expuse unui risc mai mare pentru accidente obstetricale.

Femeile cu diabet gestațional adesea nu prezintă nici un simptom, de aceea este foarte important pentru femeile însărcinate să fie testate la momentul potrivit în timpul sarcinii.

Simptomele diabetului

  • Urinare frecventă
  • Sete excesivă
  • Foame intensă – chiar şi la scurt timp după o masă
  • Oboseală prelungită
  • Vedere neclară
  • Răni sau tăieturi care se vindecă greu
  • Infecţii repetate
  • Scădere în greutate
  • Durere, amorţeală sau furnicături în mâini/picioare

De obicei, persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au simptome atât de uşoare încât trec neobservate, motiv pentru care boala este depistată abia în momentul diagnosticării unei complicaţii cronice.

Depistarea precoce şi tratamentul diabetului poate scădea riscul de a dezvolta complicaţiile diabetului.

Nivelurile ridicate de glucoză, pe o perioadă lungă de timp, pot deteriora grav inima, ochii, picioarele şi rinichii. În timp, nivelul crescut de glucoză din sânge poate crea daune corpului şi poate duce la apariţia unor complicaţii invalidante şi care pot ameninţa viaţa.

Analize medicale de laborator - diabet

În multe cazuri diabetul este diagnosticat destul de târziu, pentru că bolnavii nu cunosc simptomele acestei boli şi le trec cu vederea astfel că prezenţa la medic este frecvent amânată, iar boala continuă să avanseze. Diabetul este diagnosticat extrem de uşor, printr-o banală analiză de sânge, care indică nivelul de zahăr din sânge (glicemia).

Printre analizele folosite pentru depistarea diabetului zaharat sunt:

  • glicemia (nivelul de glucoză în sânge)
  • glicozuria (nivelul de glucoză în urină)
  • testul de toleranţă la glucoză oral (hiperglicemie provocată - metoda prin care se permite diagnosticarea unui diabet cu valori glicemice la limită)
  • hemoglobina glicozilată/glicată (media glicemiilor pe ultimele 3 luni exprimată în procente)

Bibliografie:

  1. WHO Global report on diabetes 2016
  2. WHO Diabetes
  3. IDH Diabetes Atlas – 8th edition
  4. WHO Global health risks: mortality and burden of disease attributable to selected major risks.
  5. Diabetes UK website. Diabetes – the basics.
  6. American Diabetes Association’s New Clinical Practice Recommendations Promote A1C as Diagnostic Test for Diabetes.
  7. American Diabetes Association – Diabetes Symptoms

Articole și noutăți

  • Astenia de primăvară: ce este, de ce apare și cum se gestionează

    Astenia de primăvară: ce este, de ce apare și cum se gestionează

    Primăvara aduce multă vitalitate în natură. La o primă vedere, este anotimpul în care ar trebui să fim plini de energie și gata să petrecem mai mult timp afară. Cu toate acestea, pentru anumite persoane, trecerea la temperaturi mai calde și zile mai lungi poate aduce cu sine și o senzație de letargi...
  • Bronșita: tipuri, simptome, diagnostic și tratament

    Bronșita: tipuri, simptome, diagnostic și tratament

    Bronșita este o afecțiune respiratorie comună ce inflamează tuburile bronșice și se manifestă prin tuse productivă. Aceasta afectează anual milioane de oameni și, deși de cele mai multe ori are forme ușoare, se poate transforma și într-o condiție serioasă care necesită atenție medicală. În funcție d...
  • Alergiile: cauze, manifestări, ce simptome au, testare și cum le tratezi

    Alergiile: cauze, manifestări, ce simptome au, testare și cum le tratezi

    Alergiile sunt reacții exagerate ale organismului, ca urmare a intrării în contact cu anumite substanțe din mediul înconjurător. Sistemul imunitar al persoanelor predispuse la alergii tratează aceste substanțe ca fiind străine, astfel că acționează împotriva lor și declanșează un răspuns imun. Acest...
  • Exsudatul faringian - metoda standard de diagnostic pentru faringita streptococică

    Exsudatul faringian - metoda standard de diagnostic pentru faringita streptococică

    Un procent de 70% dintre infecţiile faringiene sunt de etiologie (origine) virală, virusurile implicate fiind rhinovirusurile (în special la adulţi), adenovirusurile, virusul Herpes simplex 1, virusurile Coxsackie A (mai ales la copii), virusurile gripale și paragripale.

    Faringitele bacteriene sunt...
  • Pregătirea copiilor pentru analizele medicale de laborator

    Pregătirea copiilor pentru analizele medicale de laborator

    Pregătirea unui copil pentru analizele medicale de laborator poate fi o adevărată provocare. De la metodele de convingere a acestuia să coopereze și până la controlul nutriției copilului cu 24 ore înainte de recoltare, părinții trebuie să fie vigilenți și informați asupra detaliilor de care să țină ...
  • Cardiopatia ischemică: factori de risc, diagnostic, tratament

    Cardiopatia ischemică: factori de risc, diagnostic, tratament

    Cardiopatia ischemică este una dintre cele mai răspândite forme de cardiopatii, fiind definită de problemele mușchiului inimii, miocardul. În cardiopatia ischemică, inima are dificultăți în pomparea sângelui, deoarece principala „pompă” a inimii, ventriculul stâng, este mărit, dilatat sau slăbit. ...
  • Varicela: Cauze, simptome, trasmitere, tratament si prevenire

    Varicela: Cauze, simptome, trasmitere, tratament si prevenire

    Varicela, cunoscută popular sub denumirea de „vărsat de vânt”, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei, fiind cauzată de același virus care provoacă apariția Zonei Zoster. Varicela este o boala contagioasă, care necesită tratament corespunzător și care poate fi prevenită, astfel înc...
  • Totul despre oreion: diagnostic, tratament, complicatii

    Totul despre oreion: diagnostic, tratament, complicatii

    Oreionul sau parotida epidermică este o boală contagioasă, manifestată frecvent prin mărirea glandelor salivare parotide, aflate în apropierea urechilor. Afectează mai ales copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani, însă poate apărea și la adulți; în cazuri rare, afectează și copiii de 1-2 ani....
Vezi toate articolele

Întrebări frecvente

  • Care este diferența dintre un laborator Bioclinica și un centru de recoltare Bioclinica?

  • În cât timp se eliberează buletinele de rezultate pentru analize?

  • Pot ridica un buletin de analize care nu este al meu?