Anticorpi anti Taenia solium IgG

Taenia solium este un vierme segmentat din clasa Cestoda, care prezintă un scolex (organ de fixare) cu patru ventuze, un gât (regiunea de creştere şi proliferare) care generează proglote şi o strobilă (lanţ de proglote) alcătuită din aproximativ 900 de proglote (segmente) de forme diferite, în funcţie de vârstă.

Dacă este înghiţit de gazda intermediară susceptibilă, de obicei porcul, oul își continuă dezvoltarea, transformându-se într-o larvă (cisticercul), care în decurs de trei săptămâni devine complet dezvoltat şi infectant pentru om. Atunci când omul digeră carnea de porc parazitată cu cisticerci, scolexul evaginează (sub acţiunea sucului gastric) şi se fixează de mucoasa intestinală, gâtul creşte şi generează proglote crescând într-un ritm de 7 cm/zi, astfel încât ajunge la maturitate în două luni, când proglotele bătrâne pline cu ouă se detaşează şi se elimină prin materiile fecale de unde fie sunt înghiţite de porc, fie direct de om (cisticercoza umană).

Cisticercoza umană este o boală provocată de prezenţa în organismul uman a formei larvare a unei tenii, care de cele mai multe ori este Taenia solium.

• înghiţirea ouălor de tenie existente pe legumele şi fructele irigate cu ape poluate cu fecale umane
• autoinfectare exogenă, atunci când un purtător de Taenia solium, vehiculează ouăle fie direct cu mâinile, fie indirect prin intermediul alimentelor
• reinfectare endogenă, atunci când proglotele sunt regurgitate din duoden în stomac prin reflux duodeno-gastric, ouăle fiind eliberate sub acţiunea sucului gastric pătrund în circulaţie şi se localizează cu precădere în ochi, creier și mușchi
• în mod excepţional, omul se poate infecta cu embrioforii unor tenii care au drept gazde definitive alte animale (câini, vulpi).

Leziunile produse de larvele de Taenia solium depind de ţesutul în care se stabilesc și de numărul lor.

• sistem nervos central
• musculatură (adesea asimptomatic)
• țesut subcutanat
• ochi
• pulmonar
• cord
• ficat.

Sunt consecinţa acţiunilor toxice, mecanice, şi alergizante ale cisticercilor şi ale leziunilor produse de aceştia. Semnele clinice de debut sunt determinate de localizarea cisticercilor şi de leziunile produse. În majoritatea cazurilor debutează cu crize epileptice și fenomene de hipertensiune intracraniană, dar şi prin sindrom meningeal, tulburări psihice, deficit motor, tulburări de tonus, cefalee.

În perioada de stare domină manifestările paroxistice, determinând evoluţia şi prognosticul bolii.

Semnificație clinică

Diagnosticul serologic prin metode imunoenzimatice are o valoare deosebită în cisticercoză. Anticorpii anti Taenia solium elaboraţi de organism faţă de antigenele parazitare pot fi decelați în ser. Stadiul evolutiv al cisticercilor poate influenţa valoarea reacțiilor imunologice. În faza incipientă a infecţiei reacţiile imunologice pot fi negative, cisticercoza recentă corespunde unui titru crescut de anticorpi, în timp ce în faza tardivă (calcifierea cisticercilor), titrul de anticorpi scade până la dispariţie.

După administrarea tratamentului, eliberarea antigenelor parazitare poate determină o creștere a titrului de anticorpi anti Taenia solium.

Referințele metodei de lucru