Anticorpi anti Toxoplasma gondii IgM

Toxoplasma gondii este un parazit, protozoar intracelular, care face parte din clasa Sporozoare. La om infecţia poate fi transmisă transplacentar sau poate fi dobândită prin consumul de carne infectată cu chisturi sau prin oochisturile excretate de pisică. Toxoplasma gondii pătrunde activ în orice celulă nucleată, în care se înmulţeşte. Sunt afectaţi muşchii scheletici, ganglionii limfatici, miocardul, encefalul, retină şi placenta.

1. Stadiul I (faza acută) - toxoplasmoza primară (10-14 zile): începe din momentul infectării şi durează până se atinge un nivel semnificativ de imunitate; se caracterizează prin prezența parazitului în sânge şi prin prezența anticorpilor serici.
2. Stadiul II (faza subacută) - toxoplasmoza secundară - se caracterizează prin prezența unui răspuns imun eficient: anticorpii serici se menţin în titru ridicat, cu dispariţia parazitului din circulaţie şi din majoritatea organelor; paraziții care au pătruns în celulele nefagocitare persistă într-o formă latentă, cu formarea de chisturi.
3. Stadiul III (faza cronică) - se caracterizează prin prezența chisturilor tisulare în diferite organe, unde persistă pe toată durata vieţii gazdei, conferindu-i o protecție totală şi durabilă la reinfecţie. Nivelul anticorpilor circulanţi scade progresiv până la valori joase, care persistă toată viaţa.

Caracterul latent nu exclude posibilitatea de activare a infecţiei la persoanele care suferă la un moment dat o compromitere majoră a capacităţii de apărare imună. La persoanele imunocompetente, infecţia evoluează de cele mai multe ori asimptomatic. În cazul în care sunt prezente, simptomele variază ca şi gravitate în funcţie de starea sistemului imun al gazdei. La organismele competente imunologic, toxoplasmoza se poate manifesta prin febră, cefalee, mialgii, artralgii, limfadenopatie, manifestări cutanate (purpură, urticarie, macule, papule, eritem multiform), manifestări oculare (corioretinită). În cazul persoanelor imunodeprimate, infecţia poate avea consecinţe severe. Astfel, infecţia primară determină toxoplasmoza diseminată, cu febră, frisoane, hepatită, miocardită, meningoencefalită.

În cazul reactivării unei infecţii latente, ca urmare a scăderii imunităţii, tabloul clinic depinde de localizarea chisturilor care s-au rupt şi de intensitatea răspunsului inflamator.

Transmiterea transplacentară are loc în cazul unei infecţii primare acute a mamei. Astfel, pacientele seronegative prezintă riscul de a se infecta în timpul sarcinii și de a transmite infecţia pe cale transplacentară. Riscul transmiterii infecţiei la făt depinde de o serie de factori: virulența parazitului, mărimea inoculului iniţial, răspunsul imun al pacientei şi momentul infectării. În cursul primului trimestru de sarcină, infecţia fetală este rară, dar gravă; în trimestrul al treilea este mai frecventă, dar benignă, în timp ce în trimestrul al doilea caracteristicile sunt intermediare.

Formele grave sunt determinate de:

• Infecții neonatale severe cu afectare pluriviscerală (sindrom hemoragic, icter, hepatosplenomegalie, encefalopatii)
• Sechele neevolutive, cu hidro-/microcefalie, calcificări intracraniene, corioretinite.

Formele atenuate se caracterizează prin: manifestări oculare (microftalmie, strabism, corioretinită), neurologice (hipotonie, somnolență tranzitorie), hepatice (icter la câteva săptămâni).

Anticorpii anti Toxoplasma gondii IgM apar după aproximativ 2 săptămâni de la momentul infectant, ating concentraţia maximă după 4 săptămâni, apoi scad. Anticorpii de tip IgM pot persista o perioadă de peste un an (până la 18 luni) după infecţia acută.

Anticorpii anti Toxoplasma gondii IgG ating concentraţia maximă după 1-2 luni post-infecție şi rămân detectabili o perioadă nedefinită. Prezenţa anticorpilor de tip IgG sugerează existenţa unei infecţii, dar nu poate face diferențierea între o infecţie recentă, respectiv o infecţie din trecut.

În cazul probelor pozitive IgM şi IgG, pentru a se putea face diferenţierea între o infecţie recentă şi o infecţie mai veche, se recomandă determinarea indexului de aviditate: o aviditate înaltă este un indicator al unei infecţii primare care a debutat în urmă cu mai mult de patru luni. O aviditate scăzută nu poate fi utilizată pentru diagnosticul toxoplasmozei. În acest caz se recomandă obținerea unei noi probe după un interval de 3 săptămâni şi testarea anticorpilor anti Toxoplasma gondii IgM şi IgG.

În cazul în care doar anticorpii specifici de tip IgM sunt prezenţi, se recomandă obținerea unei noi probe după un interval de 2-3 săptămâni şi testarea anticorpilor anti Toxoplasma gondii IgM şi IgG, pentru urmărirea seroconversiei.

Referințele metodei de lucru