Pentru a adăuga o analiză în lista ta de analize apasă butonul [+] din dreptul analizei dorite.

Anticorpi anti virus Epstein Barr VCA IgG - calitativ

  • Sinonime
    EBV
  • Metoda
    Chemiluminescent Microparticle Immunoassay (CMIA)
  • Material uzual
    ser
  • Transport (temp °C)
    2 - 8
  • Cantitate minimă
    1 ml
  • Frecvența
    zilnic
58 lei

Despre analiză

Generalități

Virusul Epstein-Barr (EBV) reprezintă agentul etiologic al mononucleozei infecțioase (MI) și este implicat în limfomul Burkitt, cancerul nazofaringian și sindromul limfoproliferativ cu transmitere legată de cromozomul X (XLP, sindromul Duncan). EBV este un herpes virus patogen pentru om. Deoarece răspândirea sa este ubicuitară, infectează aproape 95% din populația mondială până la vârsta adultă.

Mod de transmitere

Calea de transmitere majoră a EBV este cea orală. Replicarea EBV se produce în epiteliul orofaringian și conduce la eliberarea de virioni din limfocitele B infectate, urmată de trecerea particulelor infectante în salivă. Primo infecția cu EBV intervenită în copilărie este adeseori asimptomatică. Contractarea virusului pe durata adolescenței și a perioadei adulte provoacă apariția MI la majoritatea persoanelor. După primo infecție, EBV rămâne latent pe toată durata vieții. În cazul MI, perioada de incubaţie este de 4-6 săptămâni.

Semnificații clinice

Diagnosticul MI se bazează pe manifestările clinice (dureri în gât, febră, limfadenopatie și stare generală alterată) asociat cu date hematologice de limfocitoză și date serologice ale prezenței anticorpilor heterofili și/sau anticorpilor îndreptați împotriva proteinelor specifice ale EBV. Manifestări clinice similare cu cele ale MI pot fi, de asemenea, induse de o serie de alți agenți infecțioși patogenici, cum sunt CMV, Toxoplasma gondii, virusurile hepatice, virusul imunodeficienței umane (HIV) etc. Adeseori, până la identificarea agentului etiologic specific, este utilizat termenul de sindrom mononucleozic.

Indicații clinice

Confirmarea unui diagnostic de MI acută cu EBV este dată, în general, de un rezultat pozitiv al testului pentru anticorpi heterofili. Pe de altă parte, diagnosticul ridică dificultăți atunci când testul pentru anticorpi heterofili este negativ sau atunci când manifestările clinice sunt atipice. La aceste persoane, diagnosticul de MI poate fi confirmat prin identificarea anticorpilor îndreptați împotriva antigenelor proteice specifice ale EBV, care includ antigenul capsidei virale (VCA) și antigenul precoce difuz [EA(D)].

O infecție primară curentă cu EBV este definită serologic de apariția precoce a IgM circulante anti-VCA, urmată de scăderea lor până la un nivel nedetectabil. Aproape în același timp, apare o creștere a IgG anti-VCA. Cei mai mulți (> 80%) dintre pacienții simptomatici cu MI prezintă un nivel al anticorpilor IgG anti-VCA apropiate de nivelul maxim, la prima examinare.

Semnificație clinică

De obicei, anticorpii IgM anti-VCA dispar în două până la trei luni de la instalarea bolii, în timp ce anticorpii IgG persistă pe timp nedefinit la persoanele normale. Un rezultat pozitiv indică expunerea la EBV; în acest caz vor fi determinați ac.anti VCA IgM și ac.anti EBNA IgG, pentru a face o evaluare a fazei în care se află infecția (infecție acută, în convalescență sau în antecedente). Un rezultat negativ exclude, in general, o expunere la EBV. Totuși el nu exclude prezența unei infecții acute, în cazul în care recoltarea s-a făcut prea devreme în cursul fazei acute, înainte ca ac. anti VCA IgG să devină detectabili. În cazul în care există suspiciunea de infecție, se recomandă recoltarea unei noi probe după 10-14 zile. O creștere a nivelului IgG anti-VCA indică un stadiu acut al infecției.

Bibliografie

Referinţele metodei de lucru


Sus