Sau caută după cuvinte cheie
...ă în lunile iulie și august sunt planificate cele mai multe nunţi? De aceea, ne-am gândit să vă sărim în ajutor şi să facem o listă scurtă şi utilă a modului în care puteţi obține un certificat medical prenupțial și ce analize medicale sunt necesare pentru cununia civilă și pentru căsătorie. Începând cu 1 martie 2025, toate actele de stare civilă, inclusiv certificatele medicale prenuptiale, sunt gestionate și în format electronic la nivel național. Ofițerii de stare civilă completează primul exemplar pe calculator, iar varianta pe hârtie rămâne doar pentru arhivă. Pentru cuplurile din diasp...
...nţinutul total de zinc al organismului unui adult este de 2-3 g. Aproximativ 60 % se găseşte în muşchii scheletici, 30 % în oase, 5 % în ficat și piele. La nivel sanguin se găseşte doar 1 % din cantitatea totală de zinc (85 % în eritrocite). Sursa principală de zinc o reprezintă alimentele (carne, crustacee, cereale, legume). Absorbţia zincului se realizează la nivelul intestinului subţire, iar excreția la nivelul tractului digestiv, urogenital, a glandelor mamare şi prin transpirație. Este un constituent esenţial al complexelor enzimatice şi metalo-enzimatice, având un rol important în meta...
... de proteina spike trimerică nativă a SARS CoV-2. Este un test serologic de generația a II-a util atât în diagnosticul COVID-19 cât și în evaluarea statusului imun al pacienților infectați cu SARS-CoV-2 sau vaccinați împotriva virusului. Testul utilizează ca antigen o glicoproteină recombinantă: TRIMERIC SARS-CoV-2. Glicoproteina trimerică spike (S) este o proteină virală de fuziune de clasă I situată în învelișul extern al virionului și joacă un rol critic în infecția virală prin recunoașterea receptorilor celulei gazdă și medierea fuziunii dintre virus și membrana celulară. Glicoproteina s...
Generalități Elastaza pancreatică este o enzimă proteolitică specifică pancreasului, o endopeptidază care scindează legătura peptidică din capătul COOH al aminoacizilor alifatici nearomatici (alanină, valină, glicină). Elastaza pancreatică este secretată ca proelastază și activată de tripsină. Ea a fost descoperită de Mallory şi Travis în 1975 și denumită inițial protează. Ulterior Langman a redenumit-o elastază. Elastaza pancreatică are o mică variabilitate individuală, specificitate și sensibilitate crescute în insuficiența pancreatică exocrină. Indicații clinice insuficiență pancreatică ...
... posibilitatea provocării unor infecţii recurente sau a transmiterii la alte persoane. Aproximativ 1-3 % dintre femei sunt infectate în timpul sarcinii, iar în unul din două cazuri infecția este transmisă fătului. Infecţia este cel mai adesea asimptomatică, dar în aproximativ 5 % din cazuri, consecinţele pot fi grave: hepatosplenomegalie, hidrocefalie, microcefalie, prematuritate, deces. Chiar şi în cazurile de infecţie asimptomatică, aproximativ 10 % din nou-născuți prezintă tulburări neurosenzoriale ulterioare, cum ar fi surditate sau orbire (totală sau parţială). Semne și simptome Majori...
Generalităţi Glucoza este principala formă sub care sunt absorbiţi, utilizaţi, dar şi depozitaţi carbohidraţii în organismele vii. Glucoza sanguină poate avea diferite origini: Alimentație (prin digestie/absorbţie intestinală) Prin alimentaţia normală ajung zilnic în tubul digestiv aproximativ 500 g glucide, sub formă de polizaharide (amidon, glicogen), dizaharide (zaharoză, maltoză, lactoză) şi monozaharide (glucoză, fructoză, manoză, pentoze). Glicogenogeneza/glicogenoliza Glicogenul este o formă polimerizată de stocare a glucozei, rapid mobilizabilă la nevoie. Ficatul poate depoz...
...e locală, paracrină, asupra gonadelor. Inhibina B este produsă de celulele Sertoli testiculare la bărbați și de celulele granuloase ovariene la femei. Rolul său principal constă în reglarea gametogenezei prin mecanisme de feed-back asupra secreţiei de FSH. Faza foliculară: Inhibina B este produsă în principal de foliculii ovarieni mici aflaţi în dezvoltare. În faza foliculară precoce nivelul inhibinei B creşte şi atinge un varf fin mijlocul acesteia (odată cu începerea scăderii nivelului de FSH), după care scade în faza foliculară tardivă. Faza ovulatorie: Concentraţiile ating un vârf de ...
Generalități SteatoScreen , este un test precis de identificare şi evaluare a nivelului principalelor afecţiuni hepatice (steatoza şi fibroza hepatică), totul printr-o simplă analiză de sânge. SteatoScreen se adresează populaţiei generale, expusă la factori de risc metabolici - diabet, exces ponderal, hipertensiune arterială, colesterol, valoare crescută de trigliceride - cât și la consumul excesiv de alcool. SteatoScreen: depistează principalele afecțiuni hepatice: steatoza și fibroza; depistează leziunile potențial evolutive către ciroză chiar și la subiecți aparent sănătoși cu profi...
...beta-hemolitic de grup A Faringita streptococică este o boală acută care debutează cu dureri de gât, febră, mialgii (dureri musculare), cefalee (durere de cap), odinofagie (durere la înghițire). Cum se transmite infecția? Cele mai importante moduri de transmitere sunt pe cale respiratorie, prin contactul cu picăturile Pflügge (eliminate în timpul strănutului, tușitului, vorbitului etc.), prin contactul mâinilor cu secreţiile nazale, contact tegumentar cu leziunile de impetigo sau consumul de alimente sau băuturi cu nerespectarea regulilor de igienă (utilizarea tacâmurilor sau veselei folosi...
Generalităţi Lipaza este o enzimă secretată de pancreas în duoden, cu rol în degradarea trigliceridelor în acizi graşi. La fel ca şi în cazul amilazei, lipaza este eliberată în circulaţia sanguină în urma lezării celulelor acinare pancreatice. Valoarea clinică Lipaza este un marker important pentru diagnosticul şi monitorizarea tratamentului bolilor pancreatice. În pancreatita acută, nivelul lipazei serice creşte la 24-48 de ore de la debutul bolii şi rămâne crescut 5-7 zile. Deoarece nivelul său creşte mai târziu şi rămâne crescut o perioadă mai lungă în comparaţie cu amilaza, lipaza seric...
Examen sumar de urină Ce este examenul sumar de urină? Urina este un produs biologic care joacă un rol important în diagnosticul clinic, fiind obținută prin procedee neinvazive. Examenul de urină poate oferi informații importante pentru diagnosticarea unor afecțiuni metabolice sau renale. Cum se recoltează urina? Obținerea unor rezultate de laborator de calitate presupune recoltarea corectă a produselor biologice și transportul adecvat al acestora. Examenul sumar de urină necesită recoltarea primei urini de dimineață (jetul mijlociu), deoarece aceasta este mai concentrată decât urina emi...
Sifilis - generalități, analize medicale Ce este sifilisul? Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală determinată de infecția cu bacteria Treponema pallidum care poate determina complicații severe în cazul în care nu este administrat tratamentul adecvat. Cum se transmite sifilisul? Modul de transmitere este prin contact sexual neprotejat (vaginal, oral, anal) sau prin contact direct cu leziunea deschisă (șancru) sau cu alte tipuri de leziuni care apar deobicei în stadiul secundar al bolii și de la mamă la făt (pe durata sarcinii sau al nașterii). Cum se manifestă sifilisul? Sifilisul...
...rea unei bone În ultimii zece ani, pe fundalul creşterii ritmului de lucru pentru un anumit segment al populaţiei - tinerii, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, angajaţi mai ales în sectorul terţiar (servicii), natalitatea a avut de suferit, familiile se rezumă la trei membrii (dacă au copii) iar obiceiurile lor sunt considerabil diferite de cele ale generaţiei precedente. De exemplu, dacă în urmă cu 25-30 de ani era normal ca bunicii să se ocupe de creşterea nepoţilor, astăzi începe să crească interesul pentru angajarea unei bone, în principal din cauza lipsei de timp a părinţilor. De...
...e în management de caz pentru: HTA, dislipidemie, diabet zaharat, astm bronșic, boala cronică respiratorie obstructivă (BPOC) și boală cronică de rinichi, după caz. Pe durata colectării urinei/24h, aceasta se păstrează la 2-8°C. Pentru modul de recoltare a urinii/24 de ore, click aici.
...e în management de caz pentru: HTA, dislipidemie, diabet zaharat, astm bronșic, boala cronică respiratorie obstructivă (BPOC) și boală cronică de rinichi, după caz. Pe durata colectării urinei/24h, aceasta se păstrează la 2-8°C. Pentru modul de recoltare a urinii/24 de ore, click aici.
Sfaturi utile pentru recoltarea corectă a testelor de laborator Pentru a preveni, întâmpina la timp, sau diagnostica problemele de sănătate, fiecare dintre noi ar trebui să treacă pragul unui laborator de analize medicale cel puțin anual. Fie că ajungi aici din proprie inițiativă sau la recomandarea unui medic, e bine să știi că există o serie de reguli specifice analizelor medicale care reunește recomandări și responsabilități pentru pacient, medic și laborator. Prin intermediul analizelor medicale identificăm informații de bază privind buna funcționare a organelor, dar și evoluția anumito...
... aminoacizi, dar globulinele conţin şi glucide şi/sau lipide fixate sub forma gluco- şi lipoproteinelor. Proteinele serice au numeroase funcţii biologice, cele mai importante fiind: Rezervă proteică importantă pentru organism Rol în menţinerea presiunii coloid-osmotice Funcţie de vehicul specific şi/sau nespecific în sânge pentru o serie de substanţe micromoleculare organice şi anorganice O serie de proteine au roluri biologice specifice importante (ex.imunoglobulinele au un rol esenţial în imunitatea tumorală) Semnificație clinică Principalele două cauze ale alterării nivelului prote...
...neralități Rubeola, denumită popular pojarul mic sau pojărel, este o boală infecțioasă contagioasă produsă de virusul rubeolic și are cea mai ușoară evoluție dintre bolile eruptive ale copilăriei. Este inofensivă pentru copiii născuți, dar este foarte periculoasă pentru cei nenăscuți. Cum se transmite? Se transmite ușor pe cale respiratorii (strănut, tuse etc.). Persoanele infectate sunt cel mai contagioase la debutul erupției. Perioada de incubație este de 12 – 23 de zile. Debutul bolii este fără manifestări vizibile, uneori pacienții pot dezvolta febră ușoară, secreții nazale și durere d...
...semne și simptome, analize medicale Leptospiroza este o boală bacteriană care poate afecta omul și animalele. Este cauzată de o spirochetă patogenă din genul Leptospira. Epidemiologie Leptospira este foarte răspândită în natură, mai frecventă în regiunile tropicale și subtropicale, în special în sezonul ploios, dar și în zonele temperate. Rezervorul e reprezentat de animale sălbatice și domestice, care pot fi infectate fără să manifeste clinic boala, șobolanii fiind cea mai frecventă sursă. Leptospirele sunt excretate de către animale prin urină și supraviețuiesc în apă, sol umed, vegetație...
Generalități Virusul hepatic B (HBV) este endemic în lume, fiind o cauză majoră a bolii hepatice. Mod de transmitere Virusul hepatic B se transmite prin contactul direct cu sânge sau alte lichide ale corpului. Cele mai frecvente moduri de transmitere sunt: transfuziile de sânge, înțeparea cu ace, contactul direct cu răni deschise, contactul sexual, transmiterea neonatală. Perioada de incubație Perioada medie de incubare pentru infecția cu HBV este de 6-8 săptămâni. Simptomele clinice comune includ febră, gastroenterită, icter. Infecția cu HBV poate evolua ca și hepatită icterică tipică, f...