Sau caută după cuvinte cheie
Generalități Mycoplasmele sunt cele mai mici organisme care pot să se dezvolte în medii acelulare. Mycoplasma pneumoniae are o structură specializată la un capăt sau la ambele, prin care microorganismele se atașează de suprafața mucoasei tractului respirator și devin complet rezistente la antibioticele care acționeazã asupra sintezei peretelui celular bacterian (cum ar fi penicilina). Infecţia este localizată mai ales la nivelul tractului respirator (pneumonii "comunitare" atipice). Manifestările extra pulmonare includ: sindromul Stevens-Johnson, artralgii, meningite sau encefali...
Generalități Alfa 1-antitripsina este principalul inhibitor al proteazelor serice (inhibă tripsina, elastina şi alte câteva proteaze). Dacă inhibitorii nu sunt prezenţi, eliberarea enzimelor proteolitice din plasmă către suprafeţele organelor şi în spaţiile celulare determină leziuni tisulare. Deficienţa de alfa 1-antitripsină are de obicei o cauză genetică. Manifestările clinice evidente (mai ales boli hepatice şi pulmonare) nu apar decât atunci cand concentraţiile de alfa 1-antitripsină au scăzut cu 30-40% faţă de cele normale. În timp ce copiii sunt mai predispuşi spre boli hepatice, adu...
Generalități Tusea convulsivă este o boală acută infecţioasă, contagioasă, specific umană, care are ca agent etiologic un bacil din genul Bordetella. Tusea convulsivă poate fi determinată atât de Bordetella pertussis cât şi de Bordetella parapertussis. Bordetella pertussis este implicată în majoritatea cazurilor de tuse convulsivă (peste 90 %). Are o importanţă mare la sugari, unde poate determină complicaţii severe. Denumirea populară este de "tuse măgărească". Apare mai ales toamna şi iarna, transmiterea are loc prin intermediul picăturilor Flügge. Pe lângă simptomele generale d...
Generalități Tusea convulsivă este o boală acută infecţioasă, contagioasă, specific umană, care are ca agent etiologic un bacil din genul Bordetella. Tusea convulsivă poate fi determinată atât de Bordetella pertussis cât şi de Bordetella parapertussis. Bordetella pertussis este implicată în majoritatea cazurilor de tuse convulsivă (peste 90 %). Are o importanţă mare la sugari, unde poate determină complicaţii severe. Denumirea populară este de "tuse măgărească". Apare mai ales toamna şi iarna, transmiterea are loc prin intermediul picăturilor Flügge. Pe lângă simptomele generale d...
...istă numeroase boli şi afecţiuni care pot cauza creşterea sau scăderea producţiei de imunoglobuline serice (IGS). Imunoglobulinele joacă un rol cheie în sistemul imunitar al organismului. Ele sunt proteine produse de anumite celule ale sistemului imunitar, numite celule plasmatice, ca răspuns la prezenţa bacteriilor, viruşilor şi a altor microorganisme, precum şi la substanţele care sunt recunoscute ca "non-self" (care nu aparțin organismului) şi la antigenele dăunătoare. Atunci când o persoană este infectată sau expusă la o substanţă străină (antigen), sistemul imunitar recunoaşte m...
...istă numeroase boli şi afecţiuni care pot cauza creşterea sau scăderea producţiei de imunoglobuline serice (IGS). Imunoglobulinele joacă un rol cheie în sistemul imunitar al organismului. Ele sunt proteine produse de anumite celule ale sistemului imunitar, numite celule plasmatice, ca răspuns la prezenţa bacteriilor, viruşilor şi a altor microorganisme, precum şi la substanţele care sunt recunoscute ca "non-self" (care nu aparțin organismului) şi la antigenele dăunătoare. Atunci când o persoană este infectată sau expusă la o substanţă străină (antigen), sistemul imunitar recunoaşte m...
..., analize medicale Generalități Boala ghearelor sau a zgârieturii de pisică este o boală infecţioasă, agentul patogen implicat implicat fiind Bartonella henselae (bacil mic, gram negativ, aerob). Cum se transmite boala? Infecţia se produce prin inoculare cutanată ca urmare a unei zgârieturi sau muşcături de pisică, mai frecvent pui de pisică cu vârsta sub 6 luni. Contactul cu pisicile a putut fi evidenţiat la 90-95% din pacienţii cu boala ghearelor de pisică. Rezervorul zoonotic pentru B. henselae este reprezentat de pisici. Boală la pisici are o durată scurtă şi este asimptomatică. Puric...
...ytial Virus (RSV) / Virusul Respirator Sincițial este un virus ARN din familia Paramyxoviridae și reprezintă cauza majoră a infecțiilor respiratorii umane, în special în rândul populației tinere. Infecția poate fi severă și afectează cel mai frecvent copiii mici. La sugari, virusul poate provoca bronșiolită sau pneumonie. Infecția este sezonieră și apare de obicei toamna târziu, atingând punctul maxim în lunile reci de iarnă. Transmiterea virusului se face prin picături infectante (contact apropiat cu persoane bolnave sau prin suprafețe și obiecte contaminate). Manifestări clinice RSV cau...
...complexului Borrelia burgdorferi sensu lato, cele mai importante specii implicate în producerea boreliozei sunt Borrelia burgdorferi sensu stricto, Borrelia afzelii, Borrelia garinii. Borelioza Lyme: boala transmisă prin intermediul unor specii de căpuşe din familia Ixodidae. afecţiune multisistemică care poate afecta: pielea, sistemul nervos,articulaţiile mari şi sistemul cardiovascular. Evoluția bolii : a). Etapa 1: eritem cronic migrator (exantem localizat iniţial la locul muşcăturii de căpuşa, care se extinde ulterior), însoţit adesea de simptome asemănătoare gripei şi, mai rar, de...
...alități Glucozo-6-fosfat dehidrogenaza (G-6-PDH) este o enzimă implicată în metabolizarea glucozei în eritrocite, prin intermediul şuntului pentozo-monofosfaților. Eritrocitele prezintă capacitatea de a se autoproteja faţă de acţiunea nocivă a agenţilor oxidanţi, datorită existenţei şi funcţionarii optime a şuntului pentozo-monofosfaților. Când eritrocitele sunt expuse la acţiunea unui medicament sau a unei substanţe oxidante, cantitatea de glucoză metabolizată pe calea şuntului pentozo-monofosfaților creşte de câteva ori. Astfel, glutationul redus (GSH) este regenerat şi împiedică oxidarea g...
...eralități Virusul hepatic E („E“ de la „enteric“ sau „epidemie“) a fost identificat în 1983 după observarea unor epidemii de hepatită cu transmitere fecal-orală diferite de hepatită A. Este un virus ARN care produce o formă de hepatită similară cu cea cauzată de virusul hepatic A. Simptomele şi evoluţia bolii sunt similare cu cele din hepatită A. Perioada de incubație 15-50 de zile Mod de transmitere Asemănător hepatitei A, hepatita E se transmite prin contactul cu materii fecale contaminate (se regăsește de obicei în materii fecale umane sau animale). Virusul hepatic E ajunge cu ușuri...
Generalități Potasiul (K) este principalul cation intracelular, doar 2% fiind repartizat extracelular. Potasiul are rol în menţinerea volumului intracelular: 90% se găseşte în formă liberă, 10% este potasiu legat în diverse combinaţii complexe (în special în hematii, ţesut osos, ţesut nervos). Potasiul are de asemenea, rol în reglarea excitabilităţii neuromusculare, a contractilităţii cardiace şi a concentraţiei ionilor de hidrogen. Concentraţia potasiului extracelular este mult mai mică decât cea intracelulară, această diferenţă fiind un important determinant al potenţialului de membran...
...alităţi HTLV (Human T-cell Lymphotropic Viruses) este un oncovirus ARN care face parte din familia retrovirusurilor. Se utilizează pentru a detecta infecţiile cu HTLV, pentru a ajuta la diagnosticarea leucemiilor cu celule T- adulte, a limfoamelor sau a HTLV – asociată mielopatiilor. Două tipuri de HTLV sunt cel mai frecvent testate: HTLV 1 şi HTLV 2, care au tropism PENTRU limfocitele CD4. Se estimează că aproximativ 15 -20 milioane de oameni sunt infectaţi cu HTLV. Mod de transmitere Infecţia cu HTLV 1 poate fi transmisă de la mamă la făt, în timpul sarcinii / alăptării. Atât infecţiile ...
Generalităţi Hormonul luteinizant (LH) este o glicoproteină secretată la nivelul hipofizei, ca raspuns la secreţia hormonului eliberator de gonadotropină (LHRH sau GnRH) de către hipotalamus. Steroizii ovarieni, mai ales estrogenii, reglează secreţia de LH de către hipofiză. La femei, LH si FSH reglează ciclul menstrual. Astfel, când foliculul ovarian care conţine ovulul ajunge la maturitate, secreţia în cantitate crescută de LH determină eliberarea ovulului, iar foliculul este transformat în corp galben, responsabil de secreţia de progesteron şi estradiol. În timpul fazei foliculare şi l...
Generalități Virusul hepatic Delta (VHD) este un virus defectiv cu un genom ARN. El nu se poate replica singur, astfel, pentru a putea forma noi particule virale, necesită prezenţa unui virus „ajutător“. Acest virus „helper“ este virusul hepatic B (VHB), VHD multiplicându-se în celulele infectate cu VHB. Infectarea cu VHD este dependentă de existenţa în organismul infectat a VHB. Virusul hepatitei Delta este prezent în întreaga lume, distribuţia fiind asemănătoare cu cea a VHB. Virusul Delta se transmite pe cale parenterală, prin manevre medicale sau nemedicale care folosesc instrumentar ...
...ific antigen) PSA (antigenul prostatic specific) este o glicoproteină cu o greutate moleculară de 30.000 daltoni. PSA se produce în cea mai mare parte în epiteliul prostatic, dar a fost identificat şi în tumorile mamare, în neoplasmele glandelor salivare, în glandele periuretrale şi anale, în celulele uretrei masculine, în laptele matern, în sânge şi urina. PSA produs în prostata este secretat în concentraţie mare în lichidul seminal. Rolul său cel mai important este acela de a favoriza lichefierierea spermei cu creşterea consecutivă a motilităţii spermatozoizilor. Nivele reduse de PSA aju...
Generalități Virusul hepatic Delta (VHD) este un virus defectiv cu un genom ARN. El nu se poatereplica singur, astfel, pentru a putea forma noi particule virale, necesitaprezenta unui virus „ajutător“.Acest virus „helper“ este virusul hepatic B (VHB), VHD multiplicându-se în celulele infectate cu VHB.Infectarea cu VHD este dependentă de existenţă în organismul infectat a VHB. Virusul hepatitei Delta este prezent în întreaga lume, distribuţia fiind asemănătoare cu cea a VHB. Virusul Delta se transmite pe cale parenterală, prin manevre medicale sau nemedicale care folosesc instrumentar sau su...
Generalități Virusul hepatic Delta (VHD) este un virus defectiv cu un genom ARN. El nu se poate replica singur, astfel, pentru a putea forma noi particule virale, necesită prezența unui virus „ajutător“. Acest virus „helper“ este virusul hepatic B (VHB), VHD multiplicându-se in celulele infectate cu VHB. Mod de transmitere Infectarea cu VHD este dependentă de existenţa în organismul infectat a VHB. Virusul hepatitei Delta este prezent în întreaga lume, distribuţia fiind asemănătoare cu cea a VHB. Virusul Delta se transmite pe cale parenterală, prin manevre medicale sau nemedicale care fo...
Ce este cancerul pulmonar? Cancerul pulmonar se definește prin reproducerea necontrolată a unor anomalii celulare în interiorul plămânilor cu evoluție rapidă. Celulele canceroase se grupează determinând tumora pulmonară. În cazul în care celulele canceroase se separă și ajung în circulație (sânge sau limfă), acestea se pot fixa și în alte zone ale corpului generând o tumoare secundară (metastază). Cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din lume, cu o incidență crescută la bărbați și se poate clasifica în două categorii principale: Cancer pulmonar cu celule mici – este mult mai...
Generalități Prolactina este un hormon produs de lobul anterior al hipofizei (adenohipofiză). Prolactină prezintă multiple funcții, cele mai importante fiind: declanșarea producției de lapte și întreținerea acesteia. Hiperprolactinemia se definește prin creșterea nivelului de prolactină la nivel sanguin, și reprezintă o cauză des întâlnită în cazul disfuncțiilor gonadale și a infertilității, deoarece interferă cu maturarea foliculară și cu secreția de LH și FSH în cazul femeilor. Semnificație clinică Valorile crescute ale prolactinei pot fi primele indicii ale disfuncţiei hipofizare. O se...