Sau caută după cuvinte cheie
... cotidiană și care pot avea o evoluție severă, punându-le viața în pericol. Tabloul clinic este unul variat, sindromul fiind întâlnit atât la adulți, cât și în rândul copiilor. Cortizolul, supranumit „hormonul de stres”, este un hormon steroid secretat de către glandele suprarenale, cu rol esențial în buna funcționare a organismului: menține un nivel optim al glicemiei, reglează tensiunea arterială, susține dezvoltarea pulmonară a fătului în timpul sarcinii, precum și răspunsul la stres al organismului. Însă, secretat în exces, poate genera dezechilibre serioase, așa cum este sindromul Cushin...
Ce este serotonina și care sunt rolurile ei în organism Serotonina, parte din grupul hormonilor fericirii, este un neurotransmițător, respectiv o moleculă ce are rolul de a facilita transmiterea informației la nivelul sinapselor neuronale (căile de comunicare dintre neuroni). Acțiunea acesteia se realizează în special la nivelul sistemului nervos central, dar și digestiv, al circulației sangvine. Efectele mediate de aceasta se află în strânsă legătură cu starea emoțională, digestivă și motorie, astfel că un dezechilibru al serotoninei poate avea un impact semnificativ asupra integrității func...
...fectează copiii. Studiile clinice nu furnizează date care să susţină siguranţa clinică a stiripentolului administrat la doze zilnice mai mari de 50 mg/kg şi zi. Studiile clinice nu furnizează date care să susţină administrarea stiripentolului ca monoterapie în sindromul Dravet. La concentraţii terapeutice, stiripentol inhibă semnificativ câteva izoenzime CYP450: de exemplu, CYP2C19, CYP2D6 şi CYP3A4. În consecinţă, se pot anticipa interacţiuni farmacocinetice de origine metabolică cu alte medicamente. Aceste interacţiuni pot determina concentraţii sistemice ridicate ale acestor substanţe ac...
...a prognosticului hepatitei C Conform ultimelor date din literatură, polimorfismul regiunii ce codifică interleukina 28B, are un rol important în stabilirea prognosticului hepatitei C, atât la pacienţii netrataţi, cât şi la cei aflaţi sub tratament. Astfel, în urma studiilor clinice efectuate, s-a observat că persoanele infectate cu virus hepatic C, care prezintă genotipul homozigot IL28-CC, au o probabilitate de 2 ori mai mare de a elimina virusul spontan, comparativ cu cei ce sunt homozigoţi pentru alela T (IL28-TT). Această asociere este valabilă atât pentru populaţia european-america...
...use, bolile rare nu sunt pe deplin înțelese, ridicând probleme specifice și presupunând provocări complexe pentru persoanele afectate, dar și pentru îngrijitori. În momentul de față se cunosc aproximativ 7000 de boli rare ce afectează 300 milioane de oameni din toată lumea. Dintre cei care trăiesc cu boli rare, 72% suferă de o afecțiune genetică. Sub cupola bolilor rare mai intră și anumite variante ale unor boli comune, variante care apar la un număr foarte mic de cazuri. Dacă ne concentrăm doar asupra unui anumit continent sau regiuni, vom observa diferențe în distribuția bolilor rare. Sp...
O pandemie a timpurilor moderne Ce este SARS–CoV-2? Ce este SARS–CoV-2 și ce este COVID-19? De ce SARS–CoV-2 are un impact major? Care este cel mai potrivit test? Ce este SARS–CoV-2? SARS – CoV-2 este un nou betacoronavirus, identificat pentru prima dată în decembrie 2019, în Wuhan, provincia Huawei, China, asociat cu infecții respiratorii severe. Este o tulpină nouă de coronavirus care nu a fost identificată până acum la oameni. Face parte din familia Coronaviridae, denumite generic coronavirusuri. Ce este SARS–CoV-2 și ce este COVID-19? Conform OMS (Organizația Mondială a Sănătății...
...ncipal zahărul și amidonul, au rolul de a furniza organismului energie. În prezența fermenților salivari, a enzimelor pancreatice și intestinale, acești hidrați se transformă în cea mai simplă formă de glucid, respectiv glucoză. Sub această formă, poate trece din intestinul subțire în sânge, pentru a putea fi folosită de către organism. Află mai multe despre valorile normale ale glicemiei, cum se reglează nivelul său, ce factori o pot influența, precum și cum poți recunoaște hiperglicemia și hipoglicemia. Valori normale ale glicemiei în funcție de vârstă Cum se reglează nivelul glicemiei ...
...bul este un metal toxic a cărui prezență este răspândită la nivelul scoarței terestre, avȃnd utilitate intensivă şi extensivă ȋn industrie şi ȋn activitatea umană, producând contaminarea mediului înconjurător şi expunerea omului şi a animalelor. ** Plumbul are un efect toxic cumulativ, pluriorganic, afectȃnd populaţia indiferent de vȃrstă. Copiii sunt ȋn mod particular vulnerabili la efectele toxice ale plumbului, care poate determina afectare permanentă neurologică şi cognitivă. Ȋn cazul adulților, expunerea la plumb indică afecțiuni cronice, cardio-vasculare sau renale. **Expunerea ȋn cazul ...
...îndeplinesc funcția principală - de a elimina din organism substanțele toxice, apa și alți compuși nocivi, astfel că, ulterior, reziduurile sunt reținute în organism. Insuficiența renală este cunoscută și sub denumirea de boală cronică de rinichi (BCR) și poate duce la diverse complicații. De aceea, este important să cunoști cauzele acesteia, simptomele, dar și cum are loc diagnosticarea afecțiunii și care este tratamentul pe care medicii îl recomandă, de obicei, pacienților care suferă de această boală. Care este rolul rinichilor în organism Rinichii sunt organe-pereche și au forma boab...
...ziul (Mg): doza optimă, surse și beneficii pentru organism Rolul biologic şi structural al magneziului (Mg) a fost pentru prima dată recunoscut datorită proprietăţilor lui farmacologice. Magneziu este unul dintre cele mai abundente elemente metalice din interiorul celulei, unde cantitatea sa este depăşită numai de potasiu. Sărurile naturale de Mg2+, cunoscute că „epsom salts” (MgSO4), au fost folosite încă din antichitate drept purgative osmotice. Ulterior, s-a observat că injecţiile cu săruri de magneziu au o acţiune favorabilă asupra musculaturii scheletice. Magneziul este unul dintre cei ...
...e un herpes virus patogen pentru om. Deoarece răspândirea sa este ubicuitară, infectează aproape 95% din populația mondială până la vârsta adultă. Mod de transmitere Calea de transmitere majoră a EBV este cea orală. Replicarea EBV se produce în epiteliul orofaringian și conduce la eliberarea de virioni din limfocitele B infectate, urmată de trecerea particulelor infectante în salivă. Primo infecția cu EBV intervenită în copilărie este adeseori asimptomatică. Contractarea virusului pe durata adolescenței și a perioadei adulte provoacă apariția MI la majoritatea persoanelor. După primo infecți...

...bstanțe toxice sau compuși chimici. Însă, atunci când acestea se acumulează în cantități ridicate, pot să apară calculii renali, cunoscuți și sub denumirea de pietre la rinichi. Calculii renali reprezintă astfel depozite de minerale și săruri care se formează în interiorul rinichilor. Unii calculi renali pot rămâne în rinichi, fără să cauzeze probleme de sănătate, în timp ce alții pot fi eliminați din organism prin urină. Inițial, calculii renali au dimensiuni mici, însă își pot mări diametrul de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Calculii renali sunt apoi eliminați prin tractul ur...
...tate) Ce analize medicale de laborator sunt recomandate? Spondilita anchilozantă (SA) este a doua ca frecvenţă în cadrul bolilor inflamatorii reumatice cronice, după poliartrita reumatoidă. Predispoziţia pentru SA depinde atât de factori externi, cât şi de prezenţa unui factor genetic – antigenul HLA-B27. El este prezent la peste 90% din pacienţii cu SA, iar în populaţia generală sănătoasă, rata de prezenţa scade la 10%. În cadrul laboratoarelor de analize medicale Bioclinica, prezenţa antigenului HLA-B27 se determină prin hibridizarea cu sonde oligonucleotidice specifice, metodă sigură, re...
...e omul, iar infecţiile subclinice favorizează răspândirea. Faptul că virusul este destul de rezistent în mediul extern măreşte şansa transmiterii. Perioada de incubaţie este de aproximativ 2 - 6 săptămâni, în medie 28 de zile. Hepatita acută cu virus A durează aproximativ 4 săptămâni şi majoritatea pacienţilor se recuperează complet în 4 săptămâni. Vindecarea este completă în 99% din cazuri. Hepatita fulminantă cu virus A apare la 1-3 persoane din 1000 şi este asociată cu o frecvenţă a mortalităţii de 80%. Infecţia cu VHA nu se cronicizează, iar pacienţii nu prezintă vreun risc crescut pen...
...show/RNAP) Maria A. T. J., Partouche L., Goulabchand R., Rivière S., Rozier P., Bourgier C., Le Quellec A., Morel J., Noël D.and Guilpain Ph., Intriguing Relationships Between Cancer and Systemic Sclerosis: Role of the Immune System and Other Contributors; in Frontiers in Immunology; Jan 2019, vol. 9. Art. 3112 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6335319/)
...varia în funcție de masa musculară și ingestia de proteine. Nivelele serice de cistatină C sunt mult mai puțin dependente de vârstă, sex, rasă și masă musculară în comparație cu creatinina. S-a sugerat că cistatina C poate prezice riscul dezvoltării bolii renale cronice, prin urmare poate semnala o stare de disfuncție renală preclinică. Cistatina C are specificitate mai mare decât creatinina în diferenţierea pacienţilor cu rată anormală a filtrării glomerulare. De asemenea, la pacienţii cu insuficiență renală cronică s-a evidenţiat o corelaţie mai strânsă între valorile cistatinei C serice...
Mioglobina este o proteină care leagă oxigenul, localizată în principal în muşchi. Funcţionează ca un rezervor local de oxigen care poate furniza temporar oxigen atunci când furnizarea de oxigen în sânge este insuficientă în perioadele de activitate musculară intensă. Mioglobina este o proteină găsită atât în muşchii scheletici, cât şi în cei cardiaci. Frecvent utilizată ca un marker precoce al infarctului miocardic acut, fiind eliberată de obicei în circulaţie încă de la o oră după infarctul miocardic, cu o creştere treptată care atinge un vârf la 4 - 12 ore şi revine la normal în 24 – 36 o...